Servicii medicale ca în occident într-un spital din Moldova

În decembrie 2018 Spitalul Internațional Medpark din Republica Moldova a obținut pentru a doua oară certificatul Gold Seal of Approval® al Joint Comission International – acreditare care confirmă corespunderea continuă a calității serviciilor medicale și siguranței pacientului cu standardele recunoscute la nivel mondial. În prezent doar 656 de instituții medicale din întreaga lume dețin această acreditare și mai puțin de 5% dintre aplicanți reușesc să demonstreze că întrunesc condițiile pentru a primi onorabilul titlu.

separator

Spitalul Internațional Medpark a fost supus unui control riguros, în timpul căruia o echipă de experți ai Joint Comission International a evaluat gradul de corespundere cu standardele spitalicești internaționale într-o serie de domenii, inclusiv: Obiectivele Internaționale privind Siguranța Pacienților, îngrijirea și evaluarea pacienților, anestezia și intervențiile chirurgicale, managementul medicamentelor, educarea pacientului și familiei, calitatea îmbunătățirilor, controlul și prevenția infecțiilor, managementul și administrarea, gestionarea facilităților, calificarea personalului și managementul informației.

Procesul de acreditare internațională JCI a spitalului Medpark a inclus:

  • Crearea a 13 comitete interne, formate din 50 de persoane, care au gestionat procesul de implementare a standardelor internaționale;
  • Elaborarea și revizuirea a 1112 documente interne (politici, proceduri, instrucțiuni, ghiduri);
  • Evaluarea a 1119 indicatori spitalicești privind siguranța pacientului și calitatea actului medical (elemente măsurabile) de către 3 comisii de experți internaționali JCI, timp de 5 zile, în cadrul spitalului.

În rezultatul evaluării Spitalul Internațional Medpark a obținut un grad de conformitate de 99,74% și se angajează să respecte în continuare cerințele internaționale, fiind inclusiv monitorizat de la distanța și reevaluat periodic de către experții JCI.

Paul Chang MD, MBA, MPH, CPHQ, FACHE, vicepreședinte Acreditare, Standarde și Evaluări, Joint Commission International:

„Joint Commission International pune la dispoziția spitalelor procese de îmbunătățire într-o varietate de domenii, de la perfecționarea continuă a personalului la implementarea practicilor de top în instituția medicală. Felicităm Spitalul Internațional Medpark pentru eforturile sale de a deveni o instituție care își îmbunătățește încontinuu calitatea serviciilor și pentru atingerea acestui punct culminant, care demonstrează angajamentul său pentru siguranța pacientului și calitatea serviciilor.”

Olga Șchiopu, director general Medpark:

Spitalul Internațional Medpark este onorat să obțină acreditarea Joint Commission International, cea mai înaltă certificare și recunoaștere la nivel mondial a calității superioare a serviciilor medicale. Întreaga echipă Medpark colaborează pentru a dezvolta și implemementa strategii și proceduri de îmbunătățire a îngrijirilor medicale oferite pacienților din țara noastră.”

Standardele spitalicești ale Joint Commission International sunt dezvoltate prin consultarea experților și instituțiilor internaționale în domeniul sănătății, evaluatorilor și pacienților. Standardele sunt bazate pe literatura științifică și consensul experților, pentru a ajuta organizațiile să-și măsoare, evalueze și îmbunătățească performanțele.

Joint Commission International (JCI) a fost înființată în anul 1997, ca subdiviziune nonprofit a Joint Commission Resources, Inc. (JCR), afiliată integral la The Joint Commission. Prin acreditări internaționale, consultații, publicații și programe educaționale, JCI extinde misiunea globală a The Joint Commission de a contribui la îmbunătățirea calității servicilor medicale.  JCI asistă organizații internaționale din domeniul sănătății, agenții de sănătate publică, ministere ale sănătății și alte instituții de profil din peste 100 de țări.

Noul mandat al președintelui Maia Sandu, validat de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor și a validat mandatul Maiei Sandu în funcția de președinte al Republicii Moldova. Hotărârea a fost pronunțată cu puțin timp în urmă, scrie deschide.md.

În sala de ședințe au fost prezenți reprezentanții Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentantul legal al Maiei Sandu, avocatul Eduard Digore. Celălalt concurent electoral, Alexandr Stoianoglo, a lipsit de la ședință, dar nici un alt reprezentant legal al său nu a fost delegat.

De menționat că alegerile prezidențiale din această toamnă au fost câștigate de președintele Maia Sandu. Șeful statului a obținut peste 930 de mii de voturi, în timp ce contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM și gruparea „ȘOR”, a fost votat de puțin peste 750 mii de alegători.

Precizăm că în actualul scrutin prezidențial au fost înregistrate multiple cazuri de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a campaniilor electorale. Gruparea „ȘOR” achita oamenilor câte 2 mii lei pentru a vota împotriva Maiei Sandu.

Caz revoltător la Sângerei. Un bărbat a încercat să vândă pe internet o lebădă

O intervenție comună a inspectorilor de mediu din Bălți și Sîngerei a dus la descoperirea unui caz grav de încălcare a legislației de mediu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma monitorizării activității pe rețelele de socializare, a fost identificată o persoană din localitatea Mărinești, raionul Sîngerei, care încerca să comercializeze o lebădă albă, specie protejată de lege.

Cu sprijinul polițistului de sector, autoritățile au efectuat o percheziție la locuința suspectului. Verificările au confirmat că lebăda era ținută în captivitate în condiții necorespunzătoare.

Pasărea a fost imediat ridicată și eliberată într-un bazin natural din apropierea municipiului Bălți, asigurându-se condiții adecvate până la clarificarea completă a cazului.

Persoana responsabilă de această faptă urmează să fie sancționată conform prevederilor Codului Contravențional al Republicii Moldova, care interzice capturarea, deținerea și comercializarea speciilor protejate. Inspectoratul pentru Protecția Mediului reamintește că lebăda albă este o specie strict protejată, iar astfel de acțiuni constituie o amenințare directă la adresa biodiversității. Face apel către cetățeni să respecte legislația de mediu și să semnaleze orice activitate suspectă.

Această acțiune reflectă angajamentul inspectorilor de mediu de a proteja fauna sălbatică și de a descuraja practicile ilegale care pun în pericol echilibrul ecologic.

Moldovenii vor primi lefuri mai mari! Salariul mediu va creşte cu 2.400 de lei anul viitor

Salariul mediu va crește în Republica Moldova cu 2.400 de lei. Începând cu anul 2025, suma va constitui 16.100 de lei, comparativ cu 13.700 în anul 2024, scrie realitatea.md.

Decizia urmează să fie aprobată de către membrii Guvernului. Cifra este una prognozată și se va utiliza pentru a calcula contribuțiile obligatorii și indemnizațiile acordate salariaților.

„Proiectul de hotărâre este elaborat în temeiul prognozei revizuite a indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025-2027, prezentate de către Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Actualizarea prognozei s-a realizat reieșind din ultimele date statistice disponibile, inclusiv urmare a coordonării realizate în cadrul misiunii de experți FMI”, precizează responsabilii din cadrul Ministerului Muncii.

Precizăm că, salariul minim în Republica Moldova, începând cu 1 ianuarie 2025, va constitui 5500 de lei. Suma reprezintă cu 10% mai mult decât în 2024, actualmente această remunerare constituind 5000 de lei.

Cele mai tari fraze cu mesaj ascuns
Articolul anterior
Un stol de lebede grațioase a fost surprins pe râul Nistru, lângă Soroca! Foto
Articolul următor