Decenii la rând medicii îi contrazic pe oamenii de știință în ceea ce privește beneficiile și riscurile consumului vinurilor din struguri asupra organismului uman. Principalul subiect al confruntării îl reprezintă conținutul de alcool în acest produs. Dat fiind faptul că în Moldova a apărut deja un astfel de produs excepțional, cum ar fi VINUL FĂRĂ ALCOOL «Casa Petru», această discuție aprinsă poate fi încheiată.
Totuși, ce înseamnă un vin fără alcool?
Vinurile fără alcool se produc după o tehnologie clasică. Procesul cuprinde absolut toate etapele de măturare ale unor vinuri clasice de calitate superioară cu tăria alcoolică 12-13% în volum, inclusiv și procesul de fermentare. Diferența o constituie doar etapa finală de fabricație, care se numește dealcoolizarea și se efectuează prin eliminarea alcoolului din vin.
În același timp, pentru cei sceptici: vinul fără alcool este un produs natural, din care în procesul de fabricație a fost înlăturat alcool. Nu este un suc din struguri și nici un compot – vinul fără alcool este 100% vin. După finisarea etapei de dealcoolizare în vin rămâne aproximativ 0,5% de alcool – mai puțin decât în sucul din portocale proaspăt stoarse.
Ce spun oamenii de știință despre vin?
Colaboratorii Colegiului Regal din Londra au realizat un studiu la care au participat aproape o mie de surori gemene. Potrivit experților, vinul scade nivelul de colesterol, precum și reduce riscul creșterii în greutate.
Cercetătorii de la Universitatea din Illinois au demonstrat, că flavonoidele din vinul roșu protejează deteriorarea tenului din cauza efectelor negative ale soarelui. În plus, consumul regulat ai cantităților mici de vin, crește nivelul de estrogen și ai altor hormoni esențiali din organismul uman, necesari pentru sănătatea oaselor.
Oamenii de știință italieni au publicat un studiu în revista științifică American Journal of Agricultural and Food Chemistry, în care susțin că un pocal de vin reprezintă un remediu excelent pentru prevenirea cariilor dentare, inflamațiilor gingivale și a anginei.
”Rezultatele obținute ne demonstrează, că vinul este un remediu excepțional cu un efect antibacterian puternic, care distruge bacteriile streptococice și infecțiile tractului respirator superior”, a remarcat profesorul Gabriella Gazzani.
Cercetătorii de la Spitalul Henry Ford din Detroit au declarat, că vinul roșu conține o substanță antioxidantă unică, numită Resveratrol, care are un efect protector asupra pierderii de auz. În plus, această substanță reduce pofta de mâncare și accelerează metabolismul, au relatat cercetătorii de la Universitatea din Norvegia. În cadrul experimentului, oamenii de știință au administrat albinilor o soluție de resveratrol, după ce au constat o scădere semnificativă a poftei de dulce. Potrivit experților, un efect similar poate fi observat și la oameni.
La Universitatea Johns Hopkins oamenii de știință susțin că vinul roșu crește imunitatea. Totodată consumul regulat de vin, strict limitat în cantitate, contribuie la încetinirea procesului schimbărilor vârstnice ale vaselor creierului și la micșorarea riscului unui accident vascular cerebral.
Și acestea sunt doar câteva studii care ne demonstrează beneficiile vinului. Dar atenție, numai vinul Natural din struguri are proprietăți benefice. Vinul roșu este mai bogat în conținut, în schimb cel alb – e un antioxidant mult mai efectiv în comparație cu cel roșu.
Despre vinul fără alcool
Actualmente, unica companie-producător de vinuri dezalcoolizate în Moldova este «Denovie Group». Produsul este furnizat pe piață sub brandul «Casa Petru Alcohol Free».
Vinul fără alcool păstrează toți nutrienții unei băuturi tradiționale.
Conținutul de microelemente ca: magneziu, potasiu, cupru, calciu, fier, precum și vitaminele, mineralele fac ca acest vin fără alcool să devină un produs miraculos de benefic, cu un impact puternic asupra întregului organism uman.
Data apariției vinului fără alcool este considerată a fi anul 1908, când un mare savant Dr. Carl Jung a primit patentă pentru această invenție. Deși la începutul secolului XX, acest vin fără alcool nu a găsit susținere în rândurile consumatorilor.
În prezent, după mai bine de o 100 de ani, oamenii au apreciat pe deplin beneficiile acestui produs.
În primul rând, vinul fără alcool este îndrăgit de conducătorii auto, pentru că el poate fi consumat în timpul șofatului fără oricare pericol pentru viață sau amendă.
În afară de conducătorii auto acest vin poate fi consumat de:
– Sportivii profesioniști: performanța sportivă și alcool nu au nimic în comun, mai ales în perioada antranamentelor intense înainte de competiții;
– Adepții unui mod de viață sănătos: persoanele care sunt preocupate de sănătatea proprie și care limitează la maxim consumul de alcool sau îl refuză complet;
– Persoanele, cărora după motivele medicale consumul de alcool este strict interzis,
– Cunoscătorii de vin: sunt amatorii vinului care pot aprecia un produs de calitate, dar totodată vor să-și păstreze mintea limpede.
Sloganul vinului fără alcool de la CASA PETRU este: 0% de alcool – 100% de sănătate.
Ambasadorul brandului a devenit renumitul pugilist rus, campionul mondial absolut la box – Kostya Tszyu.
Vinul dealcoolizat se produce din soiuri de struguri autohtone Cabernet Sauvignon și Chardonnay, crescute pe plantații proprii de viță de vie, situate la sudul Moldovei. Rețeaua de distribuție a vinurilor fără alcool Casa Petru include: SUA, Polonia, Belarus, Rusia și Japonia. În fiecare an aria de export se exinde.
În Moldova aceste vinuri au apărut pe rafturile unităților comerciale cu puțin timp în urmă. «Casa Petru Alcohol Free» poate fi procurat în magazinul specializat, situat pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare, 123A; pe rafturile de la stații PECO: Lukoil, Bemol, Vento, Now; precum și în rețelele de comercializare: Kaufland, Green Hills Market, Dulcinella, Nr 1.