Durerile la nivelul picioarelor, genunchilor și a gleznelor sunt frecvent provocat de prezența kilogramelor în plus. Excesul de greutate pune presiune sporită pe picioare, provocând o serie de probleme. Inițial apare disconfortul, durerile de intensitate medie și edemele picioarelor, resimțite în special la efort. Dacă masa corporală crește, durerile pot fi extrem de puternice și pot apărea în timpul unor activități obișnuite, precum mersul pe jos ori statul în picioare.
Printre problemele pe care le pot cauza kilogramele în plus la nivelul picioarelor se numără:
-Slăbirea tendoanelor și ligamentelor
-Presiune crescută pe mușchi, dar și pe articulații și oase (așa crește riscul de entorsă, artroză și alte schimbări degenerative la nivelul cartilajelor)
-Tendonită (infamația tendoanelor)
-Vene varicoase
-Crampe musculare (cârcei)
-Edeme sau umflarea gleznelor
Indiferent de cauza durerilor de picioare, dacă observi că acestea persistă și apar chiar și simptome asociate precum edemul, e indicat să apelezi la un consult medical, pentru a te asigura că greutatea este cea responsabilă pentru durerile de picioare și că nu există o altă cauza ascunsă a acestor simptome.
Durerile de picioare pot limita și mai mult mobilitatea, dacă suferi de obezitate, iar acest fapt nu face altceva decât să contribuie la degradarea stării de sănătate și la menținerea obezității.
Pentru a ameliora durerile de picioare, trebuie combătută cauza acestor dureri – kilogramele în plus. Persoanele care reușesc să slăbească vor diminua presiunea pusă pe articulațiile, oasele și ligamentele picioarelor, ameliorand astfel durerile și procesele degenerative de la nivelul articulțiilor picioarelor.
Încălțămintea
Adesea, persoanele supraponderale au impresia că șlapii, de pildă, sunt încălțări comode, care le pot ameliora durerile de picioare. Ei bine, lucrurile nu stau deloc așa. Șlapii nu oferă susținerea necesară labei piciorului, iar glezna este afectată de lipsa de susținere. În acest fel, durerile de picioare sunt favorizate. Pacienții supraponderali ar trebui să evite șlapii și încălțările care nu oferă susținere și să aleagă, mai degrabă, o pereche de încălțări comode, care stau fix pe picior, și cu o talpa de 2-3 centimetri.
Consultația nutriționistului
Pentru combaterea obezității, se va pune accentul pe crearea unui deficit caloric, precum și pe stimularea arderilor prin sport.
Din punct de vedere al alimentației, se recomandă o dietă echilibrată, săracă în grăsimi nesănătoase și bogată în legume, fructe, cereale integrale și proteine de calitate. Porțiile de mâncare vor fi reduse și băuturile dulci, precum sucurile, vor fi eliminate din dietă. Se evita, de asemenea, produsele de tip fast-food, alimentele semipreparate, dulciurile, prăjelile, precum și produsele de patiserie.
Un nutriționist poate face un plan alimentar personalizat, care va permite pacientului să țină cel mai eficient regim alimentar, fără însă să se înfometeze.
Mișcarea
Sportul trebuie, de asemenea, să facă parte din viață pacientului supraponderal. În prima faza, se recomandă practicarea a minimum 30 de minute de mișcare pe zi, cel puțin 5 zile din 7. Se poate începe cu activități sportive de intensitate redusă precum: plimbările, înotul ori pilates. Treptat, se va prelungi durata antrenamentelor, dar se va spori totodată și intensitatea activităților sportive.
Pentru reducerea riscului de dureri de picioare, se recomandă încălzirea la începutul antrenamentului, precum și stretching-ul la finalul acestuia.