Ploaie torențială la Bălți. Doi copii minori și părinții lor au rămas blocați într-o mașină

Momente de groază pentru doi minori din Bălți. În urma ploii torențiale de ieri seara, care a inundat intersecția Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Mihail Viteazu, a fost blocat un automobil în care se aflau 4 pasageri.

separator
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bălţi, Andrei Adam, apelul a parvenit în jurul orei 20:00, luni, 17 iunie.

„Mașina era defectată și nu putea circula. Astfel, salvatorii au scos minorii prin geam, deoarece nivelul apei ajunsese până la jumătatea automobilului”, a spus Andrei Adam.

În autovehicul se aflau doi bărbați și doi copii. Din fericire, nimeni n-a avut de suferit.

sursa: www.nordnews.md

Ucraina anunţă „restricţii” de electricitate pe întreg teritoriul său după masivul atac rusesc

Ucraina va aplica de luni „măsuri de restricţie” în consumul de electricitate pe tot teritoriul său după un vast atac rusesc care i-a avariat puternic infrastructurile energetice, a anunţat duminică operatorul reţelei electrice ucrainene Ukrenergo, potrivit AFP.

„De mâine, 18 noiembrie, toate regiunile vor fi constrânse să aplice măsuri de restricţie a consumului” ca urmare a „daunelor provocate instalaţiilor electrice în timpul atacului masiv cu rachete şi drone”, a indicat operatorul pe reţelele de socializare.

Într-un comunicat, Ukrenergo a afirmat că întreruperile temporare vor dura între orele 06:00 şi 22:00, asigurând că lucrătorii săi caută să remedieze avariile cât mai rapid posibil, potrivit Reuters.

După atacul de duminică, oficialii ucraineni au confirmat pagube la infrastructura critică sau întreruperi în alimentarea cu energie electrică de la regiunile vestice Volîn, Rivne şi Liov până la Dnipropetrovsk şi Zaporojie, în sud-est.

Amploarea pagubelor este dificil de evaluat, deoarece autorităţile au dezvăluit puţine informaţii cu privire la rezultatul loviturilor şi la starea reţelei energetice, vizată de o campanie aeriană a Rusiei mai devreme în acest an.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a lansat un atac masiv asupra instalaţiilor energetice care alimentează complexul militar-industrial al Ucrainei.

Centralele nucleare din Ucraina şi-au redus producţia de electricitate ca măsură de precauţie în urma atacurilor masive ale Rusiei asupra infrastructurii energetice în acest weekend, a declarat duminică directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, potrivit DPA.

Instalaţiile nucleare propriu-zise nu au fost lovite direct de atacurile ruseşti, dar au fost afectate staţiile conectate la acestea, a declarat Rafael Grossi.

După o convorbire cu şeful autorităţilor de reglementare ucrainene, Grossi a indicat că doar două dintre cele nouă reactoare operaţionale din ţară produc electricitate în prezent la capacitate maximă.

„Infrastructura energetică a ţării este extrem de vulnerabilă, având impact direct asupra siguranţei şi securităţii nucleare”, a spus Grossi, adăugând că este esenţial ca centralele nucleare să aibă o sursă sigură de alimentare cu energie electrică.

Andreea Cuciuc va fi condusă astăzi în ultimul său drum

Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc, va fi condusă astăzi în ultimul său drum, informează unica.md.

Corpul neînsuflețit al Andreei a fost depus duminică la biserica Cimitirului Evreiesc din Capitală, iar astăzi, începând cu ora 10:00 vor avea loc funeraliile.

Aseară, sute de oameni au fost să-și ia rămas bun de la Andreea. Au veni și colegii Andreei de la Centrul de Excelență ”Ștefan Neaga”, unde studia tânăra.

Interpretul Igor Cuciuc este răvășit de pierdea singurei sale fiice, Andreea, care a decedat subit la scurt timp după Balul Bobocilor.

Andreea Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc a decedat subit în seara zilei de 15 noiembrie, în timp ce sărbătoarea alături de colegii săi „Balul Bobocilor”, într-un local din capitală.

Igor Cuciuc, mesaj după mesaj în care o cheamă pe Andreea acasă: ”Vino acasă, Andreea! Tata și mama te așteaptă, puiul nostru scump și drag!”

Interpretul Igor Cuciuc este răvășit de pierdea singurei sale fiice, Andreea, care a decedat subit la scurt timp după Balul Bobocilor. Artistul postează mesaj după mesaj în care o cheamă pe fiica sa acasă, informează unica.md.

”Puișor, unde ești? Und ești, scumpa noastră Andreea?”, scrie artistul astăzi.

”S-a dus toată puterea și sensul vieții mele.”, mai scrie astăzi artistul într-o postare în care anunță despre locul unde va fi înmormântată fiica sa.

”Vocea ta caldă nu se mai aude în casă! Casa e pustie fără tine, fiica noastră Andreea!”, scrie artistul într-o altă postare.

”Vino acasă, Andreea! Tata și mama te așteaptă, puiul nostru scump și drag!”, scrie Igor Cuciuc într-o altă postare.

18 Noiembrie, luni ora 10:00 Andreea va fi înmormântată la Cimitirul Armenesc din Chișinău!

Delia a fost nașă la botezul nepotului său! Ce ținută a purtat artista?
Articolul anterior
Specialiștii avertizează: scăldatul în râul Nistru și lacurile din capitală nu este recomandat. Iată care sunt pericolele
Articolul următor