Șoferița care a provocat accidentul tragic din sectorul Buiucani, a fost petrecută pe ultimul drum, astăzi, 11 octombrie. De dimineață, rudele și prietenii ei au venit la ea acasă pentru a-și lua rămas bun de la Svetlana.
Flori și coroane din partea celor apropiați au fost aduse în fața blocului de locuit al victimei. Femeia a fost înmormântată la cimitirul de la Ciocana. Tânăra a lăsat în urmă un fiu minor și doi părinți răpuși de durere.Svetlana Ungureanu locuia la doar câteva blocuri distanță de la locul accidentului tragic. Ea a murit în spital în dimineața zilei de 8 octombrie. Doctorii au luptat pentru viața ei timp de o săptămână. Amintim că o mașină de marca Porsche Cayenne s-a tamponat într-un troleibuz condus de un șofer de 40 de ani, iar în urma impactului puternic, troleibuzul a fost redirecționat pe trotuar. La volanul mașinii era o femeie în vârstă de 33 de ani, iar pasagerul, un bărbat, care era pe scaunul din față a mașinii a decedat pe loc. După coliziune, 24 de pasageri din troleibuz au fost preluați de echipaje medicale, printre care un minor. (sursa foto: www.point.md)