Model Victoria’s Secret, infectat cu coronavirus: ,,Mă durea în piept”

Modelul Alexina Graham a povestit, pe Instagram, prin ce a trecut fiind diagnosticată cu coronavirus.

separator
„Prima zi am petrecut-o în toaletă, vomitând de mai multe ori. Apoi a apărut febra şi am început să am frisoane severe. Aveam psihicul la pământ şi nu mai puteam să respir. Mi-am pierdut capacitatea de a putea vorbi corect în propoziţii complete, simţeam că îmi cedează plămânii, mă durea în piept, nu puteam să intru şi să ies dintr-o baie singură, aveam nevoie de ajutor pentru a mă pune în pat. Chiar şi mâncatul devenise un chin.“

Aceasta a fost internată în spital, a fost sub atenţia medicilor. Acolo s-a pozat cu o branulă în mână semn că nu s-a simţit deloc bine. Ulterior, ea a fost externată şi a intrat în carantină la domiciliu.

Ea a avut un apel către toţi cei care o urmăresc. I-a sfătuit pe toţi să rămână în case şi să asculte sfaturile autorităţilor: „Staţi cu toţii în siguranţă. Prima fotografie a fost făcută când am început deja autoizolarea acasă, primele simptome au început să apară, dar am crezut că am doar intoxicaţii alimentare“.

Din fericire, Alexina Graham nu este singură, ci beneficiază de ajutorul surorii sale. I-a mulţumit pentru tot sprijinul în aceste clipe dificile: „Sora mai mică are grijă de sora cea mare. Îţi mulţumesc, surioară. Eram speriată, aveam dureri şi nu ştiam ce urma să se întâmple, dar ai avut grijă de mine, m-ai susţinut, mi-ai şters lacrimile şi ai fost acolo la fiecare pas. Când nu puteai să fii cu mine la spital, erai acolo la telefon. Familia, cel mai bun prieten şi asistenta mea acasă. Te iubesc. E ziua a cincea şi devin mai puternică şi mă simt mai bine pe zi ce trece“.

Sursa

Incident șocant în Capitală. O femeie a căzut de pe trotinetă sub roțile unei mașini

O femeie a căzut de pe o trotinetă și era cât pe ce să fie spulberată de o mașină la Râșcani.

Șoc pentru o femeie: A căzut de pe trotinetă sub roțile unei mașini

Potrivit imaginilor video, femeia, în timp ce conducea o trotinetă, a lovit un microbuz, apoi a căzut pe banda de circulație, transmite unimedia.info.

Imaginile video au fost filmate de camera de bord a mașinii implicate în accident. Din fericire, șoferul automobilului a reușit să reacționeze la timp și să evite o tragedie.

Zaharova acuză NATO că se pregătește serios pentru un război cu Rusia

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat sâmbătă că exerciţiile militare cu o durată de patru luni ale NATO în apropierea graniţelor Rusiei, cunoscute sub numele de Steadfast Defender, sunt dovada că alianţa se pregăteşte pentru un potenţial conflict cu Rusia, transmite Reuters, citat de Hotnews.

Zaharova a respins acuzaţiile de săptămâna aceasta ale NATO că Rusia este implicată în atacuri hibride asupra statelor sale membre, declarând că este o „dezinformare” înşelătoare, menită să distragă atenţia oamenilor de la activităţile alianţei.

NATO a fost cea care a purtat un război hibrid cu Rusia, sprijinind Ucraina cu arme, informaţii şi finanţe, a spus ea într-un comunicat. „În acest moment, cel mai mare exerciţiu al NATO de după Războiul Rece, Steadfast Defender, are loc lângă graniţele Rusiei.

Potrivit scenariului lor, acţiunile coaliţiei împotriva Rusiei sunt practicate folosind toate instrumentele, inclusiv arme hibride şi convenţionale”, a susţinut ea într-un comunicat.

„Trebuie să recunoaştem că NATO se pregăteşte serios pentru un ‘conflict potenţial’ cu noi”, a adăugat ea. Relaţiile dintre Rusia şi Occident se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii după declanşarea invaziei ruse din Ucraina în 2022.

Anunţând începerea exerciţiilor în ianuarie, NATO a informat că vor participa 90.000 de soldaţi, care vor exersa modul în care trupele americane ar putea întări aliaţii europeni în ţările care se învecinează cu Rusia şi pe flancul estic al alianţei în cazul în care ar izbucni un conflict.

Exerciţiile, cel mai mare exerciţiu al NATO de la Războiul Rece, sunt programate să se desfăşoare până la sfârşitul lunii mai. Rusia a declarat la momentul respectiv că exerciţiile au marcat o „întoarcere irevocabilă” a alianţei la schemele Războiului Rece.

Imagini de poveste, surprinse la o mănăstire din Moldova în Noaptea de Înviere

Fotograful moldovean Alexandru Chiriac a publicat pe rețelele de socializare fotografii cu Mănăstirea Curchi în Noaptea Învierii.

Priveliște de poveste la Mănăstirea Curchi în Noaptea ÎnvieriiFoto: Alexandru Chiriac

În imaginile surprinse se vede atmosfera de basm de la Mănăstirea Curchi, unde au venit mai mulți creștini pentru a asculta slujba de Paște și a primi Sfânta Lumină, transmite noi.md.

Biserica arată fantastic în peisajul nocturn, în care se văd și zecile de lumânări, aduse cei prezenți. Întreg tabloul este cu atât mai fascinant cu cât se află în mijlocul unui colț pitoresc de natură.

Președintele Klaus Iohannis: ,,Dragii mei, nu veniți anul acesta acasă de Sărbători”
Articolul anterior
Ministrul Educației: „Vacanța de vară nu se amână”
Articolul următor