Deseori este de ajuns să înţelegi motivul insuccesului tău, pentru ca acesta să iasă din zona subconştientului şi să înceteze să te conducă. Nu este ușor să renunți la unele obiceiuri comode, dar care îți aduc nemulțumire pe parcurs.
Ceban Tatiana,
Psiholog, consilier
Desigur succesul este relativ. Pentru unii succesul este o familie frumoasă, pentru alții o carieră de invidiat sau poate pur și simplu aprecierea celor din jur.
1.Cât de straniu n-ar fi, dar perfecţionismul ne împiedică uneori să ajungem la succes. Frica de a greşi este cauza de a nu face nimic sau de a amâna situaţia la nesfârșit.
Urmărește aceste situaţii şi nu cădea în mreaja nemulțumirii de sine. Nimeni nu este perfect, greșind înveți mai rapid și mai ușor unele lucruri, iar rezultatul final va fi cel aşteptat.
2.Succesului îi încurcă scuzele nepotrivite, cum ar fi: dacă eu aş fi avut… bani, studii, nu-i vârsta potrivită, înălţimea, greutatea, părinţii, locul de trai ş.a, numai atunci eu aş fi avut posibilitatea să realizez totul.
Mulţi oameni investesc timp şi multă muncă ca să realize ceea ce și-au propus. Nu aşteaptă mană cerească, pur și simplu fă în măsura posibilităţilor tale, perseverează în ceea ce priveşte auto-educaţia cât şi îmbunătăţirea aspectului fizic. Trebuie să scoţi în evidenţă ceia ce deţii deja.
3.Când crezi că nu ai timp suficient pentru a face unele lucruri importante, înseamnă că îl petreci iraţional. Trebuie să-ți alegi prioritățile. Fă-ţi o listă cu treburile importante, după care urmează restul.
4.Nu ai dispoziţie sau pur simplu ţi-i lene. Uneori este binevenită lenea, te ajută să te odihneşti, dar aceasta nu trebuie să dureze mult timp. N-ai dorinţa să faci ceva, n-ai stare de spirit… Dacă nu apare niciodată? Nu trebuie să cauţi scuze în lenea ta, poţi deveni dependentă de ea. Mobilizează-te și foarte repede.
5.Dezordinea. Uneori pentru a atinge succesul, ne încurcă gândul că avem prea multe de făcut: ai început să faci un raport, colegii te sustrag la vorbă; trebuie să începi curăţenia în weekend, prietena te cheamă la o cafea, curăţenia lăsînd-o pentru vremuri mai bune. Aparent sunt nişte lucruri banale, dar uneori acestea crează haosul din jurul nostru căruia cu greu îi facem față.
Ai nevoie de o întâlnire cu tine. Ordonează-ți gândurile, prioritățile, dorințele și începe prin: pot să fac asta…, nimic nu mă împiedică să realizez acest succes. Începe să ai încredere în forţele proprii! Fă ceea ce îți aduce satisfacție morală și sufletească, numai așa vei reuși! Succes la succes!