Republica Moldova rămâne fără populație, tot mai mulți moldoveni pleacă din țară, își iau și copiii, iar după acest pas decizia de reîntoarcere acasă rămâne tot mai puțin probabilă. Fenomenul emigrării masive ne va costa mult pe viitor: copii care pleacă, care își uită rădăcinile și cărora Moldova, țara în care poate s-au născut, și ei, și părinții lor, le va fi atât de străină.
Un tată povestește cum a decis, mai degrabă involuntar și determinat de circumstanțe, să părăsească țara împreună cu familia sa. O poveste cu un nod în gât, în care se regăsesc atât de mulți conaționali emigrați.
,,Te gândești să pleci din Moldova, să faci bani măcar de o mașină mai bună și să te intorci…
Ajungi in străinătate, reușești să te angajezi pe undeva și muncești, strângi ceva bani, dar a trecut un an de când nu ți-ai văzut familia.Te gândești că așa nu se poate, ai bănuți să închiriez un apartament mai mare și să-i aduci și pe ei, să nu trăiți separat până faci banii de ce-ți propui.
Îi aduci, dai copilul la școală, vezi cum nevasta învață limba țării in care stai pe zi ce trece mai bine.
Aproape s-au integrat, copilul nu prea mai mănâncă ciorbă făcută de mami, pentru că la școală le dă altceva de mâncare si s-a invatat cu mancarea de-aici.Când se îmbolnăvește câte unul din familie, dai fuga la spitalul cel mai apropiat si ai parte de cea mai buna atenție
Cu școala copilului nu prea ai nicio grijă, că nici fondul clasei nu-l strânge nimeni.
Si te inveti cu asta…
Mai trece ceva vreme si te gândești că ar fi buna o vacanță, că după trei ani ar fi cazul sa-ti revezi parintii.
Si iei familia, mașina ta cu numerele de inmatriculare din țară în care stai si pleci la drum către tata si mama, de care îți este foarte dor.Intri in granița si de-odata te izbeste sentimentul de-acasa, cu carutele de pe sosea, cu gaurile din asfalt, cu vamesul care se uita la tine ca la un rahat aterizat in zona, cu puzderia de copii la cersit care te asalteaza sa le dai ceva… dar treci peste asta, pentru ca aici esti nascut.
Si faci sutele de km pana la casa parintilor, in tot atat timp cat ai facut miile de km pana la granita cu Moldova.
Nu e problema… esti ACASA si te simti nemaipomenit.
Iti imbratisezi parintii, ii pupi si sentimentele de revedere te coplesesc. E normal.Dar… dupa cateva zile numai, copilul te intreaba daca mai stati ca se plictiseste, nevasta nu-si mai gaseste locul si toti te intreaba cand plecati.
Pentru ca vecinul nu-ti zambeste cand te intalnesti cu el pe strada, daca te lovesti din greseala cu cineva pe drum nu se va scuza, pentru ca omul de la ghiseul unde iti ceri un pasaport nou te repede si te trimite la rand, pentru ca pana si cand cumperi o eugenie de la magazinul din colt, vanzatoarea te trateaza cu sictir.Si atunci, te gandesti ca pleci iar si pana te intorci cu siguranta se va schimba mentalitatea pe care tu deja ai rearanjat-o.
Ajuns înapoi, mergi la servici și le povestești colegilor ce minunat a fost, iar seara când ajungi acasa, îi explici nevestei de ce e bine să faci un imprumut la bancă să ai casa ta aici, în străinătatea asta nenorocită.După încă ceva vreme, ai cheile de la casa ta cea nouă, plătită în rate, ce-i drept, până la sfârșitul vieții tale, dar a ta.
Și începi să mergi din ce in ce mai rar în Moldova, iar după ultimul drum in care ți-ai îngropat părinții, nu mai iei în calcul să ajungi acolo, pentru că nu mai ai la cine.Acum ești bătrân, un emigrant cu copii naturalizați, doar pașaportul tău mai indică faptul că ești roman și sufletul tău care a rămas legat de casa în care te-ai născut.
Copiii tăi au pașapoarte străine și ești fericit că măcar vorbesc română și au aflat de rădăcinile lor.
Câteodată ți se umezesc ochii când te gândești la copilaria ta, la părinții tăi și la locurile in care ai crescut.
Dar… viața este așa😞”.
sursa: Facebook/via Cristian Varzari
