Cercetătorii care au analizat coronavirusul din China au ajuns la concluzia că fiecare pacient bolnav infectează două-trei persoane. Având în vedere ușurimea cu care se transmite virusul, numărul bolnavilor crește semnificativ de la o zi la alta. Nu există un tratament specific pentru acest tip de virus și medicii spun că pot trata doar simptomele.
Ceea ce este însă clar e că virusul se transmite de la om la om și că sunt și persoane care se infectează, dar nu au simptome sau au simptome ușoare. În aceste condiții, autoritățile chineze au realizat ghidul pentru identificarea coronavirusului şi prezintă modalităţile de prevenire.Simptomele specifice coronavirusului: febră mare (mai înaltă de 38 de grade C), tuse, dispnee (greutate în respiraţie, lipsă de aer). Alte simptome: rinoree (nas care curge), dureri de cap, dureri de gât, stare generală de rău, dureri musculare.
Simptomele pot apărea între 2 şi 14 zile de la expunere (perioada de incubație). La bebeluşi, vârstnici şi persoanele cu un sistem imunitar scăzut, coronavirusurile pot duce la afecţiuni respiratorii, precum pneumonia sau bronşita, iar în cazuri mai grave, pot duce la disfuncţii sau chiar cedări ale organelor.
Cum se transmite coronavirusul?
Coronavirusurile fac parte dintr-o familie numeroasă de virusuri frecvente la multe specii de animale, inclusiv cămile, bovine, pisici și lilieci. Rar, coronavirusurile pot infecta oamenii – cum se întâmplă în cazul sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și sindromului respirator acut sever (SARS). Primii pacienții diagnosticați cu boli respiratorii cauzate de coronavirus (2019-nCov) în Wuhan, China s-ar fi îmbolnăvit după ce au consumat fructe de mare sau ar fi intrat în contact cu animale vii. Cu toate acestea, se pare că un număr tot mai mare de pacienți nu au fost expuși la animale sau piețe în care se vindeau produse de origine animală, ceea ce indică o răspândire de la persoană la persoană.
Modalităţi de prevenire
– Curăţă mâinile cu apă şi săpun timp de cel puțin 20 de secunde sau cu o soluţie pe bază de alcool.
– Evitarea atingerii ochiilor, nasulului și gurii;
– Acoperă-ţi nasul şi gura cu un şerveţel sau cu pliul cotului când tuşeşti şi strănuţi.
– Curățarea și dezinfectarea obiectelor și suprafețelor care sunt atinse frecvent;
– Evită contactul direct cu persoanele care au simptome de răceală sau gripă (care au febră sau/și care tușesc).
– Găteşte bine carnea şi ouăle.
– Evită contactul neprotejat cu animalele vii (sălbatice şi domestice).
Tratamentul pentru coronavirus
Nu există până acum un tratament specific recomandat pentru infecţia noul coronavirus 2019-nCoV, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. Persoanele infectate ar trebui să primească asistenţă medicală pentru tratarea simptomelor. Pentru cazurile mai grave, tratamentul ar trebui să asigure funcţionarea organelor vitale. Oamenii care cred că ar fi putut fi expuşi la noul virus din China trebuie să apeleze imediat la medic.
Complicații: febră mare, pneumonie, dificultate în respirație, septicemie și, chiar, deces.
Specialiștii de la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA spun că se lucrează la un vaccin împotriva noului virus. Până când vaccinul va intra în prima fază a studiilor clinice și până când va fi disponibil este posibil să treacă peste 12 luni.