Noi restricții pentru locuitorii capitalei au fost aprobate de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică din Chișinău, în ședința de luni.
ADe astăzi, piețele vor activa după un program nou, de la ora 5 dimineața și până la 19.00, inclusiv în weekend, iar zilele de luni vor fi sanitare. În același timp, comerţul ambulant în preajma unităților comerciale va fi interzis în continuare.
De asemenea, autoritățile din sănătate au mai decis să fie restricționat accesul în piețe pentru copiii de până la șapte ani. Tot de mâine, centrele comerciale din capitală și magazinele din interiorul acestora vor reveni la programul normal de lucru. Excepție fac cinematografele și zonele de agrement amplasate în incinta lor.
Totodată, până în data de 15 iulie, este interzis scăldatul în lacurile cu plajă, inclusiv cele din zonele de agrement din municipiul Chişinău, iar organizarea ceremoniilor este suspendată. Și cluburile de noapte rămân închise până atunci.
În continuare, cei care se vor afla în grupuri mai mari de trei persoane în locurile publice, cum ar fi păduri, parcuri și plaje vor fi pedepsiți. Iar pentru vârstnicii de peste 63 de ani rămâne în vigoare interdicția de a părăsi domiciliul, dacă nu au o urgență. Accesul pe terenurile de joacă și zonele de agrement rămâne blocat.
sursa: www.tvc.md