Un om de afaceri din Vulcănești a fost împuşcat mortal în curtea locuinţei sale de un individ cu cagulă pe cap. Ulterior, criminalul a intrat în casă şi a cerut de la soţia victimei toţi banii.
„Soţia bărbatului a declarat că o persoană cu cagulă pe cap a pătruns în locuinţă şi, ameninţând-o cu o armă, i-a cerut banii. Aceasta i-a scos din seif şi i-a dat bărbatului 700 de dolari, dar şi bijuterii din aur, după care bărbatul a părăsit locuinţa”, a menţionat Snejana Tucan, ofiţer de presă al IP Găgăuzia.
Medicii de pe ambulanță au încercat să-l reanimeze pe bărbatul împuşcat, dar fără succes. Victima gestiona o firmă care se ocupa cu transportul de mărfuri din Turcia. Omul de afaceri era căsătorit și avea doi copii. Deocamdată, poliţia nu are niciun suspect.
sursa: www.publika.md