Video! Momentul în care o copilă din Chișinău este salvată de la înec

În dimineața zilei de 3 februarie, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au salvat de la înec o adolescentă de 18 ani, din Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 09:01.

separator
Tânăra a încercat să traverseze lacul pe gheața subțire, în perimetrul bulevardului Dacia 50/8, din municipiul Chișinău. La fața locului imediat au intervenit două echipaje de salvatori, care au stabilit că la o distanță aproximativ de 10 metri de la mal se îneca o tânără.  Angajații din cadrul Detașamentul Salvatori și pompieri Botanica din cadrul IGSU au reușit să o salveze pe tânără, acordându-i primul ajutor medical calificat.

În urma incidentului, adolescenta s-a ales cu o hipotermie, și a fost preluată de medici la Institutul Mamei și Copilului pentru ulterioare îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite. Video!

ATENȚIE! O nouă escrocherie

Ministerul Finanțelor avertizează despre scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare.

Ministerul Finanțelor informează publicul că nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare.În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Finanțelor, sau alte instituții vizate.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari

În anul 2024, Republica Moldova are, în total, 12 sărbători legale, iar cele mai multe sunt în luna mai, scrie evz.ro.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari în Republica Moldova

Luna mai aduce cinci zile de sărbătoare oficială, iar agențiile guvernamentale nu vor avea program de lucru cu această ocazie.

Astfel, instituțiile guvernamentale vor avea zile libere pe 1, 6, 9 și 13 mai. De asemenea, bugetarii nu vor lucra nici în weekenduri, dacă nu se prevede altfel în program.

Unde este închis în zilele de sărbătoare

De exemplu, la  Poșta Moldovei, zilele de 1, 6, 9 și 13 sunt libere în toată țara. De asemenea, medicii de familie nu vor lucra, iar centrele de sănătate vor rămâne închise și în zilele de sărbătoare din 1, 6, 9 și 13 mai.

Și Inspectoratul General pentru Migrație este închis în cele patru zile, iar Agenția Servicii Publice, care este responsabilă cu emiterea documentelor, precum și alte agenții guvernamentale și majoritatea organizațiilor bugetare, vor avea zile libere 1, 6, 9 și 13 mai.

Care sunt sărbătorile din luna mai:

1 mai – Ziua Muncii (miercuri); 5 și 6 mai – prima și a doua zi de Paști (duminică și luni); 9 mai – Ziua Europei și Ziua de Comemorare a Victimelor celui de-al Doilea Război Mondial (joi); 13 mai – Radonița (Paștele Blajinilor), zi de pomenire (luni).

În Găgăuzia, încă o sărbătoare

În regiunea autonomă Găgăuzia, pe lista de sărbători legale se adaugă, în data de 6 mai, Sărbătoarea Hederlez (luni). Anul acesta însă, sărbătoarea specifică va coincide cu a doua zi de Paști.

În Republica Moldova există, potrivit legii în vigoare – pe lângă cele 104 zile libere regulate, adică sâmbete și duminici, într-un an bisect – 12 sărbători oficiale pentru care angajații din sectorul public au zile libere.

Dar, cum unele dintre sărbătorile legale cad sâmbătă sau duminică, anul acesta se va ajunge la un total de 113 zile libere pentru angajații bugetari. Astfel, în 2024, în Republica Moldova vor fi doar 253 de zile lucrătoare.

IMPORTANT! Acces limitat în Aeroportul Chișinău până în 16 mai

În Aeroportul Internațional Chișinău, Poliția de Frontieră a suplinit numărul de polițiști de frontieră și de echipamente speciale de control, pentru a face față provocărilor actuale și a garanta securitatea călătorilor. În acest sens, din 1 până pe 16 mai 2024, accesul în terminalul aeroportuar este permis doar pentru pasageri și personal autorizat.

Decizia a fost luată pentru securitatea pasagerilor și pentru a îmbunătăți capacitatea de gestionare a fluxului sporit de oameni care zboară spre și dinspre Chișinău în perioada sărbătorilor. Măsurile luate sunt necesare inclusiv în contextul creșterii numărului de alerte false cu bombă, precum și din cauza folosirii terminalului aeroportuar în scopuri politice de unele grupări criminale care îngreunează activitatea serviciilor de securitate.

Poliția de Frontieră precizează că, din cauza recentei creșteri a numărului de alerte false cu bombă, a fost necesară evacuarea completă a aeroportului de mai multe ori. Poliția de Frontieră regretă disconfortul creat pasagerilor, dar accentuăm că prioritatea noastră este siguranța cetățenilor. Ne cerem scuze pentru incomoditățile create celor care își întâmpină rudele și apropiații.

O moldoveancă sexy este eroina celui mai nou videoclip al lui Pepe!
Articolul anterior
Cod galben și portocaliu. Ninsori puternice, în Moldova
Articolul următor