Situație alarmantă în 19 țări europene. Crește îngrijorător numărul cazurilor de Covid-19

Situație alarmantă în 19 țări europene, unde numărul cazurilor de infectare cu coronavirus crește îngrijorător.

separator

Potrivit datelor de la Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, aceste state au înregistrat cumulativ, în ultimele 14 zile, peste 20 de cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit digi24.ro.

În ultimele două săptămâni, Luxemburg și Spania au raportat peste 100 de cazuri noi la 100.000 de locuitori, potrivit raportului, Malta peste 80, Belgia peste 60, iar Franța și Olanda mai mult de 40. Marea Britanie are 20,7. Spania a raportat luni un total de 1.833 de noi infecții în ultimele 24 de ore, bilanțul în doar șapte zile ajungând la 32.329 cazuri.

Șase regiuni spaniole au impus noi măsuri pentru a reduce răspândirea virusului, inclusiv închiderea cluburilor de noapte și obligativitatea ca barurile și restaurantele să închidă până la 1:00. Luni, regiunea bască din nord a declarat stare de urgență, autoritățile impunând restricții și mai dure, din cauza riscului a ceea ce oficialii au descris drept un „tsunami” de infecții.

În total, în ultimele două săptămâni au fost depistate 59.162 de cazuri în Spania, determinând experții în sănătate publică să avertizeze că țara se află într-un moment critic în lupta sa împotriva virusului.

Săptămâna trecută, nouă organizații științifice au publicat o scrisoare prin care au avertizat că recentul bilanț ar putea duce la o „prăbușire” a sistemului medical al țării. „Dacă situația continuă și nu se adoptă noi măsuri, există o mare probabilitate să ne confruntăm din nou cu situația observată în timpul stării de urgență”.

În Germania, care a anunțat 561 de cazuri, ministrul Sănătății a declarat că adunările și evenimentele cu un număr mare de participanți reprezintă principala sursă de noi cazuri.

În Franța, unde bilanțul de luni a fost de 493, Marsilia și anumite arondismente din Paris au fost declarate „zone roșii” pentru ca autoritățile să poată impune reguli mai stricte privind purtarea măștilor și distanțarea fizică. Regiunea Île-de-France din jurul capitalei franceze a anunțat, de asemenea, măsuri mai dure în căminele sociale, inclusiv teste obligatorii pentru toți angajații și rezidenții, precum și pentru cei care se întorc din vacanță.

Cehia, care a raportat până în prezent circa 20.000 de cazuri în total și 397 de decese, a declarat că măștile vor fi din nou obligatorii începând cu 1 septembrie în transportul public și în multe locuri publice interioare, din cauza revenirii cazurilor de COVID. Țara a fost printre primele din Europa care a cerut cetățenilor să poarte măști în majoritatea locurilor publice încă din luna martie, dar a ridicat această măsură atunci când a scăzut numărul infecțiilor.

„Considerăm că aceasta este o măsură preventivă, având în vedere că ne așteaptă probabil o toamnă complicată, mai ales după 1 septembrie, când va exista o interacțiune socială ridicată”, a declarat luni ministrul ceh al Sănătății, Adam Vojtěch.

Omor în Capitală! Cadavrul unui bărbat, depistat pe Șoseaua Balcani. Un suspect a fost reținut

Un bărbat de 42 de ani din capitală a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiind suspectat de comiterea unui omor.

Poliția a fost sesizată la 24 mai, precum că pe Șos. Balcani din capitală a fost depistat cadavrul unui bărbat. În cadrul acțiunilor procesual penale s-a stabilit că victima este un bărbat de 30 de ani, iar la examinarea de către medicul legist pe suprafața corpului au fost depistate mai multe leziuni și o plagă de cuțit în regiunea abdomenului. Ofițerii de investigație și de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, sub conducerea procurorilor mun. Chișinău- Oficiul Buiucani, au identificat și reținut suspectul. În cadrul audierilor acesta a comunicat că ar fi avut un conflict cu victima, iar după comiterea crimei, pentru a ascunde urmele, a aruncat cadavrul peste geam de la etajul 9. Bărbatul este cercetat penal pentru omor, infracțiune care, conform legislației, se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viață.

Românii stabiliți în Spania vor putea avea dublă cetățenie

Premierul român Marcel Ciolacu a făcut un anunț important pentru românii stabiliți în Spania, aducând vești despre schimbări semnificative care vor avea loc în această vară. Acestea vizează diverse aspecte legate de statutul și drepturile comunității românești din Spania, având un impact direct asupra vieții cotidiene a acestora, scrie evz.ro.

Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri destinate românilor din diaspora. Printre acestea, se numără și vizita premierului spaniol, Pedro Sánchez, care va veni în iulie la București pentru a semna un acord ce va permite românilor stabiliți în Spania să obțină cetățenie dublă.

„M-am întâlnit cu Pedro Sánchez, premierul Spaniei, și pot să vă spun că va veni în iulie la București pentru a semna acordul prin care românii stabiliți în Spania vor putea avea dublă cetățenie. Este un semn de respect pe care prietenul meu, Pedro Sánchez, după aproape doi ani de zile de când construim acest lucru, îl aduce celei de-a doua comunități ca mărime din Spania. Doar Franța și Portugalia mai au astfel de acorduri cu Spania și mă bucur că românii vor avea acces la locurile de muncă mai bine plătite fără să fie nevoiți să mai renunțe la cetățenia română”, a declarat Ciolacu.

Totodată, premierul român a anunțat că a avut o întâlnire cu președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni:

„Pot să vă spun că recunoașterea Bisericii Ortodoxe drept cult recunoscut de statul italian este pe ultima sută de metri. Denumirea juridică, și sunt ferm convins că toți cei din Italia o cunosc, este Intesa”.

Referitor la întâlnirea cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, Ciolacu a menționat că au colaborat eficient pentru a proteja și îmbunătăți condițiile de muncă ale muncitorilor români, în special ale celor sezonieri.

Discuțiile despre acest subiect au fost începute încă din luna februarie a acestui an. Atât Marcel Ciolacu, cât și Nicolae Ciucă s-au întâlnit cu reprezentanții politici din Spania pentru a avea o discuție de comun acord pentru sprijinul românilor din Spania.

Conform spuselor reprezentanților diasporei, pentru cei peste un milion de români din Spania, obținerea dublei cetățenii va reprezenta împlinirea unui vis.

Deținerea statutului de cetățean spaniol le va oferi accesul la oportunități de muncă mai bine plătite, în domenii precum administrația, ordinea publică sau educația.

În plus, deținând pașaportul spaniol, românii vor putea călători fără vize în majoritatea țărilor din întreaga lume.

Schimbări importante și pentru cei care doresc să călătorească în Turcia

Marcel Ciolacu a avut în ultima perioadă vizite oficiale care au vizat interesele românilor. Printre acestea se numără întâlinrea cu președintele Turciei, dar și cu Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.

„M-am întâlnit cu doamna Maia Sandu, președintele Moldovei, și cu președintele Zelenski, și am reușit să eliminăm în aceste două țări conceptul aberant și sovietic de limbă moldovenească. Toți românii, toți românii din Republica Moldova și Ucraina vorbesc astăzi o singură limbă, iar aceea este limba română. Și sunt foarte mândru de acest lucru. M-am întâlnit chiar săptămâna aceasta președintele Turciei, cu domnul Erdoğan, și am reușit ca românii ce doresc să călătorească în Turcia să o poată face doar cu buletinul, nefiind nevoie de pașapoarte”, a adăugat prim-ministrul.

Marcel Ciolacu așteaptă tot anul acesta și aderarea completă la Schengen

Premierul speră ca cea mai mare realizare din acest an să aibă legătură cu Spațiul Schengen și aderarea completă a României la acesta.

„Știți foarte bine calvarul pe care trebuie să-l îndurați an de an la graniță când vreți să vă întoarceți acasă de sărbători. Eu consider că aceasta este o umilință, iar românii nu au niciun motiv pentru care să fie umiliți și să nu primească ce li se cuvine. Anul trecut am deschis un proces ireversibil prin aderarea aeriană și maritimă, dar anul acesta trebuie să facem dreptate până la capăt și să intrăm și cu granițele terestre. Așa este normal și vă asigur în această seară că acest Guvern va face acest lucru, la fel cum vom face dreptate și în ceea ce privește vizele pentru Statele Unite. Sunt convins că toate discuțiile pe care le-am avut cu oficialii americani și tot efortul făcut de statul român, dar mai ales tot efortul făcut de către români, vor duce în acest an la o decizie de eliminare a vizei”.

Ziua Internațională a Copiilor la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală! Intrarea este liberă! 

Centrul Educației Estetice „Lăstărel”, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, organizează vineri, 31 mai, ora 15:00, un spectacol muzical cu genericul „Universul copilăriei”, dedicat Zilei Internaționale a Copiilor.

La spectacol vor evolua tineri interpreți, laureați ai concursurilor naționale și internaționale, promotori ai patrimoniului cultural imaterial, din cadrul cercurilor vocale „Melody”, conducătoare Hîncu Ionela; „Vocal-star”, conducătoare Castraveț Ina; „Solo”, conducătoare Grumeza Marina; Cercul de dans modern, conducătoare Ciobanu Viorica. 

Acest eveniment este un prilej frumos de a sărbători împreună copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a le aprecia talentele muzicale, de a-i pregăti pentru un viitor sănătos și plin de succese.

Organizatorii vă așteptă la muzeu, să pășiți în lumea frumoasă a copilăriei!

Intrarea este liberă! 

Adresa: Str. M. Kogălniceanu. 82

Durere fără margini în satul Șișcani. Frățiorii, care s-au înecat într-un iaz, vor fi petrecuți împreună pe ultimul drum
Articolul anterior
Ideea inedită a unei educatoare de a amenaja sala de grădiniță, în condițiile noilor reguli
Articolul următor