Lupta pentru viață după infectarea cu nemilosul virus Covid-19 este un calvar pentru mulți pacienți, inclusiv cadre medicale care luptă zi de zi cu infecția și ajung să dezvolte forme grave din cauza specificului activității și expunerea la cantități înalte de virus.
”De două luni nu mai știm ce înseamnă sâmbătă, duminică. Zi de zi, de la ora 05:30 până seara târziu stăm alături de pacienți. Stăm și lucrăm. Copilul nu l-am văzut de două luni”, mărturisește Dinu Condrea, șeful secției Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Republican, pentru publika.md.
Până în prezent, 1.481 de cadre medicale au fost diagnosticate cu Covid-19. La ora actuală, cinci angajați medicali se află în stare gravă la Spitalul Clinic Republican.
Un medic în vârstă de 52 de ani, din Chișinău, spune că a trecut printr-un adevărat calvar după ce s-a infectat cu virusul Covid-19. A fost internat timp de 3 săptămâni la Terapie Intensivă.
”Am trecut prin calvarul ce se numește COVID-19. Am fost în stare extrem de gravă, periodic eram conectat la ventilație artificială pentru a-mi menține respirație și așa 21 de zile.”
Acum se simte mult mai bine, iar testele repetate la noul tip de coronavirus sunt negative. Bărbatul a fost transferat într-o secție obișnuită pentru a se recupera după tratamentul complex pe care l-a avut.
”Respirația o mențin de sine stătător și ce ține de oxigenare peste 90 la sută. Fac gimnastică, fac exerciții, duc un mod de viață activ aici în salon, cât îmi permite perimetrul.”
Medicul spune că doctorii fac un efort supraomenesc pentru fiecare pacient aflat în stare gravă. ”Lupta se ducea pentru fiecare pacient, indiferent în ce stare era. Am fost martor și la pacienți care au fost intubați și de două, și de trei ori. Prin eforturile medicilor se făcea tot ca ei să rămână în viață.”
Unul dintre doctorii care i-a salvat viața este șeful secției Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Republican, Dinu Condrea. Specialistul spune că pacientul a beneficiat de un tratament complex, inclusiv de transfuzie de plasmă.
”La dumnealui s-a făcut în jur de 5-6 proceduri de plasmafereză, în timpul procedurii de plasmafereză cu compensare de plasmă antistafilococică și în restul zilelor cu plasmă convalescentă.”
Medicul spune că în secția pe care o conduce sunt internați 12 pacienți grav bolnavi, dintre care cinci sunt cadre medicale.