O elevă din Moldova dezvăluie cum a fost umilită ani la rând, de către psihologul din școală

O elevă care a absolvit gimnaziul în Moldova, iar acum își face studiile în România, povestește într-o postare pe facebook, detalii șocante despre relația sa cu profesorii și cu psihologul din școală. Tânăra spune că a fost umilită în mod constant în fața colegilor și a devenit izolată de alți elevi „la comanda” psihologului, transmite  diez.md.

separator

„În acest an am absolvit și eu gimnaziul în Republica Moldova. Să spun sincer a fost un an foarte greu. Nu mă refer la pregătirea de examene și teme, dar mă refer că a fost greu psihologic, din cauza atitudinii în școala mea. Aici nu există termeni precum dreptate, demnitate de profesor, notă pe merit, psiholog la care să te poți adresa. Psihologul mai degrabă îți zice cu ton ridicat „mergi sănătoasă” sau se poate ajunge și la ceva mai vulgar dacă refuzi să achiți ceva la școală. Psihologul te cheamă după ușă și îți ține o lecție după care nu mai dorești nimic.

În cazul meu am fost și trimisă mai departe și am ajuns izolată de colegi, așa-zisa psiholoagă a strâns în cabinetul ei elevi cu pretextul să exerseze pentru repetiția unei activități, dar în realitate atât timp cât i-a ținut acolo, le-a zis tot felul de porcării despre mine, ca să nu-mi mai acorde atenție, să nu vorbească la mine, să mă evite, ignore că eu sunt o lăudăroasă, mincinoasă și tot felul de chestii, adică m-a vorbit în toate halurile față de colegii mei de clasă. Aceste lucruri mi le-au povestit 2 colege care au fost și ele acolo. De obicei nu-mi arătam emoțiile când ea mă făcea una cu pământul față de toți elevii, chiar dacă am fost un elev mereu cu temele pregătite dar în acel moment eu pur și simplu am explodat. Ajunsesem la momentul că stăteam pe o bancă în curtea școlii și nu-mi puteam trage aer, mă simțeam izolată la școală. La școală unde copilul trebuie să învețe în armonie, dar la mine era totul invers. Știți cum e să mergi pe hol și toți să se uite la tine ca la un nimeni doar din cauza că așa-zisul psiholog așa le spune. Și dacă îți permiți odată pe coridor să zâmbești, ești întrebată de ce o faci? De parcă nu ai avea dreptul. Știți cum te simți atunci când te batjocoresc colegii, când la oră te ridici să răspunzi tema pentru acasă, iar profesorul își bate joc de tine. Când pur și simplu vreai să-ți iei geanta și s-o zbughești că nu mai poți emoțional.

În fiecare zi vorbeam singură cu mine pe drum și mă încurajam că tot o să fie bine, că azi va fi ok la școală și terminam ziua venind acasă cu ochii roșii, iar dacă te întreba mama de ce sunt așa, inventam și eu o scuză. La mine în școală domnește cumătrismul. Dacă ai ceva rude sau faci mese la profesori atunci tu ești laureatul școlii, la sfârșit primești cele mai multe diplome și totul devine bine și frumos. Dacă ești cumătru, ești și respectat în școală, dar dacă ești un elev simplu atunci uită. Oricât nu te-ai strădui tot acolo vei rămâne.

La noi în școală începând 1 septembrie până pe 31 mai se strâng bani pentru tot felul de evenimente. Cu toate că în lege e scris că strângerea de fonduri în școli e interzisă, numai pentru 31 mai în acest an am scos din buzunar peste 200 lei de elev, dar absolvenți am fost în jur de 50.

La noi în gimnaziu dacă nimeni nu te-a făcut cum îi vine, atunci te face profesorul, dacă încerci să-l întrebi ceva la tema nouă la oră el îți zice închide gura, dacă îți cauți un alt profesor la același obiect pentru meditații și profa de la școală află atunci gata tu ești „izgoi”.

Ea face meditații adăugătoare cu câte 5-6 elevi deodată și te costă câte 60 de lei ora. Când te duci la ora ei adăugătoare cu bani, nici 10 min nu-ți acordă, dar dacă nu te duci te presează cum poate, poate să ridice și mâna să te trăsnească, strigă. Cu fiecare șansă îți repetă în nenumărate rânduri cât de nefolositor ești, că ești o pată neagră în viața părinților, nu ești bun de nimic, ești un nimeni, ești prost și cum îi vine după limbă.

La început de competiție sau olimpiadă, la noi în școală deja se știe cine va ocupa locurile de frunte. Îi mulțumesc Domnului că am putut scăpa de acest gimnaziu și de sistemul educațional de la noi din Moldova. Am absolvit cu dezgust școala  la care visam de când eram mică. Mă simt nespus de fericită că am posibilitatea să-mi continui studiile în România și sper că aici nu voi trece prin asemenea coșmar. Știu că sunt o grămadă de elevi cu istorii asemănătoare. Eu acum pot vorbi liber fără să-mi fie frică de ceva sau cineva”, se arată în textul scris de adolscentă.

O companie din China a vrut să concedieze angajații care nu se căsătoresc

O companie din China le-a dat termen angajaților săi singuri să se căsătorească până în septembrie, în caz contrar urmând să fie concediați. Firma a renunțat în cele din urmă la decizia sa, după o intervenție a autorităților statului, scrie stirileprotv.ro.

O companie din China care a introdus o politică de amenințare a angajaților singuri cu rezilierea contractelor de muncă dacă nu erau căsătoriți până la sfârșitul lunii septembrie a anunțat că și-a retras notificarea.

Shuntian Chemical Group, cu sediul în provincia Shandong din estul Chinei, și-a anunțat luna trecută cei 1.200 de angajați ai săi că toți lucrătorii necăsătoriți cu vârsta cuprinsă între 28 și 58 de ani, inclusiv cei divorțați, trebuie să-și „rezolve problemele personale legate de căsătorie” până la 30 septembrie 2025.

Dacă problema nu este finalizată până în primul trimestru, trebuie să scrieți o autoreflecție”, se arăta în anunțul companiei. „Dacă nu este rezolvată până în al doilea trimestru, compania va efectua o evaluare”. „Dacă nu vă puteți căsători și nu vă puteți întemeia o familie până în al treilea trimestru, compania vă va rezilia contractul de muncă”, a mai transmis firma. Cu un final sec: ”Vă rugăm să luați notă”.

De asemenea, anunțul îi critica pe angajații singuri pentru că „nu au răspuns la apelul național” de a se căsători și de a avea copii, acuzându-i că sunt „neloiali și neascultători la sfaturile părinților”.

Populația Chinei a scăzut pentru al treilea an consecutiv, la 1,408 miliarde de persoane

Anunțul a venit pe fondul eforturilor continue ale guvernului chinez de a încuraja generațiile tinere să se căsătorească și să aibă copii pentru a contracara scăderea ratei natalității din țară.

Dar anunțul grupului comercial a stârnit imediat reacții vehemente pe rețelele de socializare. Presa chineză a relatat că oficiali ai biroului local de resurse umane și securitate socială au vizitat compania pe 13 februarie și i-au transmis politica ei încalcă legea muncii chineză. Compania a retras anunțul până a doua zi.

Un responsabil Shuntian Chemical Group, care nu și-a furnizat numele, a declarat pentru NBC News: „Acest anunț a fost retras deoarece unele dintre cuvintele folosite erau nepotrivite”.

Cele mai recente date guvernamentale arată că numărul de noi căsătorii din China a scăzut cu o cincime anul trecut – cea mai mare scădere înregistrată – în timp ce populația a scăzut în 2024 pentru al treilea an consecutiv, la 1,408 miliarde de persoane.

Guvernul îmbunătățește accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare

Sectorul privat va beneficia de condiții mai bune de finanțare din partea statului. Guvernul a aprobat o hotărâre care are drept scop eficientizarea programelor de stat pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (ÎMM), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Noile măsuri vor facilita accesul afacerilor la finanțare, fiind redusă birocrația și încurajată dezvoltarea economică. Reglementările urmăresc uniformizarea prevederilor celor șapte programe de stat pentru ÎMM-uri și eliminarea discrepanțelor privind cumularea sprijinului financiar, care limitează accesul întreprinderilor la resurse.

În același timp, modificările au drept scop creșterea transparenței și stimularea competitivității economice. Astfel, manualele operaționale și ghidurile de înscriere la programe, care vor conține îndrumări clare cu privire la criteriile de eligibilitate și procesul de monitorizare, vor fi publicate pe pagina oda.md.

Totodată, vor fi incluse servicii de consultanță pentru planificarea afacerii și obținerea finanțării, ceea ce va facilita accesul ÎMM-urilor la resurse financiare și suport pentru dezvoltarea afacerilor. 

La fel, vor fi integrate reglementări care vor permite întreprinderilor fără resurse suficiente să acopere cofinanțarea din Fondul de garantare a creditelor sau prin instrumente financiare oferite de Fondul pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM). 

Prin urmare, întreprinderile vor putea combina finanțarea din granturi și credite, ceea ce va crește accesul la resurse pentru investiții și va spori competitivitatea și productivitatea ÎMM-urilor.

O angajată a Poliției de Frontieră: campioană națională la atletism

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova își reafirmă angajamentul față de excelență nu doar în misiunile operative, ci și în competițiile sportive. Angajata noastră, Bezede Dimitriana, a obținut locul I la proba de aruncare a greutății în cadrul Campionatului Republicii Moldova la atletism, desfășurat la Chișinău, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Cu un rezultat impresionant de 17 metri și 36 de centimetri, Dimitriana a demonstrat nu doar forță și tehnică excepțională, ci și determinare și spirit de competiție – calități esențiale pentru orice polițist de frontieră.

„Această victorie este rezultatul muncii și dedicării constante. Sportul m-a ajutat să dezvolt disciplina și rezistența, valori fundamentale în activitatea mea profesională”, a declarat campioana națională.

”Poliția de Frontieră susține și încurajează dezvoltarea sportivă a angajaților săi, considerând că performanțele obținute în competiții sunt o reflectare a pregătirii și a devotamentului lor față de misiunea de a proteja frontierele țării.

 Felicitări, Bezede Dimitriana! Succes în continuare în sport și în carieră!”, se arată în mesajul instituției.

Ajutor pentru David!
Articolul anterior
Dan Bălan a ajuns pe primul loc în topurile muzicale din Japonia
Articolul următor