Vezi cum va circula transportul public în ziua meciului Moldova-Franța!

Vineri, în contextul desfășurării meciului internațional de fotbal dintre selecționatele Moldovei și Franței, pe stadionul „Zimbru”, sectorul Botanica, vor fi operate modificări de intinerar.

separator

Vineri, între orele 17.00-00.30, vor fi operate modificări în circulația transportului public care traversează bd. Dacia, în perimetrul str. Burebista – bd. Cuza – Voda.

Astfel, între orele 17:00 – 00:30, va fi restricţionat traficul rutier pe bd. Dacia din direcţia Aeroportului Internaţional Chişinău, tronsonul cuprins între str. Burebista – bd. Cuza – Vodă. În acest sens, circulaţia transportului în zonă va fi organizată, în ambele sensuri, pe partea carosabilă a bd. Dacia, pe acelaşi tronson, din direcţia Centru spre Aeroportului Internaţional Chişinău.

Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie va suplini numărul unităţilor de transport public (troleibuze şi autobuze) spre direcţia stadionului „Zimbru”, iar posesorii biletelor la meciul de fotbal Moldova – Franţa, vor putea călători cu titlu gratuit, începând cu orele 17:00 până la finalizarea programului de activitate a transportului de pasageri din capitală.

În perioada de referinţă, circulaţia transportului public, începând cu ora 19:00, va fi organizată după cum urmează:

-itinerarul rutei de troleibuz nr. 22 se scurtează până la bd. Traian; prelungeşte până la str. A. Mateevici;

-itinerarele rutei de troleibuz nr. 30 şi a rutelor de autobuz nr. 33, nr. 44 şi nr. 49 se modifică după cum urmează: tur – de pe bd. Dacia pe str. Independenţei, bd. Traian, bd. Dacia şi în continuare pe traseele stabilite; retur – pe acelaşi traseu.

-Itinerarul rutei de autobuz nr. 19 se modifică, după cum urmează: tur – de pe bd. Cuza – Vodă pe str. Independenţei, bd. Dacia, str. V. Crucii; retur – str. V. Crucii, bd. Dacia, str. Independenţei, bd. Cuza – Vodă şi în continuare pe traseul stabilit.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Moldova Fashion Days SS’19 e tot mai aproape. Nu pierde ocazia să admiri colecțiile designerilor DININIMA!
Articolul anterior
Anna și Sergiu: „Ne dorim o familie mare și fericită! Și credem că știm exact cum să ajungem acolo”
Articolul următor