Arsenie Todiraș este unul dintre membrii juriului la Festivalul ,,Cerbul de Aur 2018”

Moldovenii se vor face remarcați pe scena de la Festivalul ,,Cerbul de Aur” 2018. După ce am aflat că Festivalul îi aduce alături pe Ilinca Avram, prezentatoarea matinalului de la TVR Moldova şi Aurelian Temişan, cei doi prezentatori urmând să deschidă ediţia aniversară, aflăm că un alt artist moldovean, Arsenium, va face parte din juriu.

separator

Televiziunea Română l-a contactat pe Arsenium pentru a-i propune rolul de jurat în cadrul festivalului.

,,Arsenie Todiraş – Arsenium, cum îl ştiu fanii este un artist, compozitor şi producator muzical cu o carieră impresionantă. Fost membru al trupei O-Zone, Arsenium a urmat o carieră solo începând din 2005, lansând, în mai multe țări din Europa și Asia, piesele „Love Me… Love me”, „Rumadai”. În 2006 a reprezentat Republica Moldova la Eurovision cu piesa „Loca”, iar în 2014 a câştigat cel mai mare concurs din America Latină, Vina del Mar, la categoria Cel mai bun interpret internațional. Cea mai recentă piesă lansată in Europa de Arsenium se numeşte „Bon Ami””, scrie cerbuldeaur.ro.

„Sunt onorat să revin la Cerbul de Aur, de data aceasta nu ca invitat special în recital, ci în calitate de membru al juriului, o responsabilitate enormă, mai ales la ediţia aniversară a Festivalului. Mă cuprind emoţii frumoase când îmi amintesc momentul în care am urcat pentru prima dată pe scena Cerbului de Aur, cu trupa O-Zone, la început carierei muzicale, şi de ultimul concert, din septembrie 2005, tot pe scena Cerbului. Le urez tuturor concurenţilor succes şi ne vedem curind!”, a declarat Arsenie Todiraș.

Amintim că interpreta din Moldova Lidia Isac se numără printre concurenții la Festivalul Cerbul de Aur 2018.

De azi intră în vigoare tarifele diferențiate la energia electrică pentru consumatorii care au contoare inteligente

De astăzi, consumatorii care au instalate contoare inteligente vor beneficia de tarife diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, transmite MOLDPRES.

Astfel, consumatorii casnici, conectați la rețelele de distribuție de tensiune joasă (0,4 kV) ale Premier Energy Distribution, vor plăti 4,32 lei pentru un kWh consumat între orele 07.00 și 23.00 și 3,31 lei pentru un kWh consumat între orele 23:00 – 7:00.

Consumatorii din regiunea de nord a țării, aflați în zona de deservire a FEE Nord, conectați la rețelele de tensiune joasă, vor avea tarife de zi de 4,89 lei pentru un kWh și de noapte de 3,90 lei pentru un kWh.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ a precizat anterior că pentru a beneficia de prețuri diferențiate pe ore de consum, nu este neapărat necesar de a instala contoare inteligente scumpe, cu citire de la distanță. Majoritatea contoarelor electronice moderne sunt înzestrate cu funcții de înregistrare a energiei electrice pe intervale orare. Citirea acestor contoare se face similar ca și în cazul contoarelor obișnuite, doar că cititorul obține de pe contor nu doar cifra sumară a consumului lunar, ci și cantitatea de energie consumată în fiecare din intervalele orare stabilite de ANRE. Respectiv, totalul lunar de energie consumat se va separa în două părți: energia consumată în orele 7:00 – 23:00 (energia mai scumpă), și cea consumată în intervalul 23:00 – 7:00 (energia ieftină).

Potrivit datelor statistice, majoritatea întreprinderilor au deja instalate contoare inteligente, care permit aplicarea tarifelor diferențiate. Acest lucru va permite ca, odată cu introducerea acestor tarife, consumatorii industriali să-și programeze activitățile economice astfel încât să beneficieze de tarifele mai mici.

Unde pot fi procurate contoarele cu facturare pe intervale orare

Contoarele cu facturare pe intervale orare pot fi procurate atât la operatorii de sistem, cât și la alți comercianți de echipamente electrotehnice de pe teritoriul Republicii Moldova. Contoarele trebuie să fie verificate metrologic și incluse în Registrul de stat al mijloacelor de măsurare.

La procurarea contorului, cetățenii trebuie să ceară vânzătorului să confirme că contorul respectiv are posibilitatea de înregistrare a energiei electrice pentru cel puțin două intervale orare sau să studieze cu atenție specificațiile tehnice ale contorului înainte de a face achiziția. La fel, este necesar să precizați dacă există posibilitatea de reprogramare a contorului pentru alte intervale orare decât cele definite de uzina producătoare.

Care este procedura de instalare

Orice modificare legată de echipamentul de măsurare a consumatorului final se va executa doar după adresarea unei cereri operatorului de sistem la care este racordată instalația de utilizare a consumatorului.

În cazul consumatorilor noncasnici, se va concretiza în primul rând dacă contorul existent are posibilitatea înregistrării consumului pe intervale orare. Dacă da, atunci desigilarea, programarea contorului și sigilarea se vor efectua de specialiștii operatorului de sistem, consumatorul final urmând să suporte costurile legate de executarea lucrărilor respective.

Dacă contorul existent al consumatorului noncasnic nu permite înregistrarea orară, consumatorul respectiv va suporta cheltuielile pentru procurarea, programarea, desigilarea, instalarea și sigilarea contorului nou.

În cazul consumatorilor casnici este la fel necesară depunerea unei cereri în adresa operatorului de sistem, pentru desigilarea contorului vechi. Instalarea contorului nou se va realiza de către un electrician autorizat, după care operatorul va sigila contorul nou instalat.

După instalarea contorului, consumatorul urmează să solicite, prin cerere, furnizorului său de energie electrică modificarea corespunzătoare a contractului de furnizare a energiei electrice.

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate: PA și PCCOCS ar putea fi desființate

Președintele Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS), scrie ZdG citat de politik.md. Membrii CSS s-au întrunit în ședință la ora 13:00 și ar discuta lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit Ziarului de Gardă, în locul celor două procuraturi s-ar vrea crearea unei noi instituții.

PCCOCS a fost creată în 2016, iar PA în 2002 în baza unui ordin al Procurorului General

Anterior, autoritățile discutau despre crearea unui Tribunal Anticorupție, care va judeca în primă instanță cauzele penale trimise în judecată de Procuratura Anticorupție, demersurile și plângerile împotriva hotărârilor și acțiunilor procurorilor și va asigura controlul judecătoresc în perioada urmăririi penale.

În martie 2023, președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției. Argumentul șefei statului a fost că atât timp cât avem corupție în justiție, atât timp „eforturile noastre de combatere a corupției sunt în van”.

Incendiu uriaș într-un depozit din Chișinău. Șapte echipaje de pompieri au intervenit la fața locului

În după-amiaza zilei de 20 ianuarie 2025, pompierii IGSU au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Tudor Vladimirescu 70/B, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:47. Potrivit informațiilor primite, un depozit a fost cuprins de flăcări. Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost trimise 7 echipe de pompieri, conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o clădire cu trei nivele. Potrivit salvatorilor, focul a afectat o încăpere cu suprafața de 80 m² de la primul etaj, unde erau depozitați saci cu plastic. Nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat, iar în total 4 echipe de pompieri au fost implicate în procesul de stingere a incendiului.

Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 13:09 , incendiul fiind lichidat complet la ora13:20. Datorită intervenției eficiente a angajaților IGSU, focul nu a obținut răspândire spre etajele superioare, fiind salvată suprafața de 160 m² a depozitului.

Victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

Nicolae Botgros și Ion Paladi au fost desemnați Cetățeni de Onoare ai comunei Corlateni, din județul Botoșani
Articolul anterior
Un medic din Moldova s-a îmbolnăvit de rujeolă
Articolul următor