Fetele și femeile din Moldova sunt motivate să candideze la alegeri

„Îți pasă cu adevărat? Implică-te. Știi cum poate fi mai bine? Insistă și demonstrează.” Acesta este îndemnul Lorettei Handrabura, expertă de gen și președinta Clubului Politic al Femeilor 50/50, transmis în cadrul evenimentului online „Femeile în alegeri”, luni, 25 mai.

separator
 

Timp de jumătate de oră, experta a venit cu exemple din propria experiență politică, dar și a explicat de ce e nevoie de implicarea egală a femeilor și bărbaților în alegeri.

Alegerile locale și cele parlamentare sunt planificate peste trei ani. Este o perioadă tocmai potrivită pentru ca femeile și bărbații să înceapă pregătirile pentru a deveni candidate și candidați electorali, pentru a învăța cum se desfășoară o campanie electorală și, mai ales, cum pot ele și ei să câștige maratonul politic.

De aceea, PNUD Moldova, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală, continuă să susțină egalitatea de gen în alegeri și organizează în perioada 18 mai – 15 iunie  patru sesiuni de evenimente online, cu genericul „Femeile în alegeri”, dedicat tuturor fetelor și femeilor care se gândesc sau au decis deja să candideze la următoarele scrutine la funcția de consilieră, primară sau deputată.

Toate evenimentele sunt găzduite de patru mentore. Este vorba despre Angela Stafii, doctoră în filozofie și trainer transformațional pentru femei, Loretta Handrabura, expertă națională de gen și președintă a Clubului Politic al Femeilor 50/50, Liliana Palihovici, președintă a „Institutum Virtutes Civilis” și ex-vicepreședintă a Parlamentului Republicii Moldova și Ludmila Andronic, expertă în relații publice, comunicare cu presa și pe rețelele de socializare.

La 18 și 25 mai au avut loc sesiunile online cu Angela Stafii și Loretta Handrabura, iar pe 8 și 15 iunie urmează să aibă loc cele cu Liliana Palihovici și Ludmila Andronic. Fiecare dintre experte va ghida femeile de la momentul cunoașterii lor interioare până la lansarea lor în spațiul public, trecând prin realitatea politică din Moldova și învățând cum să se pregătească să devină candidate puternice.

Președintele CEC, Dorin Cimil, susține:

„Comisia Electorală Centrală, în calitate de instituție care organizează alegeri, își propune să creeze platforme de discuții, inclusiv pentru femeile și bărbații care își doresc să participe la scrutine, iar evenimentul ‘Femeile în alegeri’ vine tocmai pentru a informa și a ajuta la pregătirea femeilor din Republica Moldova să se lanseze în politica locală sau națională”.

Eva Bounegru, manageră de proiect PNUD Moldova, afirmă:

„Înainte de criza COVID – 19, ‘Femeile în alegeri’ urma să fie un eveniment de o zi, față în față cu femeile care s-ar fi înregistrat pentru a participa. Acum, decis să trecem pe online și ne bucurăm că în așa fel, toate femeile au acces egal la informațiile prezentate de experte și astfel vom contribui la creșterea numărului candidatelor în alegeri”.

Pentru fetele și femeile care își doresc să continue discuțiile și după evenimente, a fost creat un grupul de Facebook Femeile în alegeri, care a adunat deja aproape 80 de membre.

Următoarele evenimente vor avea loc pe 8 și 15 iunie, ora 15.00 și vor fi transmise live pe Facebook și pe privesc.eu.

Evenimentele cu genericul „Femeile în alegeri” sunt organizate în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală și finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasada Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și Ambasada Olandei prin Programul Matra.

Urmăriți video cu Angela Stafii și cu Loretta Handrabura. Mai multe informații găsiți pe paginile evenimentelor: „Femeile în alegeri” cu Angela Stafii și „Femeile în alegeri” cu Loretta Handrabura.

VIDEO! Sicriul cu trupul Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru. Mii de oameni prezenți la ceremonie

Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost mutat miercuri în Bazilica Sfântul Petru, unde credincioșii îi vor putea aduce un ultim omagiu înaintea funeraliilor de sâmbătă. La trecerea sicriului prin Piața Sf. Petru, credincioșii care așteptau să își aducă un ultim omagiu au aplaudat, transmite BBC citat de hotnews.ro.

Sicriul Papei Francisc din Bazilica Sf. Petru este așezat în fața Altarului Spovedaniei. Și, la dorința papei, pe o platformă mică, ușor înclinată, așezată pe un covor pe podea, și nu pe catafalc așa cum s-a întâmplat întotdeauna până acum, notează ANSA.

Sicriul Papei Francisc a fost depus în Bazilica Sfântu Petru, unde va sta până la înmormântare, care va avea loc sâmbătă. Procesiunea de transfer a durat puțin peste 40 de minute.

Va avea loc o slujbă de rugăciune înainte ca publicul să poată intra pentru a-i aduce un ultim omagiu regretatului pontif.

Sicriul Papei Francisc este prezentat pe ecranele uriașe instalate în jurul pieței. Cardinalii sunt în flux, toți îmbrăcați în roșu. Mii de oameni sunt în piața Sfântul Petru pentru a asista la ceremonie.

Mulțimea adunată în Piața Sfântul Petru a început să aplaude, în timp ce sicriul cu trupul Papei Francisc este purtat prin piață în drum spre Bazilică.

Ceremonia de transferare a sicriului din capela Santa Maria în Bazilica Sfântul Petru a început. Ea este condusă de cardinalul camerlengo Kevin Farrell, pe care Papa Francisc l-a nominalizat pentru acest rol în 2019. Sicriul se îndreaptă către Bazilica Sfântul Petru acompaniat de cântările corului, începând cu Psalmul 22.

Sicriul în care se află trupul Papei Francisc va fi transferat de la capela Santa Marta, unde a locuit de la alegerea sa din 2013 și până la moarte, la Bazilica Sfântul Petru, intrând pe uşa centrală, într-o procesiune grandioasă.

Ceremonia ce însoțește transferul de la Santa Marta este așteptată să înceapă la ora locală 09:00 (10, ora României). Mulțimea de oameni a început să se adune în Piața Sfântul Petru și în zonele înconjurătoare înaintea procesiunii de la capela Santa Marta.

Sicriul deschis al papei va fi așezat în fața altarului mare al bazilicii acoperit de baldachinul monumental din bronz realizat de Bernini, o capodoperă a artei baroce care tocmai a fost restaurată, notează AFP, citată de Agerpres.

Până când îi pot aduce oamenii un ultim omagiu Papei Francisc

Timp de trei zile, oamenii vor putea trece pe lângă rămășițele sale după următorul program:

  • Miercuri, 23 aprilie – de la 11:00 la 24:00 ora locală
  • Joi, 24 aprilie – de la 07:00 la 24:00 ora locală
  • Vineri, 25 aprilie – de la 07:00 la 19:00 ora locală

În sicriu, papa poartă o mitră albă și casulă roșie, iar în mâini are un rozariu.

Zeci de mii de credincioși sunt așteptați să îi aducă un omagiu final. După decesul predecesorului său, Benedict al XVI-lea, la 31 decembrie 2022, 200.000 de persoane s-au adunat în fața rămășițelor sale înainte de funeraliile la care au participat circa 50.000 de credincioși.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă dimineața, în Piața Sfântul Petru, la ora locală 10.00 (11.00, ora României). La Vatican, sunt așteptați peste 170 de delegații străine și aproximativ 200.000 de credincioși, notează The Guardian.

Momentul funeraliilor coincide cu sărbătoarea italiană Ziua Eliberării, care cade vineri și va fi marcată anul acesta de sărbători atenuate din cauza doliului național.

Cimitirele din Capitală, în pregătiri pentru Paștele Blajinilor

Primăria Municipiului Chișinău informează că teritoriile cimitirelor din subordinea municipalității sunt pregătite pentru Sărbătoarea Paștele Blajinilor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Responsabilii municipali, conduși de viceprimarul Irina Gutnic, s-au convocat într-o ședință pentru coordonarea activităților, spre buna desfășurare a Sărbătorii Paștele Blajinilor.

În prezent, au loc pregătiri ale teritoriilor și căilor de acces spre cimitire, cu stabilirea locurilor pentru platformele de deșeuri, cu panouri informative despre necesitatea sortării gunoiului,  WC-uri modulare, are loc evacuarea animalelor fără stăpân, la intrare în cimitir sunt amenajate locuri pentru comerț cu mărfuri tradiționale, băuturi răcoritoare, flori etc.

Serviciile de resort au perfectat orarele transportului public, care va circula în această perioadă, inclusiv pentru transportarea oamenilor la Cimitirul „Sf. Lazăr”, de Paștele Blajinilor (27 și 28 aprilie).

Pentru asigurarea deplasării cetățenilor, în acest an vor fi disponibile 80 de unități de transport public, care vor circula inclusiv spre Cimitirul „Sfântul Lazăr”.  De asemenea vor fi deschise rutele suplimentare: C, D și nr. 27, care vor fi gratuite în cele două zile, cheltuielile fiind suportate de municipalitate.

Informația despre locații, rute și itinerarii, va fi disponibilă cu câteva zile înainte, atât în transportul public, cât și prin intermediul site-urilor oficiale ale Primăriei și a direcțiilor municipale de profil.

Totodată, informăm că pe 27 și 28 aprilie 2025, va fi sistată circulația transportului pe strada Doina, tronsonul cuprins între str. Socoleni și intrarea principală în Cimitirul Sf. Lazăr”.

Pe teritoriul cimitirelor nu vor fi admise automobilele personale, iar autoritățile și poliția vor gestiona situația, astfel încât persoanele cu nevoi speciale să nu întâmpine dificultăți.

Oamenii care merg să-și pomenească răposații sunt rugați să păstreze curățenia în locurile pe care le vizitează, să aibă grijă de copiii minori, să evite focul deschis  lângă coroanele din plastic, în spațiul public, să nu ardă deșeurile, iar angajații serviciilor municipale vor fi la muncă în această perioadă, pentru a asigura ordinea și curățenia.

Primăria Chișinău a solicitat ca în preajma cimitirelor să fie disponibile câteva echipaje de ambulanță.

Tragedie la Cahul: Cadavrul unui bărbat, găsit zăcând într-o baltă de sânge

Un bărbat de 44 de ani, originar din orașul Cahul, a fost găsit de către fiul său zăcând într-o baltă de sânge, transmite Știri.md.

Potrivit ofițerului de presă al IP Cahul, Mariana Bețivu, pe data de 21 aprilie, oamenii legii au fost sesizați de un bărbat care a declarat că l-a depistat pe tatăl său, în vârstă de 44 de ani, decedat.

La fața locului a fost solicitat și un medic legist.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că bărbatul și-ar fi pus capăt zilelor.  Pe corpul neînsuflețit al bărbatului nu au fost depistate alte semne de moarte violentă decât plăgile caracteristice suicidului prin tăierea venelor.

Cadavrul a fost îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

Un copil a murit după ce i s-a dat să bea sânge de ţestoasă împotriva Covid-19
Articolul anterior
Cinci personalități care au schimbat lumea ca urmare a copilăriei lor înfricoşătoare
Articolul următor
Close menu