O femeie de 43 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni, la Ciocana

Incidentul a avut loc în această dimineață, pe strada Uzinelor, în jurul orei 6.20.

separator

Potrivit ofițerului de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati, a declarat că polițiștii au stabilit că un automobil de model Opel, condus de un șofer de 51 de ani, a tamponat o femeie de 43 de ani, care traversa regulamentar strada.

Femeia a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit victima.

sursa: www.echipa.md

Cum vor avea loc deconectările de curent electric

De la 1 ianuarie 2025, sunt posibile deconectări de energie electrică, însă acest lucru ar putea avea loc doar izolat și pentru perioade limitate. Premierul Dorin Recean spune că, dacă nu vom avea energie electrică de la MGRES, o vom procura de pe piața, iar tarifele pot fi influențate. Dacă acestea vor crește, autoritățile vor oferi compensații, transmite IPN.

„În ceea ce privește energia electrică, avem capacitatea de a o importa din România și din alte țări europene prin rețeaua ENTSO-E. S-ar putea să avem anumite întreruperi, însă doar izolat și pe o perioadă limitată, atunci când infrastructura energetică din Ucraina va fi distrusă”, a declarat premierul Dorin Recean în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

„În cazul în care segmentul liniei de tensiune care trece prin Ucraina Isaccea-Vulcănești ar fi distrusă, ar trebui să ne reconectăm pe alte linii care furnizează energie electrică din România și în aceste intervale s-ar putea să avem întreruperi”, a precizat premierul.

Guvernul va oferi măsuri de sprijin pentru categoriile vulnerabile, încercând să atenueze efectele economice asupra populației.„Deja am locat 2 miliarde de lei pentru compensațiile oferite în acest sezon și, în caz de necesitate, vom majora acest buget”, a explicit prim-ministrul.

Potrivit Ministerului Energiei, concernul rus Gazprom nu a făcut rezervări de capacitate de transport pe gazoductul Trans-Balcanic pentru luna ianuarie 2025. Acest lucru ar putea duce la sistarea livrărilor de gaze naturale pentru regiunea transnistreană începând cu 1 ianuarie 2025. În prezent, Gazprom oferă zilnic regiunii transnistrene un volum de 5,7 milioane metri cubi de gaz.

Din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,1 la sută

Pensiile și alte prestații sociale se prognozează a fi indexate de la 1 aprilie 2025 cu 6,1 %. Totodată, începând cu 1 mai 2025, va fi majorată pensia minimă pentru limita de vârstă până la 3 300 de lei pentru persoanele care au realizat un stagiu complet de cotizare de 40 de ani. Pentru persoanele cu dizabilități pensia minimă se va majora până la 2258 de lei. Aceste prevederi se conțin în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, aprobată de Parlament, scrie radiomoldova1.md.

De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2025, se va majora cuantumul alocației lunare de stat pentru victimele reabilitate ale represiunilor politice. Și alocația lunară pentru veteranii de război va crește până la 1 610 lei. O altă prevedere vizează includerea perioadei concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului în vechimea în muncă specială pentru militarii prin contract, precum și acordarea compensațiilor la energie sub formă de plată monetară în baza unui nou mecanism de acordare a compensațiilor.

Bugetul asigurărilor sociale de stat prevede majorări și la prestațiile sociale pentru familiile cu copii. Indemnizația unică la nașterea copilului va crește până la 21 350 de lei. Peste 72 000 de copii sub 2 ani vor beneficia de indemnizația lunară de 1 000 de lei, indiferent dacă părinții sunt asigurați sau nu. De asemenea, părinții care sunt persoane asigurate beneficiază și de indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la 3 ani, suma fiind stabilită în funcție de salariul părintelui cu venituri mai mari.

Conform documentului, sunt prevăzute venituri totale în sumă de 46,51 miliarde de lei, cu о creștere de 8,7 % în raport cu veniturile aprobate pe anul 2024. Aceeași sumă de 46,51 miliarde de lei este prevăzută și la capitolul cheltuieli.

Potrivit documentului, cheltuielile BASS sunt repartizate pe 10 subprograme, administrate de către Casa Națională de Asigurări Sociale. Ponderea cea mai mare a cheltuielilor din BASS revine asigurării dreptului la pensie pentru limită de vârstă, constituind suma de 30,7 miliarde de lei, cu 6,7 % mai mult față de anul trecut.

Legislația cu privire la transferurile bănești va fi revizuită

Legislația cu privire la transferurile bănești de peste hotare este în continuare riguroasă. Astfel că unii cetățeni, care muncesc cinstit peste hotarele țării, se confruntă cu dificultăți atunci când vor să facă transferuri bănești. În special este afectată diaspora din Federația Rusă, țară de unde, potrivit autorităților, vine cel mai mare flux de bani murdari. Președinta țării, Maia Sandu, spune că legislația va fi revizuită, transmite IPN.

Potrivit șefei statului, autoritățile vor interveni în așa fel ca, pe deoparte, să se asigure că banii murdari nu mai intră în Republica Moldova, iar pe de altă parte, să nu creeze impedimente pentru cetățenii care au muncit și muncesc cinstit.

„Am discutat acest subiect cu Parlamentul și cu Guvernul și înțeleg că vor veni cu o soluție”, a declarat președinta Maia Sandu într-o conferință de presă.

În cadrul dezbaterii electorale la scrutinul parlamentar din toamnă, Maia Sandu a declarat că atunci cadrul legal mai riguros a fost adoptat pentru a împiedica venirea banilor lui Șor în țară, însă restricțiile aplicate nu au funcționat. Guvernarea va revedea legislația și va face mai simplă situația transferurilor oamenilor care muncesc cinstit peste hotare.

Satul din Moldova în care au mai rămas 13 oameni și doar un copil
Articolul anterior
Regina Elisabeta a renunțat definitiv la blănurile naturale
Articolul următor