The Royal Mint, Monetăria Regală a Marii Britanii, a emis luni prima sa monedă comemorativă dedicată unui grup rock britanic, care se doreşte un omagiu adus regretatului solist Freddie Mercury şi celorlalţi trei colegi ai săi din trupa Queen, informează Reuters, potrivit Agerpres.
,,Acesta este un moment din seria ‘cine-ar fi crezut?’. Aici am o monedă a regatului nostru, o monedă cu valoarea de cinci lire sterline, emisă de The Royal Mint, cu un design clasic”, a declarat chitaristul principal al trupei Queen, Brian May, într-o înregistrare video în care prezintă o monedă de o uncie, fabricată din argint.„Pe o faţă o avem pe regină (Elisabeta a II-a, n.r.), pe cealaltă faţă avem trupa Queen. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată”, a adăugat celebrul muzician britanic.
Pe toate monedele şi bancnotele britanice apare chipul monarhului – regina Elisabeta a II-a. Noua monedă, prezentată luni, conţine logoul trupei şi instrumentele la care au cântat membrii formaţiei Queen: pianul Bechstein folosit de Freddie Mercury când a înregistrat cântecul „Bohemian Rhapsody”, chitara „Red Special” utilizată de Brian May, setul de tobe Ludwig la care a cântat Roger Taylor şi chitara bas Fender Precision folosită de John Deacon.
Designerul monedei, Chris Facey, a adus la rândul său un tribut piesei „Bohemian Rhapsody”, unul dintre cele mai cunoscute cântece din repertoriul trupei Queen, printr-un design special, în care anumite clape ale pianului de pe monedă par a fi apăsate pentru a reproduce primele note din acest single celebru, au precizat reprezentanţii The Royal Mint într-un comunicat.
Noua monedă comemorativă este disponibilă în aur şi argint, cu preţuri care variază de la 13 lire sterline pentru moneda necirculată de 5 lire Brilliant şi până la 2.100 de lire sterline pentru moneda din aur de o uncie. Piesa dedicată trupei Queen este prima monedă emisă de The Royal Mint în cadrul unei serii viitoare, intitulată „Music Legends”.