O femeie din Sângerei, ucisă de soț și îngropată într-o pădure. Cinci copii au rămas fără mamă

Crimă de groază în raionul Sângerei. Un bărbat de 57 de ani și-a ucis soția după care a îngropat-o într-o pădure, apoi a alertat Poliția precum că aceasta a dispărut de acasă.

separator

Mai mult, la câteva luni, el a spus polițiștilor că aceasta ar fi plecat la niște rude în Italia. Astfel, după mai multe acțiuni întreprinse, cadavrul femeii de 47 de ani a fost depistat după mai bine de 6 luni în extravilanul satului Cornova din raionul Ungheni.

De asemenea, polițiștii au identificat și reținut principalul suspect, care s-a dovedit a fi chiar soțul victimei.

Fiind audiat de polițiști, acesta a declarat că la 23 februarie 2020 între ei a apărut spontan un conflict. Astfel, suspectul i-a aplicat soției o lovitură cu toporul în regiunea capului, în rezultatul căreia femeia a decedat.

Apoi, bănuitul a pus cadavrul într-un sac și l-a transportat în extravilanul satului Cornova, unde l-a îngropat pe marginea unui bazin acvatic la o adîncime de aproximativ un metru.

Potrivit poliției, soții aveau la întreține 5 copii, dintre care doi minori.

Acum bănuitul se află în custodia poliției și riscă până la 20 de ani de închisoare.

sursa: www.stiri.md

Maia Sandu a felicitat găgăuzii cu prilejul sărbătorii Hederlez

De Hederlez, una dintre cele mai importante sărbători naționale pentru cetățenii Republicii Moldova de etnie găgăuză, Președinta Maia Sandu a venit cu urări. 

În această zi, oamenii celebrează reînvierea naturii, începutul lucrărilor în câmp, ieșirea animalelor la pășune și rodnicia anului. Șefa statului a remarcat că valoarea Hederlezului constă în continuarea frumoaselor tradiții și transmiterea lor către generațiile care vin, și că este de datoria fiecăruia să păstreze identitatea neamului, limba și obiceiurile.

 „Dragi găgăuzi, vă felicit cu prilejul sărbătorii Hederlez! Să aveți pace, sănătate și bunăstare. Am încredere că, împreună, ne vom construi viitorul în care este respect pentru tradițiile noastre și susținere pentru binele nostru comun”, a conchis Președinta Maia Sandu.

În 2013, Putin a scos inima unei căprioare și i-a dăruit-o lui Berlusconi

În anul 2013, președintele Rusiei și fostul prim-ministru italian au fost împreună într-o vacanță. Vladimir Putin ar fi făcut atunci un gest de neimaginat în fața lui Silvio Berlusconi, pe care un fost senator din partidul său și-l amintește și acum.

Putin a scos inima unei căprioare și i-a dăruit-o lui BerlusconiImagine simbol

Vladimir Putin a tăiat inima unei căprioare și i-a oferit-o lui Silvio Berlusconi, a declarat unul dintre aliații apropiați ai fostului prim-ministru italian într-un interviu publicat duminică, în ziarul Corriere della Sera, transmite adevarul.ro.

Evenimentul a avut loc în 2013, când președintele rus l-a dus pe Berlusconi într-o călătorie de vânătoare. La vremea respectivă, cei doi se aflau în vacanță împreună într-una din casele lui Putin, a declarat Fabrizio Cicchitto, un fost senator din partidul Forza Italia al lui Berlusconi.

„Vladimir mi-a arătat o natură violentă pe care nu mi-am imaginat-o într-un om atât de bun și rațional”, și-a amintit Cicchitto că a spus Berlusconi după ce s-a întors din Rusia.

Putin și Berlusconi, o prietenie apropiată până la final

Ambii bărbați au declarat că sunt apropiați, Berlusconi apărându-l pe Putin chiar și după invazia sa pe scară largă a Ucrainei, iar președintele rus l-a descris pe magnatul mass-media devenit politician drept un „prieten adevărat”, după ce acesta a murit, în iunie anul trecut.

Potrivit lui Cicchitto, Berlusconi a acceptat oferta lui Putin de a merge la vânătoare, deși nu atinsese niciodată o pușcă în viața lui. Odată ajuns în pădure, președintele rus i-a înmânat lui Berlusconi o pușcă și au mers împreună în zăpadă.

Când Putin a zărit două căprioare, l-a îndemnat pe Berlusconi să țintească.

„Asta e a ta. Trage”, i-a spus Putin lui Berlusconi, potrivit lui Cicchitto. Când italianul a refuzat, Putin a împușcat ambii căprioare și i-a aruncat o privire satisfăcută.

Putin a coborât apoi panta, ținând în mână un cuțit. Cu sânge rece, i-a scos inima. Apoi a pus un bărbat din anturajul său să-i dea lui Berlusconi o tavă de lemn pe care a așezat bucata de carne care sângera, spunând că va face o masă excepțională.

Berlusconi s-a ascuns apoi în spatele unui copac pentru a vomita.

Fostul premier și-a apărat totuși prietenul.

„Poate că este doar un obicei al vânătorului”, și-a amintit Cicchitto că ar fi spus el.

În weekend, peste 2800 de șoferi au fost sancționați de agenții de patrulare

În weekend peste 2800 de șoferi au fost sancționați de agenții de patrulare, după ce au ignorat prevederile regulamentului circulației rutiere.

55 de șoferi au fost înlăturați de la volanul mașinii, fiind depistați în stare de ebrietate alcoolică;

1541 au depășit limita de viteză;

593 nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră;

119 au primit amendă pentru necuplarea centurii de siguranță și purtarea convorbirilor telefonice;

137 conduceau vehiculul fără a fi supus reviziei tehnice anuale și în lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto;

424 au oprit unitatea de transport în locuri interzise.

În această perioadă polițiștii INSP au intervenit în 309 cazuri, apeluri parvenite la numărul unic de urgență 112.

Cod Galben de caniculă, anunțat în Moldova
Articolul anterior
OMS: Persoanele care intră în contact cu bolnavi de Covid-19 trebuie testate chiar dacă nu prezintă simptome
Articolul următor