OMS: Pandemia încetineşte la nivel mondial, cu excepţia a două regiuni

În ultima sa actualizare epidemiologică, publicată luni seară, OMS a precizat că continentele Americane rămân cele mai afectate, reprezentând jumătate din cazurile recent raportate şi 62% din cele 39.240 de decese la nivel mondial din ultima săptămână, relatează Reuters.

separator

„Peste 1,7 milioane de cazuri noi de COVID-19 şi 39.000 de decese noi au fost înregistate de OMS în ultima săptămâna, o scădere de 4% a numărului de cazuri şi (o scădere de 12%) a numărului de decese comparativ cu săptămâna precedentă”, se arată comunicatul OMS, transmite Mediafax.

Asia de Sud-Est, a doua cea mai afectată regiune, a raportat o creştere de 28% a cazurilor noi şi de 15% a decese. India continuă să raporteze majoritatea cazurilor, dar virusul se răspândeşte rapid şi în Nepal.

În regiunea mediteraneană a OMS, numărul cazurilor raportate a crescut cu 4%, dar numărul de decese raportate a scăzut constant în ultimele şase săptămâni, a spus OMS. Libanul, Tunisia şi Iordania au raportat cea mai mare creştere a cazurilor faţă de săptămâna precedentă.

Numărul de cazuri şi decese raportate în Africa a scăzut cu 8%, respectiv 11%. „În principal datorită scăderii cazurilor în Algeria, Kenya, Ghana, Senegal şi Africa de Sud”, se precizează în raportul Organizaţiei.

„În regiunea europeană, numărul de cazuri raportate a crescut constant în ultimele trei săptămâni”. „Cu toate acestea, în ultima săptămână a fost raportată o uşoară scădere (1%), iar numărul de decese a continuat să scadă în toată regiunea”, se arată în raport.

În regiunea Pacificului de Vest a OMS, numărul de cazuri noi a scăzut cu 5% . Coreea de Sud a raportat o creştere de 180% în cazuri, „în principal din cauza cazurilor asociate cu adunările religioase”.

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli

Spațiile comerciale de la aeroport vor fi licitate pentru închiriere după alte reguli, a anunțat Agenția Proprietății Publice (APP) din Republica Moldova, scrie evz.ro.

Decizia a fost luată după ce au eșuat primele două încercări de atribuire prin licitație a spațiilor comerciale de la Aeroportului Internațional Chișinău, cunoscute anterior ca „Magazinele Șor”, după proprietarul acestora, condamnatul fugar Ilan Șor.

Acum, Agenția Proprietății Publice spune că va ajusta condițiilor de participare la licitația pentru locațiunea spațiilor din aeroport pentru a atrage mai multe companii internaționale de renume.

„Având în vedere că în ultima etapă a licitației anterioare a depus actele doar o singură companie, Agenția Proprietății Publice (APP) propune ca o nouă licitație să se organizeze cu schimbarea condițiilor”, se arată în comunicatul APP.

Care vor fi noile condiții de participare

„Drept urmare, APP va recomanda AIC să examineze oportunitatea ajustării caietului de sarcini prin:

– Includerea explicațiilor suplimentare și mai detaliate ale criteriilor, fără a lăsa loc de interpretări;

– Reducerea numărului de aeroporturi în care participanții trebuie să își demonstreze activitatea, drept recomandare de la 10 la 7;

– Divizarea licitației în 2 loturi distincte, pe domenii, un lot pentru Travel Retail (magazine) și un alt lot pentru Food and Beverages (restaurante).

Se va propune extinderea termenului de transmitere în chirie a spațiilor de la 3 la 5 ani pentru compania câștigătoare. Menționăm că termenul de 3 ani prevăzut inițial în caietul de sarcini este bazat pe normele legale existente”, se mai afirmă în document.

Se va schimba și legea privitoare la aeroport

Pentru a exclude limitarea actuală de maximum 3 ani de contract în locațiunea spațiilor din cadrul aeroportului, APP va veni către Parlament cu propuneri de ajustare a legii, pentru a include Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău” în lista bunurilor nepasibile (interzise) de privatizare. Această modificare, de asemenea, va garanta că AIC va rămâne în proprietatea statului pe viitor.

Termenul de inițiere a licitației va curge din momentul modificării legislației cu privire la bunurile nepasibile de privatizare”, se arată în comunicatul emis de APP.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, licitația pentru spațiile comerciale din incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost sistată, după ce s-a constatat că singurul ofertant existent nu a depus toate actele necesare.

Gest uimitor de mărinimie! Peste o tonă de produse pentru masa de sărbătoare, adunate la biserica din Ratuș. Acestea vor ajunge la persoane nevoiașe

Gest uimitor de mărinimie! O cantitate record de produse pentru masa de sărbătoare a fost adunată în localitatea Ratuș din raionul Criuleni, unde tinerii voluntari s-au mobilizat, sub oblăduirea preotului Ion Marian. Aceștia au strâns circa 1.300 de kg. de produse alimentare, dar și de igienă care vor ajunge la persoanele nevoiașe din Ratuș, Drăsliceni și Logănești.

Îngerașii noștri în acțiune! Captură record! Am strâns sute de zâmbete de la oameni, sute de pachete pline cu bunătate și peste 1300 de kg de bunătăți! Mulțumiri din suflet tuturor oamenilor cu inimă plină de iubire din comuna noastră și din satul Magdacești, care au pășit în ziua Campaniei de Paști, pragul Magazinului Linella din Magdacești!

În această Campanie de sensibilizare oamenilor, au fost mobilizați 20 de voluntari în patru ture câte cinci voluntari! Magazinul Magdăcești ne-a fost gazda noastră! Pentru această organizare a noastră, Directorul unui prestigios Liceu din capitală, s-a alăturat cu încă 50 de pachete cu produse alimentare și de igiena pentru bătrânii noștri!

Produsele au fost sortate și vor fi împărțite de voluntarii noștri în trei sate din comuna noastră! Ratuș, Drasliceni, Loganesti!

Meritul forte pentru această activitate rodnică, revine Misiunii Sociale Diconia căreia îi mulțumim, și Centrului Tinerilor Voluntari ai noștri sunt cei mai harnici! Dumnezeu să ne dăruiască Sărbători luminoase tuturor! Hristos să Învieze în fiecare suflet!”, a scris părintele Ioan Marian într-o postare.

Nu este pentru oară când preotul din Ratuș face gesturi emoționante pentru enoriașii din parohia sa, iar ajutorul penrsoanele nevoiașe sau bătrâni a devenit o tradiție în pragul sărbătorilor.

Localnicii îl susțin și îl sprijină în toate acțiunile pe care le inițiază.

Locuință mistuită de flăcări după ce stăpâna a pornit mașina de spălat și a plecat la cimitir

Nenorocire în ajun de Paște. Casa unei femei din Grigoriopol a fost distrusă parțial de flăcări.

Totul s-a întâmplat pe data de 2 mai, în jurul orei 17:00, atunci când gospodina casei a pus hainele la spălat și a plecat la cimitir, transmite Știri.md cu referire la presa din stânga Nistrului.

În acest moment s-a produs un scurtcircuit și a izbucnit focul. În rezultat, a fost distrusă bucătăria casei.

Pompierii au luptat cu focul timp de 45 de minute pe o suprafață de opt metri pătrați. Incendiul a afectat mobilierul bucătăriei și grinzile din tavan. Ușile și ferestrele erau închise.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit.

Peste 18.000 de persoane au ieșit pe străzile din Berlin strigând: ,,Jos masca”
Articolul anterior
Ce se întâmplă în corpul unui copil care este infectat cu Covid-19
Articolul următor