Unii moldoveni se întreabă dacă, după ce expiră la 15 iulie starea de urgență în sănătate, vor putea intra în R. Moldova fără a sta cele 14 zile în carantină.
În cadrul unui briefing de dimineață, autoritățile spun că încă nu pot vorbi sigur la acest subiect, așa cum evoluția privind infecția COVID-19 depinde în primul rând de cetățeni.
„Propuneri sunt diferite, dar Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică le acceptă în dependență de evoluția situației epidemiologice. Cu regret, chiar ieri au fost înregistrate 4 cazuri de import de infectare a persoanelor cu COVID-19.
De aceea, la această etapă, sistemul de sănătate se abține de a înlătura obligativitatea regimului de autoizolare atunci când vorbim despre peroanele care intră pe teritoriul R. Moldova, dar în dependență de evoluția situației, fiecare măsură restrictivă se va reexamina”, a spus ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, potrivit stiri.md.
Caz șocant la Iași! Un copil de 3 anișori a fost găsit mort în casă. Părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir, cât timp ei erau la băut
Incident de-a dreptul șocant într-o comună din Iași. Un copilaș de 3 ani a murit, după ce părinții l-ar fi lăsat singur ore în șir. Cei doi ar fi mers să bea într-un alt loc, scrie observatornews.ro.
Update: Potrivit primelor informații, copilul era mort de câteva ore când autoritățile au ajuns la fața locului. Nu se știe dacă cel mic avea probleme de sănătate. Familia ar fi fost cunoscută pentru problemele cu alcoolul.
Știre inițială:
Potrivit informațiilor, părinții au ajuns acasă dar au sunat abia peste câteva la 112, asta pentru că au crezut că cel mic doarme.
Poliţiştii şi medicii sunt prezenţi la faţa locului și urmează să stabilească cum s-a produs nenorocirea.
Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și G7
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu ambasadorii statelor europene și ai țărilor membre ale formatului G7, inclusiv SUA, Canada și Japonia, acreditați în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, Președinta Maia Sandu a evedențiat principalele provocări cu care se confruntă țara noastră. Șefa statului a remarcat și impactul crizei energetice provocate de Rusia, care afectează direct nivelul de trai al cetățenilor și urmărește să influențeze procesele electorale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
În acest context, Președinta Maia Sandu a subliniat că Republica Moldova își concentrează eforturile pe asigurarea securității energetice și reducerea vulnerabilității economice a cetățenilor. Șefa statului a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijinul acordat, subliniind că acest ajutor este esențial pentru stabilitatea Republicii Moldova, dar și pentru securitatea întregii regiuni.
Președinta a abordat, de asemenea, tema reformei justiției, subliniind că aceasta este nu doar o condiție pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci și o așteptare clară a cetățenilor, care își doresc o justiție corectă, independentă și eficientă. „Reformele din domeniul justiției, în special evaluarea externă a judecătorilor, încep să aducă rezultate și trebuie să continue într-un ritm accelerat,” a punctat șefa statului.
Un alt subiect important al discuțiilor a fost consolidarea eforturilor împotriva corupției politice. Maia Sandu a subliniat necesitatea de a întări arhitectura instituțională a organelor responsabile de combaterea corupției, și de îmbunătăți cadrul legal pentru aplicarea unor sancțiuni mai dure împotriva celor implicați în corupția politică și electorală. Aceste măsuri sunt esențiale pentru asigurarea integrității alegerilor parlamentare.
Dialogul a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele necesare pentru a face față provocărilor actuale și a construi un viitor mai sigur și mai prosper pentru cetățeni.
Atelier de caligrafie, dedicat lui Mihai Eminescu, la Biblioteca Națională, de Ziua Internațională a scrisului de mână
Astăzi, de Ziua Internațională a scrisului de mână, colegul nostru Anatol Fornea ne invită la un atelier de caligrafie. Se știe că și Mihai Eminescu a fost nu doar un mare poet, dar și un bun caligraf, după cum se poate vedea privind manuscrisele sale. Graficianul Valeriu Herța a organizat un masterclass de caligrafie, la Biblioteca Națională, pentru a promova în rândul elevilor frumusețea scrisului de mână, scrie tvrmoldova.md.
Scrisul de mână e un meșteșug rar în zilele noastre, la fel ca și maeștrii caligrafi. Pictorul Valeriu Herța a organizat un atelier de caligrafie, pentru a evidenția farmecul acestei arte, precum și frumusețea scrisului eminescian.
Valeriu Herța este un maestru al penelului, iar în anul dedicat lui Mihai Eminescu, a fost aleasă o lucrare de a sa, ce ilustrează chipul poetului, pentru coperta „Calendarului Național 2025”.