China, acuzată că şi-a ascuns morţii de coronavirus. 21 de milioane de dezabonări la telefonie în 5 luni

China a raportat aproximativ 3.000 de decese legate de Covid-19 și circa 81 mii cazuri, dar numarul înregistrărilor telefonice şi al urnelor funerare scot la iveală detalii șocante, relatează RTL.FR, potrivit Mediafax.

separator

Este un scandal care începe să facă mult zgomot. China a micşorat intenţionat numărul său de decese legate de Covid-19? Oficial câteva mii de oameni au murit în Wuhan. Dar, o primă îndoială asupra acestor cifre apare cu ajutorul telefoanelor mobile, relatează rtl.fr.

Şi mai precis, din cauza milioanelor de telefoane mobile care în China nu mai răspund. 21 de milioane de dezabonări în 5 luni: China Mobile, cel mai mare operator de telefonie din lume, ar fi pierdut 8 milioane de abonamente. China Telecom, al doilea mare operator de telefonie a pierdut peste 5 milioane, iar China Unicom aproape 2 milioane. Este aceeaşi observaţie deranjantă pe partea liniilor fixe: 840.000 de linii au fost reziliate din decembrie.

Aceste cifre comunicate de mai multe site-uri de informaţii cu sediul în Asia sunt astronomice chiar şi pentru o ţară de 1,4 miliarde de locuitori, dar par de încredere. În primul rând pentru că provin de la Ministrul Industriei şi Tehnologiei care pe 19 martie a făcut aceasta declaratie. Ele au fost verificate şi de activişti anti-Beijing care au recuperat datele de la operatori.

În China, nu poţi face un pas fără telefon.

Un telefon dezactivat sugerează desigur că proprietarul său a murit. Cu toate acestea există şi alte explicaţii plauzibile. În primul rând unele companii de telefonie s-au închis din cauza pandemiei. Mulţi lucrători imigranţi au părăsit China şi s-au întors în ţara lor de origine, iar cei care au lucrat de acasa au putut să sacrifica o linie. Dar chiar şi asa îndoiala rămâne.

Şi atunci există un alt fapt, acela că în China nu faceţi un pas fără telefonul mobil, altfel înseamnă că încălcaţi legea.

În China telefonul mobil înseamnă accesul la securitatea socială, la contul bancar, la pensie şi, desigur la transportul in comun si la plata la cumpărături. Şi de la începutul pandemiei el este cel care permite oamenilor să circule. Cu un cod QR colorat: roşu pentru cei infectati, galben pentru suspecţi şi verde pentru cei sănătoşi. Acest lucru este ceea ce autorităţile chineze numesc „micromanagement local”, practic supraveghere generală despre care ei cred acum că le-a permis să înfrunte criza.

Numărul de cremaţiuni

Cu cozi de peste 200 de metri şi livrări de mii de urne funerare, fotografiile cu redeschiderea înmormântărilor aruncă îndoieli serioase cu privire la efectul negativ al epidemiei din China. În Wuhan, unde a început totul suntem cei mai surprinşi: există doar 3.186 de morţi în provincia Wuhan şi 3.304 în toată China.

Dar potrivit unei anchete de presă cel puţin 6.500 de urne funerare au fost livrate la Wuhan pentru ca familiile să poată veni şi să strângă cenuşa rudelor lor decedate. Cu siguranţă nu au murit toţi din cauza Covid-19. Dar pe reţelele de socializare se pun întrebări dacă nu cumva China şi-ar fi ascuns morţii. Într-adevăr ţara are oficial de trei ori mai puţine victime decât în Italia în timp ce este de 20 de ori mai populată.

Accident grav în apropiete de Bălți: Cinci oameni au ajuns la spital

Accident grav în apropiete de Bălți. Cinci persoane au fost transportate de urgență la spital, după ce șoferul unui Hyundai a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un Renault. Potrivit oamenilor legii, accidentul a avut loc pe data de 13 ianuarie, unimedia.info.

„Pe data de 13 ianuarie, în jurul orei 20:00, Poliția din Rîșcani a fost sesizată despre producerea unui accident rutier pe traseul M-5, în apropierea satului Corlăteni, soldat cu persoane traumatizate.  

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că un automobil de model „Hyundai Sonata”, condus de un bărbat de 46 de ani, având ca pasageri o tânără de 18 ani, un minor de 7 ani și un băiat de 19 ani, a derapat de pe carosabilul umed, șoferul pierzând controlul volanului. 

Vehiculul a ieșit pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un automobil de model „Renault Megane”, condus regulamentar de un bărbat de 44 de ani.  

În urma impactului, ambii șoferi și cei trei pasageri din „Hyundai Sonata” au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului”, a declarat ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Lilia Harea.

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Va fi discutată situația din sectorul energetic

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a convocat ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pentru marți, 14 ianuarie, la care se va discuta despre situația din sectorul energetic și măsurile de asistență pentru populație, informează unica.md. 

Ulterior, Maia Sandu va susține o conferință de presă, precizează Președinția R. Moldova.

Fără telefoane în școlile din Republica Moldova

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat un regulament-cadru privind utilizarea telefoanelor mobile în școli, care va intra în vigoare în semestrul II al anului școlar 2024-2025. Conform noului regulament, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile în timpul orelor, cu excepția situațiilor educaționale sau de urgență, precum problemele de sănătate sau nevoia de a monitoriza starea elevilor cu dizabilități, scrie voceabasarabiei.md.

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a menționat că această practică era deja aplicată în unele școli din țară, dar Ministerul a decis să adopte o reglementare oficială, ca urmare a solicitărilor venite din partea instituțiilor de învățământ.„Unele școli au implementat această practică de mai mulți ani. Cu toate acestea, am primit numeroase solicitări din partea instituțiilor de învățământ de a consolida această practică printr-o reglementare legală”. a spus ministrul Dan Perciun.

Ministerul Educației și Cercetării a realizat un sondaj public cu privire la utilizarea telefoanelor mobile în instituțiile de învățământ, la care au participat 13 086 respondenți, inclusiv 28,2% – cadre didactice, 55,5% – părinți și elevi – 16,3%. Concluziile sondajului denotă faptul că utilizarea telefonului mobil în instituția de învățământ, fără anumite restricții, distrage atenția la ore și sporește dependența copilului de telefon, fapt care determină o creștere a oboselii și neliniștii, influențând sănătatea mintală a acestuia. De asemenea, Ministerul Educației a realizat un sondaj public pentru a înțelege mai bine impactul utilizării telefoanelor mobile asupra elevilor. Totodată, reglementarea urmărește și reducerea fenomenului de hărțuire cibernetică în școli, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Piele uscată, eritem și prurit? Iată cum să o îngrijești corect!
Articolul anterior
La fel ca și spălarea corectă pe mâini, ,,igiena cibernetică” este foarte importantă
Articolul următor