Doamna muzicii populare de acasă, Ioana Căpraru, şi-a sărbătorit cu mult fast venirea celor 60 de ani. S-a bucurat nespus de mult pentru că de la jurnalişti, la oameni dragi, toţi au sunat-o să o felicite dis-de-dimineaţă. Dacă o sunai la ora 3 noaptea, o găseai trează. N-a avut somn. Tot ce e posibil, acum mulţi ani mama a născut-o la aceeaşi oră.
„Simt multă energie pentru că am mulţi prieteni care-mi doresc binele. Am o familie extraordinară care mă susţine enorm. Poate uneori sunt mai severă cu cele 3 fiice fiindcă vreau să le reuşesc pe toate. Soţul mă rabdă cât poate pentru că sunt mai focoasă, dar repede mă sting. Cel mai mult în viaţă mă enervează nepunctualitatea.‘‘
Nu s-a supărat pe prietenii de scenă care au sosit cu mare întârziere la restaurant. Ce să-i faci? În aceeaşi zi, majoritatea colegilor au cântat la Palatul Naţional, la un eveniment în memoria lui Nicolae Sulac. După care tot alaiul s-a îndreptat să-şi felicite prietena. Majoritatea invitaţilor i-au ascuns bani în plic. Sărbătorita nu s-a supărat. Va avea nevoie de bani în curând.
„Dacă pregătesc la Chişinău un concert şi nu voi avea sponsori, voi folosi aceşti bani.”
Darul cel mai mare pe care l-a primit Ioana Căpraru a fost prezenţa surorii mai mari la eveniment. Ţaţa Maria este cu 11 ani mai mare. Toată copilăria şi adolescenţa ei a dădăcit surorile mai mici, alergând ba la prăşit, ba cu oile la păşune. Ei îi este dedicată piesa ”Cu drag de sora mai mare.”
„Piesa am compus-o singură. Tot ce cânt este inspirat din viaţa noastră. Într-o seară mi-am invitat sora la concert şi am interpretat piesa în premieră. După concert, în culise ţaţa m-a întrebat: „Aşa-i că despre mine ai cântat?”
Sora mai mare şi-a dorit foarte mult să devin cântăreaţă. Ea, din păcate nu şi-a îndeplinit visul, dar a încurajat-o pe Ioana să plece de-acasă, dacă vrea să cânte. Părinţii au reacţionat foarte bolnăvicios la alegerea fiicei mijlocii.
„Satul m-a vorbit de rău ceva vreme. Dacă ieşea o fată din sat era considerată cea mai rea. Nu i se permitea să plece de la părinţi, doar dacă se mărita. Îmi amintesc de mama care plângea şi îmi spunea:
„Toate fetele fac un ban din croitorie, da` tu vrei să te faci artistă. N-ai haine, nu ştii pe nimeni, unde să te duci tu.”
Tatăl a fost cel care a cedat. Prima dată când m-au arătat la televizor, s-a apropiat de ecran pentru că nu vedea bine şi mi-a zis:
„ Acum pot să mor, dacă te-am văzut artistă.”
