Moldovenii se vor odihni mai multe zile la sfârșitul lunii august, chiar dacă mai multe organizații nu au fost de acord cu inițiativa elaborată la solicitarea Confederației Naționale a Sindicatelor.
Astfel, zilele de 28, 29 şi 30 august 2018 au fost declarate libere.
Cele trei zile lucrătoare vor fi recuperate în zilele de sâmbătă, pe 8 și 29 septembrie, precum și pe 2o octombrie 2018.
Elevi și profesori premiați pentru rezultate remarcabile
39 de elevi și 42 de profesori au fost premiați în cadrul festivității Gala Olimpicilor 2024, desfășurată astăzi, 17 decembrie, în incinta Palatului Republicii. Evenimentul a întrunit cca 400 de profesori, membri ai Consiliilor Olimpice Republicane și a Juriilor, elevii cu medalii și mențiuni de onoare la olimpiade europene, balcanice și internaționale, invitați speciali. Elevii și profesorii au fost felicitați de Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, Valentina Chicu, consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării, Marcela Adam, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
„Rezultatele voastre la olimpiadele internaționale de matematică, fizică, chimie și alte discipline nu sunt doar trofee sau medalii. Sunt dovezi incontestabile ale faptului că excelența poate fi atinsă chiar și în cele mai dificile circumstanțe”, a spus ministrul Dan Perciun.
Ministrul Educației și Cercetării a înmânat Diplome de excelență elevilor care au obținut rezultate remarcabile în cadrul olimpiadelor internaționale, europene sau balcanice, cât și profesorilor care au contribuit la pregătirea loturilor olimpice naționale.
Gala Olimpicilor este o festivitate organizată anual de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare în scopul omagierii elevilor care obțin rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale la disciplinele de studiu, și a profesorilor care contribuie la pregătirea elevilor și la obținerea acestor rezultate.
Poliția Republicii Moldova este sărbătorită astăzi
Poliția Repubblicii Moldova este sărbătorită astăzi. Cu această ocazie, polițiștii din toată țara au fost felicitați printr-un mesaj special, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
”Ne exprimăm respectul și recunoștința față de profesionalismul, curajul și devotamentul pe care îl demonstrați zi de zi. Fiecare dintre voi contribuie la siguranța cetățenilor, la respectarea legii și la consolidarea încrederii în instituția noastră. Vă mulțumim pentru eforturile neobosite și sacrificiile făcute în numele comunității! Vă dorim sănătate, misiuni cu succes şi susținerea permanentǎ a celor dragi.
La mulți ani, colegi! ”, se arată în mesajul public al Poliției Republicii Moldova.
Astăzi, miercuri, 18 decembrie, polițiștii vor participa la evenimentele dedicate Zilei Poliției Republicii Moldova.
Fuego a postat o poză cu mama sa și i-a transmis un mesaj emoționant de ziua ei
Fuego, pe numele lui real Paul Surugiu, a făcut public un mesaj emoționant dedicat mamei lui, care și-a sărbătorit ieri ziua de naștere. „O iubesc nespus!”, i-a transmis el public, scrie profm.ro.
La 48 de ani, Fuego nu se teme să-și exprime public sentimentele pentru mama lui, iar mesajul postat pe rețelele sociale a impresionat oameni din toată țara.
Azi este ziua mamei mele! E sărbătoare în sufletul și în amintirile mele! Mama este liniștea și inocența mea, e cea care a luptat să fiu ce sunt azi, este căldura, forță, simțire și sens pentru mine! Îi doresc sănătate și bucurii multe și o vreau cat mai mult lângă mine! E un om haios și chiar dacă ne mai certăm noi din când în când, după cum e firesc, avem acea legătură de nezdruncinat.
Pentru mama, eu am fost scop al vieții, lumină și a dat TOTUL ca să mă aducă pe treapta visului, indiferent de sacrificii! Și au fost multe sacrificii la mijloc! O iubesc nespus și îi mulțumesc pentru ca sunt și este, pentru puterea ei, pentru ambiție și pentru ca e acolo, mereu, cu glasul și grija ei, transformate într-un obicei fără de care nici eu, nici ea, nu putem trăi! La mulți ani, MAMA! Te iubesc!”, a scris el în dreptul unei fotografii în care apare lângă brad, alături de mama lui.
”Să-ți trăiască mama, să fie sănătoasă și să vă bucurați ani mulți unul de celălalt!”, „Mulți ani cu sănătate și bucurii multe pentru mama ta!”, „Ce tânără e mama ta. Să rămână așa, sănătoasă, plină de energie și vitalitate”, au fost câteva dintre mesajele lăsate de prietenii virtuali.