Pe 21 decembrie, are loc solstiţiul de iarnă, când Soarele se află la cea mai joasă înălţime. De la această dată, până pe 21 iunie, durata zilelor va crește continuu. Implicit, durata nopților va scădea în mod corespunzător.
Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator. Soarele efectuează mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și nopților.Durata nopții este de aproximativ 15 ore și 10 minute. Solstițiul de iarnă este cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului și reprezintă începutul iernii astronomice.
Solstițiul de iarnă, tradiții și obiceiuri
Obiceiurile românești din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat și incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Țurca sau Borița care, după ce însoțește unele cete de colindători, este omorât simbolic și, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Aceste evenimente erau marcate de străbuni prin obiceiul urcării pe munte, cu torţe aprinse, pentru a întâmpina răsăritul Soarelui şi a se închina acestuia, precum şi altor zeităţi.
După rugăciune, se ţineau petreceri cu foc, se cânta şi se dansa până la asfinţit, când oamenii coborau la casele lor. După cucerirea Daciei de către romani, substratul autohton al sărbătorilor de iarnă a fost îmbogăţit cu Saturnaliile şi Calendele lui ianuarie.
Pentru păgâni, aceasta reprezenta noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii.
