Inspectoratul Național de Patrulare: Să aveți grijă cum conduceți! La noapte se prevede îngheț

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în noaptea de 23 aprilie, se prevăd îngheţuri la suprafaţa solului cu intensitatea de -1..-3 grade Сelsius.

separator

INP atenționează șoferii: Atunci când porniți la drum, să aveți grijă cum conduceți!

Respectați:
▪️ limita de viteză;
▪️ păstrați distanţa dintre automobile;
▪️ putați obligatoriu centura de siguranță;
▪️ conduceți cu prudenţă şi mare atenţie la pietoni.

Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. 1922”, expus în premieră la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost expus în premieră tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. 1922” de Elena Bria.

Tabloul Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, la Chișinău

Evenimentul a fost organizat de instituția-gazdă în parteneriat cu Ambasada României în Republica Moldova, iar ministrul Culturii, Sergiu Prodan, prezent la inaugurare, a menționat că acesta este un tablou care reprezintă cel mai important moment din istoria României, transmite Moldpres.md.

„Această încoronare a însemnat apogeul construcției naționale. Este un tablou cinematografic, un tablou din istoria noastră”, a declarat Sergiu Prodan.

Foto: Moldpres

La rândul său, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a afirmat că evenimentul constituie o bucurie spirituală, o bucurie sufletească, menționând că Elena Bria este un artist al detaliului, al sufletului și al pasiunii.

În acest context, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Monica Babuc, a spus că este o lucrare neobișnuită, mai puțin tradițională.

„Se simte aici o mână extrem de talentată și e foarte original acest subiect preluat de artistă, pentru că ne aduce un moment foarte interesant din istoria noastră”, a spus Monica Babuc.

Tabloul „Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. 1922”, executat în tehnica ulei pe pânză, a fost pictat în anul 2018 de artista Bria Elena, ca lucrare de licență la absolvirea Academiei de Pictură, Sculptură și Arhitectură „Ilya Repin” din Sankt Petersburg, Rusia.

Întrucât apărarea licenței a fost stabilită pentru vara anului 2018, anul Centenarului Marii Uniri, artista a hotărât să comemoreze această complicată, dar și frumoasă etapă din istoria țării noastre prin a crea o reconstrucție artistică de dimensiuni reale a zilei simbol a Marii Uniri – Ziua Încoronării.

Lucrul la tablou a început în anul patru de studii, dar, căutările compoziționale și executarea sutelor de schițe a început încă în 2015. Astfel, abia după doi ani, artista s-a determinat cu schița finală. Pentru a începe lucrul la pânza propriu zisă artista s-a documentat din toate sursele posibile despre ziua de 15 octombrie 1922 și a cusut toate costumele personajelor implicate în compoziție, ulterior pentru a fi pictate din natură și pentru a primi un rezultat cât mai apropiat realității.

În ianuarie 2018, Elena pune primele tușe pe viitorul tablou. După șase luni de lucru asiduu, ajunge la definitivarea detaliilor și a tabloului propriu-zis, iar în iulie 2018, are loc prezentarea lui la examenul de licență, în urma căruia tabloul este decorat cu cea mai înaltă mențiune din partea comisiei de examinare.

În 2022, tabloul a fost expus la București, în cadrul expoziției personale „New Academia” la galeria Kulterra. De pe data de 15 octombrie 2022, până la finele anului 2023, tabloul a fost prezentat publicului de la Alba Iulia, la Muzeul Unirii în Sala Unirii, locul unde s-a desfășurat Încoronarea.

De pe data de 10 mai până la 31 august, tabloul va fi integrat în cadrul expoziției permanente, în Sala Albastră a Muzeului Național de Istorie a Moldovei, după care va fi expus în cadrul altor două expoziții în România.

Elena Bria s-a născut la 4 iulie 1992 în orașul Chișinău, într-o familie de biatloniști. La vârsta de 11 ani și-a început studiile la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău, unde l-a întâlnit pe profesorul și pictorul Stanislav Babiuc, care i-a pus bazele picturii academice. Ulterior, în anul 2012, Elena își continuă studiile la Academia de Pictură, Sculptură și Arhitectură „Ilya Repin” din Sankt Petersburg, Rusia, pe care o absolvă cu mențiune în 2018.

Lucrările artistei au fost expuse în cadrul mai multor expoziții în Statele Unite ale Americii, Rusia, România și R. Moldova. În 2019, câștigă premiul Philip de Laszlo în cadrul expoziției internaționale la Mall Galleries, Londra, iar în 2022 obține premiul întâi la expoziția internațională de la Salmadundi Club, New York.

În prezent, este membru al prestigiosului art-club Salmagundi, New York. Picturile sale se pot regăsi în numeroase colecții private din întreaga lume. În toamna anului curent, în cadrul proiectului „The Lunar Codex”, varianta digitală a picturii „Trei Muze” va fi trimisă pe Lună, într-o capsulă a timpului.

Copiii din Otaci au un nou teren de joacă grație ajutorului oferit de Uniunea Europeană

Pe data de 2 mai, cu sprijinul Uniunii Europene, a fost inaugurat un nou loc de joacă în curtea blocurilor care găzduiesc 63 de familii de refugiați ucraineni (175 de persoane).

Copiii din Otaci au un nou teren de joacă cu ajutorul Uniunii Europene

Foto: Delegația UE

Orașul Otaci reprezintă unul dintre principalele puncte de trecere a frontierei cu Ucraina din regiunea de nord a Moldovei, prin care, în doi ani de război, din țara vecină au trecut mii de refugiați ucraineni, transmite tvrmoldova.md.

În localitate, pe lângă moldoveni, locuiesc comunități mari de romi și ucraineni. 

De acum încolo, copiii se pot juca în timp ce părinții și bunicii lor se odihnesc, joacă șah sau practică sport în zona de antrenament din preajmă. 

Proiectul este finanțat de UE prin programul în valoare de patru milioane de euro, implementat de OIM (Organizația Internațională pentru Migrație) și UNICEF.

Scara unui bloc locativ din Belgorod s-a prăbușit în urma unui atac

În dimineața zilei de astăzi, 12 mai, scara unui bloc de locuit cu 10 etaje din Belgorod s-a prăbușit. Cu puțin timp înainte de prăbușire, în oraș a fost anunțată o alertă de rachetă.

Scara unui bloc locativ din Belgorod, prăbușită în urma unui atac

Veaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii, a declarat că Belgorod a fost supus unui atac „din partea Forțelor Armate ucrainene”, transmite meduza.io.

Potrivit oficialului, scara blocului s-a prăbușit în urma unei lovituri directe a unui obuz. 

„Interfax”, citând serviciile de urgență, raportează că mai mult de zece persoane s-ar putea afla sub dărâmăturile blocului. În prezent au loc operațiuni de salvare. 

Declarația lui Dan Bălan după ce echipa sa a luat trofeul ,,Vocea Ucrainei”
Articolul anterior
Un șofer de microbuz din Capitală transporta pasageri, aflându-se în stare de ebrietate
Articolul următor