Limba unei femei a devenit neagră și aspră, de la antibiotice. Fenomenul bizar s-a întâmplat din cauza unui medicament pe care femeia l-a luat după ce picioarele ei au fost zdrobite într-un accident auto.
Medicii de la Spitalul Universitar din Washington, St. Louis, SUA, acolo unde a fost transportată femeia după accident, i-au administrat acesteia picături de meropenem IV, un antibiotic, și tablete de minociclină orală, un alt antibiotic, pentru a lupta împotriva infecților apărute la rănile de la picioare, potrivit dailymail.co.uk.
Medicii au descoperit că „limba păroasă neagră” a fost provocată de minociclină. Efectul secundar al medicamentului a fost publicat și în New England Journal of Medicine, care a oferit și două fotografii, cu limba femeii după transformare, dar și după curățare:
,,La doar o săptămână de tratament, pacienta a văzut și simțit primele semne anormale, pentru că ea a raportat, de asemenea, greață și un gust ciudat în gură. Medicii au oprit imediat acest tratament și au ținut-o sub observație pe femeie, sugerându-i să se spele cât mai de pe dinți. După o lună, limba a revenit la forma și starea sa inițială”.
De asemenea, limba neagră poate fi o reacție adversă a administrării preparatelor ce conțin fier.