Un bărbat de 35 de ani a murit la Spitalul de Urgență din Capitală. Soția acestuia, susține că medicii sunt vinovați de moartea bărbatului.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, femeia susține că bărbatul avea nevoie de dializă de 3 ori pe săptămână, însă medicii ar fi ignorat acest fapt și l-ar fi lăsat să moară neajutorat, scrie stiri.md.„Astăzi, mi-am înmormântat soțul de doar 35 ani, care a fost internat în secția Reanimare de la Spitalul de Urgență. De ce nu i s-a făcut dializa? Avea nevoie de ea, trei ori pe săptămână. De ce mai mult de o săptămână, nu i s-a făcut dializa? De ce l-au lăsat să moară, așa neajutorat? Și încă când sunam o dată pe zi, să aflu starea lui, se indignau? De ce nu m-au anunțat că a decedat? Dar am aflat întâmplator, și am sunat jumătate de Chișinău pentru a înțelege ce se petrece? De ce așa o atârnare proastă față de oameni? I-au greșit anul nașterii și viza de reședință. I-au dispărut bunurile personale. El chiar n-a meritat asta!”, a scris femeia pe Facebook.
Purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Urgență, Dorina Arseni, a spus pentru sursa citată că va reveni cu o reacție privind acest caz.