Peste 40 de persoane din satul Iabloana, raionul Glodeni sunt infectate cu noul Coronavirus, printre care 26 de beneficiari de la azilul de bătrâni din localitate, nouă angajați, dar și șase localnici. În pofida cifrelor alarmante, autoritățile nu se grăbesc să izoleze satul.
În ultimele luni, în azil au murit cinci persoane, printre care una infectată cu virusul ucigaș.Unii localnicii se tem să iasă mai departe de curte de frică să nu fie infectați cu Covid-19.
,,Eu nu ies nicăieri, stau cu copilul acasă. Avem grijă să nu ieșim. Sărmanii bătrâni, și așa sunt pedepsiți de soartă, iar acum și boala a dat peste ei. E strașnic, spune o băștinașă”.
Potrivit șefului centrului de plasament, virusul ar fi fost adus în instituție după ce un beneficiar a urmat un curs de tratament la Spitalul Raional Glodeni. În prezent, unele persoane testate cu Covid au fost internate la spital, iar altele continuă să fie tratate la azil.
De ieri, potrivit unei decizii a Comisiei Raionale pentru Situații Excepționale, intrarea în incinta centrului este restricționată. De astăzi, persoanele în vârstă după 65 de ani și copiii se interzice deplasarea. Persoanele care lucrează au dreptul să circule. Vor fi sporite măsurile de patrulare. Am venit cu un demers către Inspectoratul din Glodeni, a precizat primarul comunei Iabloana, Ghenadie Mîrza, potrivit nordnews.md.
Pentru a nu permite răspândirea în masă a infecției, primăria a alocat peste 27 de mii de lei pentru testarea tuturor beneficiarilor azilului, dar și a angajaților.
Am cumpărat 50 de teste de la un laborator din Chișinău. Dumnealor, vinerea trecută au prelevat probele din 50, suspecți erau 28. A doua zi dimineața, șeful laboratorului m-a anunțat că vine cu specialiștii lui, tot cu utilaje, din 28 de suspecți, 26 sunt pozitivi, a spus primarul, Ghenadie Mîrza.
Până în prezent, în satul Iablona au fost diagnosticați cu Covid-19, 41 de persoane, iar 120 sunt în izolare. Raionul Glodeni se află pe locul doi pe țară după rata de infectare cu Covid-19 la 100 de mii de locuitori. Populația satului Iablona este de peste 2 mii de locuitori.