Un moldovean de 83 de ani își crește singur fiica în vârstă de 3 ani

Un moldovean, care a devenit tată acum trei ani, adică la 79 de ani, îşi creşte singur fiica de doar trei ani. Gheorghe Parfeni spune că a trăit o poveste de dragoste cu o femeie de două ori mai tânără ca el, iar după ce iubita l-a părăsit, a rămas doar cu Anastasia sau, cum îi place să o alinte – Năstica.

separator
Gheoghe Parfeni este dintr-un sat din stânga Nistrului şi face tot ce poate ca micuţa lui să aibă o copilărie fericită. Vara aceasta, Anastasia a fost în vizită la nişte rude din Căuşeni, iar atunci când a revăzut-o, după aproape o lună, tatăl nu şi-a putut stăpâni emoţiile.

„Fetiţa asta este dată de la Dumnezeu”, spune Gheorghe Parfeni, tatăl Anastasiei.

Bărbatul spune că soarta a fost dură cu el. A înmormântat două soții, răpuse de boli incurabile și, când credea că nu-i rămâne decât să aștepte și el moartea pe prispa casei, a apărut ea – dragostea vieții. „Eu o iubeam pe dânsa, că ea tânără era ca şi dvs. Era diferenţă de 40 de ani, numai trecea înaintea mea eu voiam să o îmbrăţişez şi să o drăgostesc”, a zis Gheoghe Parfeni, tatăl Anastasiei.

Când a apărut Năstica, de atâta fericire, bărbatul a şi uitat de povara celor 80 de ani. Mama fetiţei a avut, însă, alte planuri, iar căsnicia a durat doar un an. Într-o zi femeia a ieșit din casă și dusă a fost. Rudele bărbatului au şi probe care arată că aceasta nu are nicio remușcare.

Bărbatul trăiește împreună cu fiica sa în staul Chițcani. Are o pensie care echivalează cu 600 de lei, câteva capre, o vacă și își hrănește copilul cu ce crește pe lângă casă. Nu au frigider, maşină de spălat şi nici măcar cearşafuri.

„O spăl singur, o scald, mă duc la magazin şi cumpăr ce pot din pensie”, a declarat Gheoghe Parfeni, tatăl Anastasiei.Bărbatul face tot ce poate ca să îi lase moștenire fiicei o casă pe care o construiește singur din materiale adunate prin sat.

„Aici vreau să fac podea cu încălzire, iaca fiecare bloc de calcar a fost clădit de mine. Iată acest perete a fost dăruit de o vecină.”, a spus Gheoghe Parfeni, tatăl Anastasiei.

Anastasia este cel de-al treilea copil al lui Gheorghe Parfeni. Bărbatul spune că a mai crescut doi feciori, care i-au întors spatele după apariția fetiței. „Nu vor să fie fetiţa asta. Ei au vrut că atunci când avea 7 luni să facă avort, eu am spus nu. Niciodată nu fac asta, pentru că eu iubesc fetiţa asta. Acum vor să o dau din casă afară.”, a zis Gheoghe Parfeni, tatăl Anastasiei.

Chiar dacă viaţa îl pune la grea încercare în fiecare zi, Gheorghe Parfeni spune că doar Năstica îl ajută să treacă peste toate problemele. „Uite ce fetiţă frumoasă, ce sprâncene, ca o păpuşă o să fie. Parcă e o păpuşă, uite ce fetiţă, Năstica.”, a declarat Gheoghe Parfeni, tatăl Anastasiei.  (Reportaj realizat de publika.md)

 

Resurse educaționale și produse de igienă menstruală pentru 81 de școli profesionale, colegii și centre de excelență

Cele 81 de școli profesionale, colegii și centre de excelență din Republica Moldova au fost echipate cu seturi de resurse educaționale și produse de igienă menstruală în cadrul unui eveniment public de donare organizat de UNFPA Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Fiecare instituție a intrat în posesia unei boxe EduLife cu materiale educaționale interactive pentru lecțiile de dezvoltare a deprinderilor de viață și dispensere cu absorbante care vor fi instalate în blocurile sanitare din școli, cu acces gratuit pentru fete.

Investiția totală se ridică la cca 1,5 mln lei și este parte a programului „Conectăm tinerii cu piața muncii prin dezvoltarea deprinderilor de viață”, realizat de UNFPA Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și finanțat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare din fondurile programului Cooperării Austriece pentru Dezvoltare.

„Pregătind tinerii pentru viață le dezvoltăm abilități esențiale și îi susținem să devină cetățeni activi. Sunt convinsă că profesorii vor valorifica la maxim resursele incluse în boxele EduLIFE și vor contribui semnificativ la promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor”, a subliniat Galina Rusu, Secretară de stat, Ministerul Educației și Cercetării.

UE propune un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

În cadrul celui de-al 15-lea pachet de sancțiuni aplicate împotriva Rusiei, Uniunea Europeană își propune să impună sancțiuni împotriva a 45 de petroliere rusești, 50 de persoane fizice și 30 de companii, transmite Agenția Bloomberg, citând documente în posesia cărora agenția a intrat. Potrivit documentelor, în cadrul celui de-al 15-lea pachet de sancțiuni Comisia Europeană propune adăugarea pe listă a peste 50 de persoane fizice și aproape a 30 de persoane juridice, înghețându-le averile și introducând o interdicție de călătorie, scrie moldova1.md.

În plus, noul pachet include o interdicție asupra accesului a peste 45 de petroliere rusești în porturile europene și la serviciile europene. Sancțiunile vor afecta, de asemenea, companiile rusești implicate în transportul petrolului, precum și numeroși militari și directori de companii.

Printre altele, UE propune și introducerea de restricții comerciale împotriva a aproximativ unor organizații care ar ajuta Moscova să obțină tehnologiile necesare pentru a fabrica arme.

Potrivit documentelor, această listă include firme din Rusia, Serbia, Iran, India, Thailanda, Emiratele Arabe Unite, precum și din China și Hong Kong.

De la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia la 24 februarie 2022, UE a impus sancțiuni masive și fără precedent împotriva Rusiei.

Aceste sancțiuni se adaugă măsurilor impuse deja Rusiei încă din 2014 ca urmare a anexării Crimeei și a nepunerii în aplicare a acordurilor de la Minsk.

Sancțiunile includ măsuri restrictive specifice (sancțiuni individuale), sancțiuni economice, măsuri diplomatice și măsuri privind vizele.

Sancțiunile economice sunt menite să aibă consecințe grave asupra Rusiei în urma acțiunilor sale și să contracareze în mod eficace capacitatea acesteia de a-și continua agresiunea.

Sancțiunile individuale vizează diferite persoane care fie sunt responsabile de sprijinirea, finanțarea sau punerea în aplicare a unor acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, fie beneficiază de pe urma acestor acțiuni.

De asemenea, UE a adoptat sancțiuni împotriva Belarusului, Iranului și Coreei de Nord ca răspuns la sprijinul acordat de aceste state Rusiei în contextul agresiunii militare împotriva Ucrainei.

În plus, UE a impus sancțiuni împotriva unor persoane și entități având în vedere deteriorarea continuă a situației drepturilor omului în Rusia și, în special, în legătură cu moartea lui Alexei Navalnîi.

Potrivit Comisiei Europene, începând din februarie 2022, UE a interzis un total de peste 43,9 miliarde euro, reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost exportate în Rusia și un total de peste 91,2 miliarde euro, reprezentând valoarea unor mărfuri care ar fi fost importate din Rusia. Aceasta înseamnă că, în comparație cu volumul exporturilor și importurilor din 2021, în prezent sunt supuse embargoului 54 % din exporturi și 58 % din importuri.

Mecanismul de confiscare a bunurilor infracționale va fi perfecționat

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, prin care va fi îmbunătățit mecanismul de confiscare a bunurilor provenite din infracțiuni. Această inițiativă legislativă va consolida cadrul legal în domeniul urmăririi, identificării, confiscării și gestionării bunurilor infracționale, precum și responsabilitățile instituțiilor competente, așa cum stabilește Directiva (UE) 2024/1260 privind recuperarea și confiscarea activelor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, în premieră, va fi permisă confiscarea unor bunuri echivalente sau a valorii acestora în cazul în care bunurile vizate nu pot fi confiscate, inclusiv a beneficiilor obținute, chiar dacă persoana implicată nu mai poate fi trasă la răspundere penală. Totodată, în cazul infracțiunilor economice, de mediu, de terorism și abuz sexual asupra copiilor, vor fi analizate bunurile dobândite cu cinci ani înainte sau după săvârșirea faptei, deduse judecării pentru a fi supuse confiscării. Prevederea se va aplica inclusiv în situațiile în care persoana nu poate fi trasă la răspundere penală din cauza decesului, liberării de răspundere sau de pedeapsă penală. Un aspect important este și faptul că va fi permisă confiscarea bunurilor transferate către terți, dacă terțul cunoștea că scopul transferului era de a evita măsurile de confiscare, inclusiv atunci când persoana urmărită penal păstrează controlul asupra acestora.

În faza de urmărire penală, în situația în care bunurile imobile sechestrate pot fi abandonate intenționat de către persoana care le posedă, instanța, la solicitarea procurorului, le va transmite Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) pentru administrare. Totuși, când urmărirea penală se încetează, dar sunt bunuri ce urmează a fi confiscate, procurorul va solicita instanței acest lucru. 

În etapa de judecare a cauzei, printre elementele noi este și faptul că procurorul poate solicita ARBI investigații suplimentare pentru identificarea bunurilor infracționale, atât înainte de transmiterea cauzei în instanța, cât și pe parcursul procesului în instanță. Judecătorul este cel care va dispune confiscarea bunurilor nu doar în caz de condamnare, dar și pentru  încetare a procesului penal, dacă se aplică confiscare specială, extinsă sau de la terți.

În etapa executorie, procurorul va fi cel care va coordona procesul de executare, iar Serviciul Fiscal de Stat va executa hotărârile penale, asistat de ARBI și executorii judecătorești. ARBI va fi instituția care va ține evidența bunurilor sechestrate și confiscate, dar și va gestiona repatrierea bunurilor din afara țării, precum și aplicarea hotărârilor străine de confiscare.

Această măsură legislativă reprezintă un pas important în cadrul Planului de măsuri pentru deoligarhizare și în implementarea Programului Național de Recuperare a Bunurilor Infracționale 2023–2027, asigurând o mai mare eficiență în combaterea criminalității și în protejarea intereselor statului.

Opt vameși de la postul vamal Leușeni vor fi judecați pentru mită
Articolul anterior
Fiul designerului Nadya Gudumak a împlinit 1 anișor! Poze adorabile
Articolul următor