Pe 24 decembrie pică Ajunul Crăciunului pe stil nou, ziua premergătoare Crăciunului și Nașterii Domnului, care abundă în tradiții și superstiții. Ce nu este bine să faci în Ajunul Crăciunului, ca să nu atragi ghinionul asupra ta și a celor dragi, și ce trebuie să respecți cu sfințenie în această zi.
În tradiția populară, Ajunul Crăciunului este sărbătoarea de sfârșit de an patronată de moș Ajun. Se spune că Moș Ajun este fratele geamăn al lui Moș Crăciun, datorită asemănării dintre ei. De asemenea, se știe despre moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. De asemenea, moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul și să li se dăruiască florinți de la părinți.Conform tradiției, înainte ca Maica Domnului să-l nască pe Pruncul Sfânt, aceasta i-a cerut ajutorul lui Moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era moș Crăciun.
Ca și tradiții, se spune că încă din timpuri străvechi, în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos, care s-a născut în iesele și pe care aceștia l-au încălzit cu suflarea lor. Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși.
În noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă. În ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești umblă cu icoana Nașterii lui Iisus Hristos.
Pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun. În ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc “pui”. Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit.
Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor. La ajunul Crăciunului se pune puțină otavă pe masă, care după sărbători se va da vacilor să o mănânce, astfel le va merge bine și se vor înmulți. Este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul, iar în anumite regiuni fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul.