Canada a extins restricțiile de călătorie, inclusiv pentru cetățenii moldoveni

Canada a extins restricțiile de călătorie, inclusiv pentru cetățenii moldoveni, până pe data de 31 august, cu posibilitate de prelungire, informează Ambasada Republicii Moldova în Canada.

separator

„Cetățenilor străini, cu excepția rezidenților canadieni și persoanelor protejate internațional, care călătoresc din țările terțe, inclusiv din Statele Unite ale Americii, li se va refuza intrarea pe teritoriul Canadei, în temeiul acestor restricții”, se precizează în anunț, transmite jurnal.md.

Totodată, excepțiile de la aceste reguli permit călătoriile în Canada:

-Membrilor de familie (rudelor de gradul I) ale cetățenilor canadieni sau rezidenților permanenți.

-Studenților internaționali

-Lucrătorilor sezonieri

De asemenea, vor fi acceptate pe teritoriul Canadei persoanele care demonstrează un scop esențial al călătoriei: lucru sau studii, servicii economice de primă necesitate, îngrijire medicală etc.

Măsurile de auto-izolare rămân în vigoare în continuare, cu aplicarea sancțiunilor penale sau contravenționale în caz de nerespectare a acestora, până la notificări ulterioare.

O nouă medalie de argint la Tirana. Vezi cine

Participant la Jocurile Olimpice de la Paris, Valentin a început turneul cu o victorie în fața norvegianului Morten Thoresen. În drumul său către medalie, luptătorul moldovean a dispus de chinezul Lei Li și kazahul Bagdat Sabaz, iar în finală a fost învins de kîrgîzul Razzak Beishekeev.

Ocupant al locului 7 la Paris, Valentin este la a doua medalie în 2025, după argintul cucerit la Zagreb.

Trebuie să știi asta despre obezitate. Adevărul despre micșorarea stomacului de la experți

Chirurgia obezității, un subiect controversat, cu multe păreri și informații greșite, iar în un episod #DEZminte de pe unica.md îl vom analiza împreună cu Dr. Dumitru Cazacu, chirurg specializat în acest domeniu.

În acest episod vei afla dacă: ✔ Operația este soluția ușoară pentru pierderea în greutate ✔ După operație, nu te mai îngrași niciodată? ✔ Operația lasă cicatrici mari și vizibile. ✔ După operație, nu mai ai nevoie de controale medicale.

Ce spun experții din Moldova despre diferența dintre prima csă și creditele imobiliare. Ce este mai bine

În un nou episod #Dezminte de pe unica.md am discut despre cele mai frecvente mituri ce se referă la creditele ipotecare. Și desigur aspecte legate de dobânzi, aprobare, avansuri și multe alte detalii pentru a ajuta publicul să ia decizii informate și să evite capcanele unor idei preconcepute. Invitată a fost Daniela Rotaru, Managerul Centrului ipotecar de la maib și profesionistul care știe tot și toate despre creditele ipotecare.

În acest episod vei afla: ✔ Cum poți obține un credit ipotecar ✔ Durează prea mult să obții aprobarea unui credit ipotecar ✔ Avansul necesar pentru un credit ipotecar ✔ Când nu pot obține un credit ipotecar

Un drum, distrus total în doar câteva luni. Lucrările au costat peste 1 milion de lei, alocat din bugetul de stat
Articolul anterior
O fetiță din Moldova a obținut locul II la un concurs internațional de pian
Articolul următor