Durere de nedescris în familia Anei Maria, tânăra de 19 ani din Brăila, România, care a murit, la o lună după ce a născut, din cauza septicemiei. Părinții fetei sunt devastați.
„Hai să vă arăt ce prințesă frumoasă, ce frumos doarme. Habar nu are că mama ei e moartă. Ia uitați ce bubulină are tata aici!”, spune tatăl Anei Maria în timp ce o filmează pe fiica acesteia de numai o lună, relatează spynews.ro.După câteva săptămâni de când a născut, Ana Maria a început să se simtă rău. A mers la spital de unde a fost trimisă acasă pentru că nu ar avea nimic. S-a întors a doua zi, în stare și mai gravă, atunci fiind internată. Din păcate, în următoarea zi a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.
Aceasta ar fi arătat că de fapt a făcut septicemie deoarece, după ce a născut, o bucată din placentă nu a fost curățată astfel că în timp s-a infectat.
Tânăra ar fi putut fi salvată dacă medicii nu ar fi trimis-o acasă. Potrivit rudelor sale, fata de 19 ani a fost consultată de un medic căruia i-a povestit că are o durere care se lasă pe picior, însă doctorul i-a răspuns că nu are nimic și a trimis-o acasă. Mai mult, Ana Maria ar fi spus familiei că medicul a numit-o ‘mironosiță’ și s-a purtat urât cu ea.
A doua zi, sâmbătă, 2 noiembrie 2019, tânăra mămică s-a simțit și mai rău, motiv pentru care s-a întors la Urgențe și a fost internată. Pentru că tânăra se simțea foarte rău, părinții au cerut medicilor să o transfere cu un elicopter la București, însă au fost refuzați, transmite observator.tv.
Starea fetei s-a înrăutățit, iar duminică dimneață a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii din Brăila nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Părinții au cerut o autopsie și așa au aflat că Ana Maria a murit din cauza faptului că, la naștere, în urmă cu o lună, medicii nu au îndepărtat întreaga placentă.
Astfel, tânăra mămică din Brăila a făcut septicemie. Familia a anunțat că va depune plângeri împotriva medicilor.