Stigmatizarea ar putea determina oamenii să ascundă boala pentru a evita discriminarea, împiedica să solicite imediat asistență medicală sau descuraja să adopte comportamente sănătoase. Este atenționarea specialiștilor și a autorităților în legătură cu discriminarea persoanelor infectate cu infecția COVID-19. Cei care au luptat nu doar cu virusul, dar și cu privirile lungi ale oamenilor, spun că rănile provocate de indiferența celor din jur sunt mai chinuitoare decât orice boală.
Gabriel nu a putut să-şi strângă mama în braţe 18 zile, chiar dacă locuiau în aceiași curte. În acest fel, Izabela Moroz, care a fost bolnavă de COVID-19, a încercat să-şi protejeze copilul, dar şi părinţii. În cele din urmă, toată familia s-a îmbolnăvit, iar izolarea a determinat-o pe femeie să solicite suportul celor din jur. Puţini au fost însă cei care i-au întins o mână de ajutor.
„După ce am rămas izolați în casă, iar produsele alimentare și de igienă erau pe terminate, am luat telefonul și am început să sun pe numerele înregistrate. Doar unul din zece oameni a răspuns la toate apelurile noastre și ne-a înţeles, ceilalți invocau diferite motive sau nu răspundeau deloc”, povestește Izabela Moroz.
După un tratament solicitant, femeia consideră că testul negativ va pune capăt tuturor suferințelor prin care a trecut, însă revenirea la ritmul obişnuit de viaţă s-a dovedit a fi mult mai greu. La prima interacţiune, vecinii au evitat să discute cu ea, doar pentru că a fost bolnavă de COVID-19. „Vecinii au dispărut, pur și simplu. Nu mai vorbeau, nici măcar nu mă întrebau dacă avem nevoie de ceva. Se fereau de noi când treceam pe alături, alţii nici nu se salutau”, continuă femeia cu tristețe.
Privirile lungi ale oamenilor din localitate au făcut-o pe Izabela să resimtă de zece ori mai greu simptomele bolii. „M-am simţit de parcă aş fi o persoană infectată de o boală incurabilă, de ceva care este foarte periculos. M-am simți rău și neajutorată”, își amintește femeia.
La doar zece ani, fiul ei Gabriel a înţeles că unii oameni pot fi foarte nepăsători şi că prietenii trebuie aleşi cu grijă. „Nici un prieten nu m-a sunat să mă întrebe cum mă simt. Ceva s-a întâmplat cu ei, nu ştiu, erau parcă toţi împotriva mea şi mă simțeam singur”, spune copilul.
Multă vreme, după tratament, copiii l-au evitat. I-au cerut să menţină distanţa de doi metri şi să poarte mereu mască de protecţie atunci când interacţionau cu el. „M-a atins destul de mult această situație, pentru că eu sunt prieten cu acești copii de la vârsta de 3 ani. Această experiență m-a învățat multe lecții. Acum, sunt mai încrezător în mine, mai puternic moral şi fizic”, spune Gabriel.
Starea de sănătate nu trebuie să fie un criteriu de discriminare, spun specialiştii, care susţin că indiferent de forma de manifestare a virusului, COVID-19 lasă urme adânci pentru sănătatea mintală.
„Discriminarea poate declanșa probleme cum ar fi anxietatea, depresia clinică sau chiar de unele psihoze, cauzate de izolare, necunoscut sau frici. Depresia și anxietatea ar putea fi tratate cu succes în câteva luni, poate 1-2 ani. E mult mai ușor să fie prevenite, decât să fie vindecate. De aceea, este important să ne susținem unii pe alții, să fim prieteni care se ajută la nevoie”, menționează managerul local al proiectului MENSANA, Victoria Condrat.
Cei care s-au tratat de COVID-19 spun că le este greu să înțeleagă de ce oamenii din jur i-au considerat vinovați în loc să le acorde ajutor. „De ce oamenii nu înţeleg, de ce oamenii nu te acceptă, de ce merg cu masca în jos, iar când te văd îşi pun masca sau trec strada? Nu criticați, nu judecați pentru că niciodată nu știți în ce situație puteți să vă aflaţi şi voi”, spune Izabela Moroz.
reportaj realizat de Ministerul Sănătății
