Republica Moldova cere ajutorul României în obținerea vaccinurilor anti-Covid

Eremei Priseajniuc, directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, a avut o întrevedere cu europarlamentarul Cristian Bușoi, raportor al Parlamentului European pentru Programul de Sănătate.

separator

Cei doi oficiali au trecut în revistă ultimele evoluții în contextul luptei împotriva COVID-19.

Aceștia au discutat despre posibilitatea includerii Republicii Moldova în solicitarea României către Comisia Europeană, pentru obținerea vaccinului anti-COVID-19, dar, și a medicamentului Remdesivir – primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19, care și-a demonstrat eficiența în cazul pacienților diagnosticați cu noul Coronavirus.

”Mizăm pe susținerea României și a UE în obținerea vaccinurilor Anti-Covid-19, precum și a medicamentelor autorizate pentru tratamentul infecției cu Coronavirus pentru cetățenii Republicii Moldova”, a menționat directorul general AMDM.

Oficialii au discutat și despre implementarea în Republica Moldova a bunelor practici ale Uniunii Europene în domeniul farmaceutic și dispozitivelor medicale, îndeosebi, în contextul luptei cu COVID-19. Un rol aparte în acest proces îi revine Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care asigură accesibilitatea, calitatea și siguranța medicamentelor pe piața europeană.

”Pe platforma Comisiei pentru Cercetare, dar și în calitatea mea de responsabil de legătura Parlamentului European cu EMA, voi stimula colaborarea AMDM cu Agenția Europeană a Medicamentului, dar și alte instituții de profil din UE și România” a menționat europarlamentarul Cristian Bușoi.

Eremei Priseajniuc a apreciat rolul important pe care îl joacă europarlamentarul Cristian Bușoi în cadrul Parlamentului European, dar și a întregului sistem european de sănătate: “Sunteți o voce puternică la nivelul Uniunii Europene și un prieten bun al țării noastre, fapt care ne face încrezători că putem și în continuare miza pe sprijinul Dumneavoastră și al instituțiilor abilitate din România și UE în demersul nostru de a asigura securitatea farmaceutică a Republicii Moldova”, a menționat directorul general AMDM, Eremei Priseajniuc.

Reamintim că, în perioada 12-13 august, Directorul General al AMDM, Eremei Priseajniuc, întreprinde o vizită de lucru la București, la invitația omologului său, Bujor Eugen Almășan, Președintele ANMDM din România, fiind însoțit de Semion Botnari, însărcinat cu afaceri la Ambasada Republicii Moldova în România și Dr. Inga Pasecinic, Președinte al Centrului Strategii și Politici de Sănătate.

Cazul de intoxicare în masă la Liceul „Aristotel”: ANSA exclude toxiinfecția alimentară

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează despre rezultatele investigațiilor de laborator ale produselor alimentare,  în cazul îmbolnăvirilor în masă la liceul Teoretic Republican ”Aristotel” din Capitală, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În urma suspiciunii la toxiinfecție alimentară, de la liceului ”Aristotel”, unde  65 de elevi și un angajat al instituției de învățământ au prezentat semne clinice de boală, majoritatea fiind spitalizați sau sub tratament ambulator, inspectorii ANSA au inițiat un control inopinat la operatorul din domeniul alimentar, responsabil de alimentația copiilor în incinta cantinei liceului.

În limitele competențelor funcționale, inspectorii au prelevat probele diurne și probe de apă potabilă existente la unitate, în vederea determinării indicilor microbiologici, potențiali declanșatori ai toxiinfecției alimentare.

Astfel,  conform rezultatelor investigațiilor de laborator, obținute la data de 23.09.2024,  în produsele alimentare nu au fost identificate microorganisme patogene care ar putea provoca toxiinfecții alimentare.

Menționăm că, în urma unor proceduri de dezinfecție și igienă recomandate de către ANSA și obținerea unor rezultate conforme la calitatea dezinfecției, cantina din incinta instituției își va putea relua activitatea.

Totodată, le reamintim operatorilor din domeniul alimentar că responsabilitatea privind siguranța alimentelor le revine, în exclusivitate.

Solicităm, insistent, agenților economici din domeniu:

  • să achiziționeze materia primă doar de la furnizorii de încredere, care dețin certificate de calitate sau certificatul sanitar-veterinar;
  • să respecte condițiile de igienă în blocurile alimentare;
  • să respecte regimul termic de păstrare a materiei prime, în funcție de gradul de perisabilitate a acestora;
  • să respecte vecinătatea depozitării produselor, pentru a exclude contaminarea încrucișată;
  • să respecte regimul termic de preparare a bucatelor;
  • să evite utilizarea materiei prime cu termen de valabilitate expirat;
  • să angajeze doar persoanele care au fost supuse unui examen medical și posedă cunoștințe suficiente în domeniul sănătății publice, al igienei produselor alimentare.
  • să nu admită în blocul alimentar accesul  persoanelor afectate de maladii infecțioase sau cele suspectate că ar suferi de astfel de maladii.

Țara noastră va participa în premieră la Miss Universe! Cine se poate înscrie în concurs

Țara noastră își pregătește debutul la competiția internațională de frumusețe Miss Universe, informează unica.md.

În acest context, organizatorii naționali caută o concurentă demnă să ne reprezinte țara.

Potrivit organizatorilor, în concurs se pot înscrie femei care întrunesc următoarele criterii:

  • să fie recunoscută medical și legal din R. Moldova
  • poate fi mamă, însărcinată, căsătorită, divorțată sau singură
  • să aibă cel puțin 18 ani
  • nu a mai participat niciodată la Miss Universe
  • să îndeplinească criteriile de eligibilitate, indiferent de înălțime sau greutate.

Organizatorii au dat start înscrierilor, iar orice femeie din Moldova își poate depute candidatura.

În acest an, evenimentul va avea loc pe 16 noiembrie.

ULTIMA ORĂ! Încă un incident în parcul de distracții Gagauziya Land: două persoane au nevoie urgentă de ajutor

Cu puțin timp în urmă, Poliția a fost sesizată despre faptul că în parcul Gagauziya Land, din Comrat, două persoane au nevoie urgentă de ajutor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

La fața locului s-a stabilit că doi bărbați de 34 și 36 de ani au fost electrocutați în timp ce efectuau lucrări la rețeaua electrică.

Ambii au fost transportați de urgență la spital de către echipajul medical. La moment, persoana de 34 de ani se află în reanimare, iar celei de-a doua i se acordă ajutor medical.

La locul unde s-a produs incidentul se află grupa de documentare, pentru a stabili toate circumstanțele.

Record de decese, în ultimele 24 de ore. Câți moldoveni au pierdut lupta cu virusul Covid-19?
Articolul anterior
O femeie din Chișinău a fost jefuită de 108.247 lei de pe cardul bancar
Articolul următor