Despre foametea din 1946 – 1947, considerată de istorici drept genocid, la cei 89 de ani împliniţi, Dumitru Noviţchi îşi aminteşte şi cele mai mici detalii ale fărădelegilor care i-au distrus copilăria. Puterea bolșevică i-a condamnat la foame îngrozitoare pe basarabeni.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Mulţi au murit. Au murit tare mulţi de foame”.
În 1946, Dumitru Noviţchi avea 15 ani. Viaţa era grea, ca după război, dar nimeni şi nimic nu prevestea calvarul foametei ce avea să înceapă.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Nu era foamete. Oamenii aveau încă pâine. Porumbul, ce-i drept, nu s-a făcut. Uite aşa a crescut şi s-au culcat toţi, i-a ars. Nu a fost ploaie, dar grâul oleacă s-a făcut”.
Bătrânul spune că foametea a fost provocată şi organizată de regimul sovietic, care ocupase Basarabia, transmite TVR Moldova.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Când au venit ruşii, era un agent la primărie şi un om din sat, îl ţin minte, moş Grigore Vătavu era şi umblau prin sat cu căruţa, cu doi soldaţi înarmaţi, căutau cu juvala grâu prin pod. Şi făceau câte 5 – 10 căruţi la primărie şi-l duceau la gară cu soldaţii.
-Cum credeţi, de ce făceau asta? -De ce făceau? Ca să ia şi să ducă în Rusia, dar aici pot să moară toţi, să nu mai fie nici zare de moldovean. Asta a fost libertatea. Ne-au eliberat”.
Mare noroc a avut familia Noviţchi că reuşise să ascundă vreo 200 de kg de grâu.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Avea tata acolo o căpiţă de paie, dar auzise că umblă şi strâng tot, oleacă de grâu făcuse, şi noaptea a săpat o groapă acolo”.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Uite, la vale, aproape de gard, era un zarzăr şi lângă acel zarzăr era o căpiţă de paie.
A data căpiţa la o parte şi a săpat, lângă rădăcina zarzărului, o groapă, uite aşa. Eu puneam paie lângă perete să nu se strice grâul. Aşa am scăpat, dar la vecini tot le-au luat. Nu ştiu, poate le-au lăsat un sac şi au murit toţi, şase inşi. Mda”.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Mai în scurt, cu acest grâu, era ger, era omăt, ne duceam în baltă şi scoteam rădăcini de papură. Aduceam acasă, o usca acasă, o dădea la râşniţă şi punea jumătate papură, jumătate grâu şi făcea un fel de turte”.
Tabloul în Vadul lui Isac, ca şi în întreaga Basarabie, era unul dezolant.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Umblau oamenii umflaţi pe drum. Când veneam din baltă, duceau morţii pe sanie câte doi – trei, în cimitir şi îi lăsau în omăt. Nu le mai făceau groapă, căci nu avea cină săpa groapa. Nu erau în stare să sape acea groapă, nu aveau nicio putere oamenii. Era distrugere mare”.
Foameatea a determinat oamenii să se mănânce unul pe altul.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Spuneau, uite, acela mănâncă oameni, uite, acolo mănâncă oameni. Eu mergeam pe drum şi îmi era frică.
Când vedeam omul umflat zic, acesta e, gata. Dar era un neam de-al nostru, un cumnat de-al lui Tetea şi era tot de foame umflat, a venit la noi, era aşa de umflat, spun drept, ţin minte, îmi era frică: gata, ne mănâncă şi pe noi. Era straşnic de tot, de tot”.
Conf. dr. Mariana S. Țăranu, doctor în istorie: „În termenii actuali, ceea ce s-a întâmplat în Basarabia în anii 1946 – 1947, se încadrează în noţiunea de genocid”.
Dumitru Noviţchi, satul Vadul lui Isac, Cahul: „Noi nu am mâncat pâine, doi ani de zile nu am văzut pâinea. Vai de viaţa ceea care era. Şi uite aşa au trecut toate”.
Foametea din anii 1946 – 1947 a luat în jur de 300 de mii de vieţi omeneşti, dar calvarul românilor din teritoriile ocupate ruşi nu s-a oprit aici. După ce au fost înfometaţi, în vara anului 1949, zeci de mii de băştinaşi au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan.
