Anticorpi pentru COVID-19. Evaluează-ți imunitatea și sănătatea la Alfa Diagnostica

Laboratorul medical Alfa Diagnostica anunță începerea testării pacienților pentru prezența anticorpilor către SARS-CoV-2 (COVID-19) prin metoda imunologică. Va fi apreciată prezența a două clase principale de anticorpii – IgM și IgG.

separator
Subiectul anticorpilor SARS-CoV-2 este extrem de discutat și actual. Sunt multe întrebări, la o bună parte din care, este dificil sau chiar imposibil de răspuns, datorită perioadei de timp destul de scurte care a trecut de la începutul pandemiei.

Dar dacă sumăm opiniile personalităților de știință cu renume, la nivel mondial, atunci determinarea anticorpilor ar trebui considerată utilă și promițătoare.

Anticorpii clasei M

Se mai numesc de fază acută, care pot fi detectati deja la câteva zile de la debutul simptomelor. Detectarea lor aleatorie (chiar și în absența simptomelor) indică multiplicarea activă (replicarea) virusului la momentul dat (chiar dacă rezultatele analizei PCR sunt negative). După aproximativ 2 săptămâni, IgM dispar din fluxul sanguin.

Anticorpii clasei G

Anume acești anticorpi sunt astăzi în centrul atenției, nu doar a comunității științifice mondiale, ci și a multor oameni, din cauza că pe presupusele lor proprietăți protectoare se pun mari speranțe. IgG apare în sânge la aproximativ 2 săptămâni de la primele simptome, iar detectarea lor (cu sau fără IgM) indică faptul că a avut loc contactul cu virusul. Durata circulației IgG în sânge nu este cunoscută astăzi din motive obiective.

Prin definiție, IgG-urile trebuie să ofere imunitate sau protecție la contactul repetat cu SARS-CoV-2. Adică, teoretic, persoanele cu IgG sunt imune, ceea ce înseamnă că se pot întoarce la o “viață normală” și la muncă. Însă, în ce măsură și pentru cât timp acești anticorpi protejează într-adevăr o persoană, va arăta doar timpul și cercetările științifice suplimentare.

Dificultăți în alegere

Având în vedere cererea uriașă de teste pentru determinarea anticorpilor, cel puțin 300 de producători din lume sunt implicați în producția test-sistemelor (reagenți), în regim accelerat.

Se oferă diferite opțiuni: teste rapide bazate pe tehnologia imunocromatografică (IC), ale căror rezultate pot fi obținute în decurs de 10-15 minute și teste bazate pe tehnologia imunoenzimatică (ELISA), ale căror rezultate pot fi obținute în 1 sau mai multe zile. Metoda ELISA are mai multe avantaje față de metoda IC.

Sistemele de testare propuse diferă foarte mult în funcție de caracteristicile diagnostice și nu doar: spectrul anticorpilor detectați (M, A, G), sensibilitatea și specificitatea, corelarea cu rezultatele PCR (indicator nou), baza de dovezi (numărul de pacienți examinați utilizând aceste sisteme de testare), statut de reglementare (CE, FDA, IVD, RUO), preț.

Dar, potrivit oamenilor de știință cu renume, doar câțiva producători au reușit să creeze produse cu adevărat de înaltă calitate, care să corespundă realităților actuale.

Cum au ales la Alfa Diagnostica

Analizând majoritatea ofertelor, Alfa Diagnostica a ales mai mulți producători de test-sisteme din Germania și Spania. De ce?

În primul rând, test-sistemele selectate sunt permise (validate) pentru utilizare clinică, adică pentru examinarea pacienților (certificat IVD), precum și, sunt aprobate pentru utilizare în țările UE (certificat CE).

În al doilea rând, precizia înaltă a sistemelor de testare a fost confirmată de către producător prin studiile efectuate pe grupuri mari de pacienți cu COVID-19, și în mod special, a fost dovedită o corelație excelentă cu rezultatele PCR (detectarea directă a virusului în frotiurile nasofaringiene).

În al treilea rând, test-sistemele demonstrează caracteristici diagnostice excelente:

Sensibilitatea clinică este> 98% – procentul de pacienți cu COVID-19 la care sistemul de testare detectează anticorpi. Specificitatea clinică este> 98% – procentul de persoane fără COVID-19 pentru care sistemul de testare nu detectează anticorpi.

Astfel de caracteristici au fost obținute datorită utilizarii de antigeni recombinați înalt specifici, care permit obținerea unei sensibilități ridicate, evitând reacțiile încrucișate cu alte tulpini de coronavirus precum și cu alți agenți patogeni respiratori comuni.

Astfel, cercetarea anticorpilor îmbunătățește calitatea diagnosticului de COVID-19, în special la pacienții cu PCR-negativ, identifică persoanele cu imunitate, ajută la analiza situației epidemiologice, accelerează procesul de creare a unui vaccin eficient și servește ca bază pentru crearea unui „pașaport imunologic de sănătate”.

AFLAȚI MAI MULTE DESPRE TESTARE:

ÎN CHIȘINĂU

A da analize:

str. N.Testemițanu, 21, oficiul medical echipat, ce corespunde normelor de protecție, sectorul Botanica (022 82 44 44, 078 55 44 44).

str. Alecu Russo, 15, oficiul medical echipat, ce corespunde normelor de protecție, sectorul Râșcani (022 909 104).

Pentru organizații:

primim cereri colective – 069105221 (Dr. Mereuța Alexandru).

ÎN BĂLȚI

A da analize:  

str. Decebal, 126/4, oficiul medical echipat, ce corespunde normelor de protecție (0231 81 777).

Pentru organizații:

primim cereri colective – 068686193 (Dr. Russu Oleg).

ALFALAB.MD

Peste 12 800 cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămână

În perioada 18-24 noiembrie 2024, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 12863 solicitări, inclusiv 1747 la copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5326 pacienți, dintre care 4230 adulți și 1096 copii au fost transportați la spitalele din țară. Din numărul total de solicitări – 319 au fost inutile, care nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienți din următoarele motive: 3736 urgențe cardiovasculare, dintre care 60 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1894 patologii neurologice, dintre care 236 cu accidente vasculare cerebrale, 1548 boli respiratoria și 1132 urgențe traumatologice.

În perioada de referință, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 61 persoane, care au suferit în urma a 47 accidente rutiere. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 47 pacienți, inclusiv 8 copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.

De asemenea au fost înregistrate 67 urgențe toxice, printre care 20 intoxicații cu medicamente, 18 intoxicații cu dioxid și monoxid de carbon, 9 cu ciuperci, 8 cu alcool, o persoană intoxicată cu droguri și 11 altele.

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au parvenit 36 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu: 17 persoane cu combustii, 11 cu mușcături/înțepături de insecte, 7 cu hipotermii și cite o persoană cu degerături și o electrocutare.

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor. În funcție de vârstă, anumite teste sunt recomandate pentru a monitoriza starea de sănătate și a interveni prompt în cazul unor probleme, scrie doctorulzilei.ro.

Screening-urile medicale sunt esențiale pentru menținerea sănătății și prevenirea bolilor. Consultarea periodică a medicului și efectuarea testelor recomandate în funcție de vârstă pot contribui semnificativ la o viață sănătoasă și activă.

Iată o listă cu screening-urile medicale esențiale pentru diferite grupe de vârstă:

Screening-uri în fucție de vârstă: 1. Copii și adolescenți (0-18 ani)

  • Vaccinări: Conform calendarului național de vaccinare.
  • Examinări fizice anuale: Monitorizarea creșterii și dezvoltării.
  • Screening auditiv și vizual: Detectarea timpurie a problemelor de auz și vedere.
  • Evaluarea dezvoltării: Teste pentru identificarea eventualelor întârzieri în dezvoltare.

Screening-uri în fucție de vârstă: 2. Adulți tineri (19-39 ani)

  • Examinări fizice anuale: Evaluarea generală a stării de sănătate.
  • Screening pentru hipertensiune arterială: Măsurarea tensiunii arteriale.
  • Test Papanicolau și HPV: Pentru femei, începând cu vârsta de 21 de ani.
  • Screening pentru infecții cu transmitere sexuală (ITS): În funcție de comportamentul sexual și istoricul medical. 

Screening-uri în fucție de vârstă: 3. Adulți de vârstă mijlocie (40-64 ani)

  • Mamografie: Pentru femei, începând cu vârsta de 50 de ani sau mai devreme dacă există antecedente familiale de cancer mamar.
  • Colonoscopie: Începând cu vârsta de 50 de ani pentru depistarea cancerului colorectal.
  • Screening pentru diabet: Testarea glicemiei pentru depistarea diabetului zaharat.
  • Profil lipidic: Evaluarea colesterolului și a altor lipide din sânge.
  • Screening pentru osteoporoză: Densitometrie osoasă pentru femei după menopauză și bărbați cu factori de risc.

Screening-uri în fucție de vârstă: 4. Vârstnici (65+ ani)

  • Screening pentru cancerul de prostată: Pentru bărbați, începând cu vârsta de 65 de ani.
  • Evaluarea funcției cognitive: Teste pentru depistarea timpurie a demenței și a altor tulburări cognitive.
  • Screening pentru anevrismul de aortă abdominală: Pentru bărbați fumători sau foști fumători.
  • Vaccinuri: Vaccinul antigripal anual și vaccinul pneumococic.

Nu uitați să discutați cu medicul dumneavoastră despre testele de screening potrivite pentru dumneavoastră și să le efectuați la intervalele recomandate.

Ce este screening-ul pentru cancerul de prostată

Screening-ul pentru cancerul de prostată este un proces esențial pentru detectarea timpurie a acestei boli, înainte ca simptomele să devină evidente. Acesta implică două teste principale:

  • Analiza de sânge PSA (antigen specific prostatic): Acest test măsoară nivelul de PSA din sânge, o proteină produsă de prostată. Nivelurile ridicate de PSA pot indica prezența cancerului de prostată, dar și alte afecțiuni ale prostatei, cum ar fi hiperplazia benignă de prostată sau prostatita.
  • Examenul fizic digital rectal (DRE): Medicul introduce un deget protejat de o mănușă în rect pentru a palpa prostata și a detecta eventualele anomalii.

Scopul principal al acestor teste este de a identifica cancerul de prostată în stadii incipiente, când tratamentul este mai eficient și șansele de supraviețuire sunt mai mari.

Screening-ul este recomandat în special bărbaților cu vârsta peste 50 de ani sau mai devreme pentru cei cu factori de risc, cum ar fi istoricul familial de cancer de prostată.

Au făcut cancer ovarian de la un produs cosmetic: Sute de femei dau în judecată un gigant farmaceutic

Un produs cosmetic utilizat timp de decenii în întreaga lume se află în centrul unui scandal uriaș, după ce sute de femei acuză un gigant farmaceutic că a pus pe piață un produs care le-ar fi cauzat cancer ovarian. Talcul, un ingredient popular folosit în produse cosmetice, inclusiv pudre pentru copii, a devenit subiectul unei acțiuni colective în instanță, scrie doctorulzilei.ro.

Sute de femei din Marea Britanie acuză gigantul farmaceutic Johnson & Johnson că produsele lor pe bază de talc le-au cauzat cancer ovarian. Printre cele implicate se află femei diagnosticate cu forme avansate ale bolii, unele dintre ele având doar câțiva ani de trăit.

Aceasta ar fi prima acțiune legală de acest gen împotriva companiei în Regatul Unit, după ce în SUA, Johnson & Johnson a plătit deja miliarde de dolari în compensații, în urma a mii de procese similare.

Legătura dintre pudra de talc și cancer ovarian: ce spun studiile?

Talcul, un mineral utilizat de zeci de ani în pudrele pentru copii și produse de îngrijire personală, este suspectat de a fi contaminat cu azbest, o substanță cancerigenă bine cunoscută. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, talcul este „probabil cancerigen pentru oameni”. Studiile au indicat că particulele de azbest pot rămâne blocate în țesuturi moi după inhalare sau aplicare pe piele, provocând inflamații care pot duce la cancer.

Deși Johnson & Johnson neagă aceste acuzații, susținând că produsele lor sunt sigure și că testele lor nu au detectat azbest, numeroase studii sugerează contrariul. Încă din anii ’90, cercetări restrânse au evidențiat o posibilă legătură între utilizarea talcului în zona genitală și cancerul ovarian.

Replica Johnson & Johnson

Johnson & Johnson a oprit vânzarea de talc în SUA în 2020 și în Regatul Unit în 2023, invocând „presiuni financiare” și o „campanie de dezinformare” despre siguranța produsului. Reprezentanții companiei susțin că majoritatea proceselor din SUA au fost câștigate sau anulate și că produsele lor nu conțin azbest.

Ce trebuie să știe consumatorii?

Riscul asociat utilizării talcului pentru îngrijirea personală rămâne un subiect controversat. Experții în sănătate recomandă prudență, mai ales când vine vorba de utilizarea talcului în zona genitală. Pentru femeile diagnosticate cu cancer ovarian, cunoașterea istoricului medical și raportarea utilizării talcului ar putea ajuta la stabilirea unui diagnostic mai precis.

Nata Albot a devenit victima hackerilor. Vezi cum și-a recuperat contul de facebook și sfatul util pe care îl oferă utilizatorilor virtuali
Articolul anterior
Primul pas spre dezvoltarea unui tratament. A fost identificat un anticorp uman care împiedică infecţia cu noul coronavirus
Articolul următor