Fum negru și dens în centrul capitalei. În după amiaza zilei de 8 august, pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați să intervină la lichidarea unui incendiu.
Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 17 : 11 minute. Potrivit datelor IGSU, un incendiu a izbucnit într-un depozit pe teritoriul a unui atelier auto de pe strada Feredeului 4/6 din municipiul Chișinău.
La fața locului au fost îndreptate 3 autospeciale de intervenție. Pompierii au reușit localizarea către ora 17:28 minute. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, iar focul a distrus anvelope și piese auto uzate din interiorul depozitului. Mai mult flăcările au afectat căptușeala a unei boxe a atelierului auto. Totodată, pompierii au stins și gunoiul care a ars în preajma atelierului. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.
Negocierile de pace de la Londra, la nivel înalt, au fost amânate după ce Ucraina a respins planul SUA de a recunoaște Crimeea ca teritoriu rusesc
Întâlnirea de nivel înalt planificată pentru miercuri la Londra între miniștrii de externe ai Regatului Unit, Statelor Unite, Franței, Germaniei și Ucrainei a fost retrogradată la nivel de oficiali, în urma respingerii de către Kiev a unei propuneri americane de pace, informează Sky News.
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, și ministrul britanic de externe, David Lammy, au renunțat la participarea personală, deși șeful diplomației ucrainene, Andrii Sibiga va fi prezent în capitala britanică pentru discuții bilaterale cu Lammy.
Planul american, relatat de presa din SUA în weekend, prevedea recunoașterea de către Washington a anexării Crimeei de către Rusia și înghețarea actualei linii a frontului ca parte a unui acord de pace – condiții respinse categoric marți de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Nu este nimic de discutat. Acest lucru încalcă Constituția noastră. Acesta este teritoriul nostru, teritoriul poporului Ucrainei”, a declarat Zelenski în timpul unui briefing, la Kiev, pe 22 aprilie.
Zelenski a avertizat că orice discuție despre Crimeea riscă să schimbe negocierile într-un cadru dictat de Kremlin. El a spus că astfel de propuneri joacă direct în „jocul” președintelui rus Vladimir Putin.
„De îndată ce încep discuțiile despre Crimeea și teritoriile noastre suverane, discuțiile intră în formatul pe care îl dorește Rusia – prelungirea războiului – pentru că nu va fi posibil să ajungem rapid la un acord”, a adăugat el.
Deși a recunoscut că semnale despre Crimeea au apărut pe diferite canale, Zelenski a spus că Ucraina va respinge imediat orice propunere oficială.
„Știm unde sună aceste semnale și vor continua să sune”, a spus el, adăugând că nu este sigur dacă provin din Rusia sau anumiți reprezentanți ai SUA care au dialogat cu Putin .
În pofida acestei reduceri a nivelului diplomatic, negocierile vor continua între oficiali de rang înalt din cele cinci țări. Trimisul special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, va conduce delegația americană în discuțiile de la Londra.
Potrivit Financial Times, Vladimir Putin ar fi oferit să oprească invazia pe liniile actuale ale frontului, ceea ce ar însemna lăsarea sub control rusesc a circa 20% din teritoriul ucrainean. Nu este clar dacă Ucraina ar accepta o astfel de propunere.
Comentând informațiile apărute în FT, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că în prezent circulă multe informații false și a îndemnat să se aibă încredere doar în sursele primare.
Totodată, răspunzând la o întrebare a Financial Times privind negocierile, Peskov a spus că acest proces nu poate avea loc public. Potrivit lui, Moscova poartă un dialog cu Washingtonul, „un proces dificil și care necesită mult timp”.
Donald Trump, care a intrat în funcție promițând o încheiere rapidă a războiului, a avertizat că SUA se vor retrage din procesul de mediere dacă părțile implicate „fac dificil” un acord.
Eforturile diplomatice ale Londrei și Parisului vizează și formarea unei „coaliții a voluntarilor” care să trimită trupe britanice, franceze și ale altor state în Ucraina pentru a garanta o eventuală pace, deși analiștii militari pun la îndoială fezabilitatea unui astfel de plan fără sprijinul militar american.
Într-o postare pe platforma X, David Lammy a descris discuția telefonică avută marți cu Marco Rubio drept „productivă”, reafirmând angajamentul Marii Britanii pentru pace și securitate euro-atlantică. Rubio a confirmat, la rândul său, că delegația americană condusă de Kellogg este pregătită pentru întâlniri „substanțiale și tehnice” cu partenerii britanici și ucraineni.
Se așteaptă ca o întâlnire la nivel de miniștri să fie reprogramată în următoarele săptămâni.
Mai mulți vârstnici, ademeniți „să investească” 7.000.000 lei în criptomonede. Cinci bănuiți au fost reținuți
Patru bărbați și o femeie, care au lipsit de aproximativ 7 milioane lei mai mulți vârstnici ademeniți „să investească” în criptomonede, au fost reținuți, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
„Primele din cele nouă victime cu vârste de 65-80 ani au fost înșelate începând din 2023. Persoanele înșelate sunt din Cahul, Căușeni, Edineț, Ialoveni și Orhei și au fost convinse de către bănuiți să investească sume de peste 10.000 lei, în mai multe tranșe. În schimb, aceștia le promiteau că vor câștiga mai mulți bani (în funcție de creșterea sau scăderea bursei de valori). Cei patru bărbați bănuiți din Cahul, Căușeni, Ceadâr-Lunga și Edineț cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani creau conturi bancare și găseau prin comunicare pe aplicațiile Whatsapp și Telegram „investitorii” pe care-i convingeau să depună sume de bani. La rândul ei, femeia bănuită cu vârsta de 43 de ani (care este și concubina liderului grupului criminal organizat, anunțat în căutare prin Interpol), avea rolul de curier – primea banii de la victime. Astfel, bănuiții profitau de vulnerabilitatea acestora și lipsa de informare pentru a fi induse cu ușurință în eroare, ulterior aceștia extrăgeau de la bancomate banii depuși de către victime. Mai apoi, atunci când „investitorii” își cereau profitul promis, bănuiții le cereau alte sume de bani, ca și „comision” pentru extragerea banilor investiți. În final, banii erau convertiți în criptovalută de către un suspect de 22 de ani. Prin urmare, persoanele care au investit inclusiv din bani împrumutați au fost înșelate în total cu 385.000 lei, 360.000 dolari și 30.000 euro (aproximativ 7 milioane lei)”, se arată în comunicatul emis de PCCOCS.
În urma măsurilor de investigație și a probelor acumulate în cadrul urmăririi penale, oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, unde au fost depistate și ridicate mai multe probe relevante pentru cauza penală: mai multe telefoane mobile și cartele bancare, un aparat pentru numărarea bancnotelor, cartele telefonice, extrase ale transferurilor bancare, înscrisuri de ciornă, precum și suporturi de stocare a informației.
Urmărirea penală continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Imagini de poveste la Comrat unde cireșii japonezi au înflorit
Primăvara a adus un spectacol de culoare la Comrat, unde cireșii japonezi, cunoscuți sub denumirea de sakura au înflorit în parc. Cei aproximativ 30 de copaci plantați creează un decor de poveste, atrăgând localnici, turiști și fotografi amatori, scrie radiomoldova.md.
Parcul din Comrat este unul dintre cele mai vizitate locuri în aceste zile. Sute de oameni vin să admire frumusețea din mijlocul agitației urbane.
„Am venit să mă relaxez cu fiica mea. Parcul este foarte frumos și chiar îmi ridică dispoziția”.
„Am planificată o sesiune foto aici. Au înflorit copacii foarte frumos, o să facem poze și o să ne bucurăm de natură”.
„Pentru prima dată văd cum înflorește sakura, foarte frumos. Copiii se simt bine, dar și cei bătrâni”.
„Așa ceva noi nu mai avem, este un peisaj frumos pentru a face fotografii”.
Potrivit Primăriei din Comrat, primii copaci de sakura japonezi au fost plantați în parc în 2013, iar alți 10 copaci tineri au fost plantați acum doi ani. Înflorirea va continua încă cel mult șapte-zece zile.