Omul de afaceri Marcel Toader a murit sâmbătă după-amiază, 3 august, la doar 56 de ani. Acesta a făcut infarct în timp ce era în vizită la niște prieteni din Periș, Ilfov.
Vestea tragică a fost făcută publică de prietenii lui Marcel Toader prin intermediul unor mesaje dureroase răspândite pe rețelele sociale. Din primele informații, se pare că Marcel Toader a suferit un infarct. Potrivit Antena Stars, bărbatul a fost resuscitat preț de 40 de minute, scrie click.ro.Acesta va fi înmormântat luni, 5 august, la Constanța. În vârstă de 56 de ani, Marcel Toader a fost un cunoscut om de afaceri, fiind impresarul mai multor vedete de peste Prut.
Marcel Toader a avut o viață amoroasă tumultoasă, fiind căsătorit de șase ori, printre soțiile sale numărându-se și nume sonore precum prezentatoarea de televiziune Gabriela Cristea, cântăreața Maria Constantin și cântăreața Anamaria Ferentz. Toader are un fiu, pe nume Maximilian.
Înainte de a se lansa în afaceri și a deveni o persoană cu dese apariții în presă, Marcel Toader a jucat rugby de performanță, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători pe care le-a avut echipa națională la acest sport.
Deși era un afacerist influent, de câțiva ani Marcel era în „luptă” cu statul român. Marcel Toader a fost somat să părăsească apartamentul în care locuia, în urma unor probleme financiare cu care s-a confruntat. După ce a trecut prin mai multe divorțuri, s-ar crede că fostele soții i-au luat și ultimii bani afaceristului, în urma separării în instanță, având în vedere că acesta nu și-a mai putut plăti nici măcar utilitățile.
Marcel Toader a fost somat încă din 2018 să-și părăsească apartamentul, după ce timp de patru ani acesta nu a mai achitat întreținerea. Din cauza acestor probleme, asociația de locatari a dorit să îi scoată la vânzare imobilul.