Maratonul Internațional Chișinău a adunat sportivi amatori și profesioniști din întreaga lume. Iată cine sunt câștigătorii!

Cea de-a cincea ediție a Maratonului Internațional de la Chișinău a avut loc în weekend, în Moldova, Concursul a reunit mii de sportivi din întreaga lume, în Piața Marii Adunări Naționale.

separator

În Piața Marii Adunări Naționale s-au adunat mii de participanți: alergători începători, atleți profesioniști, sportivi în scaune rulante și recordmani din Moldova și țări străine. Unii au participat pentru a-și testa punctele forte, iar alții – pentru a înregistra noi recorduri personale. Dar toți participanții au fost uniți de un singur scop – să-și depășească distanța în cadrul celei mai grandioase competiții de alergare din Moldova și să dea „five” celei de-a cincea ediții aniversare a „Maratonului Internațional Chișinău”.

Sportivii au avut posibilitatea să își aleagă una dintre cele 3 distanțe de parcurs: 10 km, 21 km și 42 km. Cursele au început la ora 09:00 și s-au încheiat la ora 15:00.

Toți participanții au primit o binemeritată medalie de finalist, iar câștigătorii au primit cadouri și premii bănești.

Cel mai bun la distanța de maraton de 42 km 195 m a fost moldoveanul Andrei Bogaci, care a parcurs distanța în 2 ore 32 minute 21 secunde.     

Prima femeie care a ajuns la linia de sosire la distanța de 42 km a fost moldoveanca Sacara Zinaida, cu un scor de 2 ore, 56 minute, 42 secunde.

La proba de semimaraton, Maxim Raileanu a reușit să ajungă la finiș într-o oră 6 minute și 10 secunde.

Cursa de 10 km a fost câștigată de Piotr Chiriac, reușind să parcurgă distanța în 35 de minute și 51 de secunde.

Cursa de 5 km a fost parcursă de Roman Ciobanu în 16 minute și 26 de secunde.

Probele paralimpice la maraton au fost câștigate de ucrainenii Anatolii Bardizh (42 km) și Artur Radcovschii (21 km) și românul Cătălin Nicolae Creangă (10 km).

Isprava unui tânăr s-ar putea încheia cu închisoare după ce a răpit o mașină de lux

Un tânăr din capitală a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi răpit o mașină.

Poliția a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, care a comunicat că pe timp de zi i-a fost sustras din parcarea subterană din sectorul Ciocana un automobil de marca ,,Toyota”, în valoare de 60 000 de euro. Ca urmare a măsurilor de investigație întreprinse de polițiști, automobilul a fost depistat în apropierea raionului Strășeni, accidentat, totodată fiind identificată și persoana care a sustras mijlocul de transport.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani din capitală, anterior cercetat penal pentru diverse infracțiuni. Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru jaf, iar tânărul a fost arestat pentru 30 de zile. Conform legii penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 5 la 7 ani.

Se schimbă procedura de înmatriculare a vehiculelor! Obligațiile care au fost eliminate definitiv

Agenția Servicii Publice amintește că în martie 2024 Executivul  a aprobat o hotărâre de Guvern prin care a fost simplificată procedura de înmatriculare a vehiculelor. Potrivit modificărilor aprobate pentru a reduce numărul vizitelor la ghișeu, un șir de acte nu vor mai fi obligatorii, iar accesul la documentele disponibile pe platforma MConnect va fi extins. 

Astfel, prin simplificarea procedurilor de înmatriculare a vehiculelor a fost exclusă obligativitatea prezentării multiplelor formularelor în cazurile în care datele conținute în aceste documente sunt disponibile în resurse informaționale și pot fi furnizate prin intermediul platformei de interoperabilitate, și anume:

  • se elimină necesitatea prezentării în format fizic a documentelor ce confirmă asigurarea obligatorie RCA (răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule),  dovada inspecției tehnice periodice valabile și dovada achitării taxei de utilizare a drumurilor. 

Totodată, a fost stabilit termenul de 30 de zile în care este valabil raportul de identificare a vehiculului (anterior termenul a fost doar de 5 zile lucrătoare).

De asemenea, prin hotărârea aprobată a fost exclusă obligativitatea prezentării vehiculului la ASP pentru prestarea serviciilor  de:

  • transcrierea transmiterii dreptului de proprietate;
  • eliberarea duplicatului certificatului de înmatriculare;
  • radierea din evidență a vehiculului.

Prin urmare, procedura de identificare a vehiculului prin verificarea numerelor șasiului, caroseriei și motorului se va desfășura doar la înmatricularea primară  de stat și la eliberarea unui nou certificat de înmatriculare ca urmare a reutilării vehiculului

Proiectul Hotărârii a fost elaborat de Agenția Servicii Publice cu suportul Ministerului Afacerilor Interne al RM  în vederea implementării recomandărilor din Raportul de evaluare SIGMA din octombrie 2023 care vizează digitalizarea serviciilor și simplificarea procedurilor de reînnoire a documentelor de identificare personală, înregistrarea unui vehicul, etc. Totodată, elaborarea și aprobarea Hotărârii a fost condiționată de obiectivele din Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”, cum ar fi  extinderea accesului la servicii electronice pentru cetățeni și antreprenori, promovarea digitalizării serviciilor publice, excluderea obligativității prezentării pe suport fizic de către cetățeni și antreprenori a actelor emise de autorități și implementarea serviciilor publice automatizate, fără necesitatea solicitării explicite a acestora, simplificând interacțiunea cu statul, anunță ASP într-un comunicat.

Caz șocant la o maternitate! Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. După ce le-a dat alt copil la externare, doctorul a fost obraznic

Cazul petrecut la Maternitatea din Ploiești, România la începutul acestui an, a stârnit revoltă în spațiul public. După ce că li s-a dat alt copil la externare, unul dintre medici le-a răspuns obraznic părinților, scrie presa română.

Echipa medicală a unității spitalicești a încurcat doi nou-născuți, fiecare dintre aceștia ajungând în alte familii. Deși au trecut câteva luni de la incident, părinții cer ca medicii să plătească pentru faptele sale.

Două fetițe născute în aceeași zi au ajuns în familii diferite. În urma incidentului, părinții unuia dintre bebeluși au depus o plângere penală. Asistenta vinovată a primit o sancțiune disciplinară, constând în reducerea salariului pe o perioadă de trei luni. Totodată, acesteia i s-au atribuit alte responsabilități la aceeași unitate medicală.

Mama care a rămas în spital, după ce copilul ei a fost luat din greșeală, a observat că fetița adusă nu este a sa.  Aceasta a alertat imediat personalul medical, iar femeia care s-a externat mai devreme a fost contactată și înștiințată. Conducerea secției de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești a confirmat oficial incidentul.

Revolta părinților

Conducerea unității medicale a inițiat o anchetă internă în acest sens. Totodată, managerul spitalului și a anunțat că va revizui procedurile de externare și va stabili un program de pregătire mai riguroasă a personalului.

„În timp ce îmbrăca copilul, noi i-am spus că nu e copilul nostru. I-am arătat poze cu copilul nostru și doamna a început să îi facă la față, să o modeleze, ca să semene cu copilul din poză”, a precizat tatăl uneia dintre cele două fetițe născute.

După incident, soții Ioniță, părinții uneia dintre fetițe își caută dreptatea în instanță. Aceștia au depus o plângere penală împotriva Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești-Maternitatea Ploiești, acuzând instituția de rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu.

„Frustrant este și faptul că doctorul Călin Boieru mi-a spus în față că trebuie să zic mersi că mi-am găsit copilul și că la noi a fost o situație ușoară, pentru că a fost vorba despre o naștere care a fost precedată de o procedură de fertilizare in vitro”, a mai spus acesta.

Drumul nu e un loc de joacă! Tu știi unde este copilul tău acum?
Articolul anterior
Cancerul colorectal ereditar. Testarea genetică de calitate înaltă de la CENTOGENE (Germany)
Articolul următor