Un parc din Chișinău va avea cabine de schimb și de duș

În sectorul Buiucani al Capitalei au început lucrările de curăţare a albiei lacului Parcului „La Izvor”.

separator
Despre aceasta anunță primarul Ion Ceban. Potrivit edilului, zona plajei va fi curățată, iar aici vor fi instalate coşuri pentru gunoi, scaune şi chiar cabine de schimb și de duş.

De asemenea, va fi reînnoit nisipul şi construit un sistem de drenaj, pentru scurgerea apelor de pe plajă.

,,Între timp, continuă amenajarea Parcului „La Izvor”, unde sunt construite terenurile din preajma stadionului de fotbal pe plajă. Acolo vor fi gata în curând terenuri pentru minifotbal, tenis de câmp, volei pe plajă, fitness şi locuri de joacă pentru copii. Toate acestea vor fi publice”, a declarat Ion Ceban.

Vreme tot mai rece în țară! Temperaturile continuă să scadă

Vremea va fi rece, joi, 13 decembrie, în Republica Moldova, cu temperaturi care continuă să scadă și vor fi sub valorile zilelor precedente. Cerul rămâne înnorat pe tot parcursul zilei, în toată țara, dar nu va mai ploua atât de abundent, conform meteorologilor. Maximele zilei vor oscila între valorile de 1 – 4 grade Celsius, iar în timpul nopții, mercurul din termometre va ajunge la -1 grad Celsius. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe alocuri, scrie evz.ro.

Va fi câte 1 grad Celsius la Briceni și la Rîbnița, la Chișinău, la Bălți și la Ștefan-Vodă se vor înregistra 2 grade, iar la Cahul, 4 grade. Mâine, va fi o zi însorită în toată țara, cu excepția zonei de sud. Dar, valorile termice vor continua să scadă și nu vor depăși valoarea maximă de 0 – 2 grade Celsius.

Călătorii mai rapide la PTF Giurgiulești-Galați

Pentru a eficientiza procedurile de control în punctul de trecere rutier Giurgiulești – Galați și a reduce semnificativ timpii de așteptare, Guvernul a aprobat Acordul încheiat între Republica Moldova și România pe 20 noiembrie 2024.

Acordul prevede instituirea celui de-al doilea punct de trecere rutier cu control coordonat al graniței, în continuarea modelului implementat la punctul Leușeni – Albița, activ din februarie 2023, transmite Știri.md.

„Astfel, toți cei care traversează frontiera prin punctul Giurgiulești-Galați vor efectua o singură oprire la intrarea în România pentru îndeplinirea formalităților necesare, ceea ce va facilita traversarea mai rapidă a frontierei. Acest lucru va aduce beneficii atât pentru planificarea călătoriilor personale ale cetățenilor, cât și pentru transportatori, datorită fluidizării schimburilor comerciale”, comunică reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată,  membrii MAI anunță că pe lângă avantajul economic, având în vedere stimularea schimburilor economice și atragerea de resurse și investiții, acest acord va adăuga un plus de securitate la frontieră, aliniindu-se totodată la standardele europene de gestionare a granițelor. 

„De menționat că în urma aprobării inițierii negocierilor prin hotărârea Cabinetului de miniștri, la 20 noiembrie 2024, a avut loc semnarea Acordului dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere a frontierei de stat Galați (România) – Giurgiulești (Republica Moldova).

Controlul coordonat în cele două puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România a fost inițiat din nevoia ambelor țări de a avea mecanisme noi și complexe pentru asigurarea securității frontierelor și pentru a rezista provocărilor aduse de război”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Conform Planului Anual de Cooperare pentru anul 2024 șefii structurilor locale se întâlnesc zilnic sau ori de câte ori este necesar, analizând punctual aspectele care apar pe timpul serviciului. În același timp, reprezentanții MAI declară că șefii de grupă ale ambele părți organizează modul de cooperare pe linia fluidizării traficului pe sensul de intrare în România și mențin legătura direct pentru a preveni soluționa eventuale litigii pe linia controlului de frontieră.

Cât vor achita moldovenii pentru energie termică sau gaze naturale în noiembrie 2024: Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări

Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova reiterează angajamentul său: gospodăriile care primesc compensații nu vor plăti post-compensație mai mult decât în anul precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul zilei, mai mulți cetățeni au rămas nedumeriți referitor la compensația primită pentru energie pentru luna noiembrie 2024. Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar vrea să-și reitereze angajamentul său față de gospodăriile care primesc compensații, precum că acestea nu vor achita post compensație mai mult, comparativ cu anul trecut. 

Compensațiile din luna noiembrie, pentru consumatorii de gaze naturale, au fost calculate pornind de la tariful din luna noiembrie – cel de 13.12 lei/m3. Mai jos este ilustrat un caz real  al unui solicitant de compensații. Acest caz, ca și majoritatea celor care beneficiază de compensații, arată că sistemul de compensații asigură și va continua să asigure angajamentul luat – prețul final pentru gaze naturale al beneficiarilor de compensații nu va fi mai mare în acest an. 

Compensația pentru luna decembrie pentru consumatorii de gaze naturale va crește, deoarece și tariful a crescut. Compensațiile pentru noiembrie vor asigura un tarif post compensație nu mai mare comparativ cu cel din anul trecut.

Mai jos prezentăm și un exemplu în care o gospodărie, care se încălzește pe energie termică, nu va achita post compensație pentru factură mai mult în acest an, comparativ cu sezonul rece precedent. Compensațiile din luna noiembrie, pentru consumatorii de energie termică, au fost calculate pornind de la tariful din luna noiembrie – cel de 1824 lei/ Gcal.

În cazul în care, va exista o creștere de tarif pentru energia termică în lunile următoare, vom asigura ca și compensațiile primite de gospodăriile la care sursa principală de încălzire este energia termică – să primească compensații mai mari. 

Guvernul asigură cetățenii că va amortiza orice creștere de tarife la energie, astfel încât gospodăriile să nu achite post compensație mai mult decât au achitat în sezonul rece precedent. 

Guvernul este alături de cetățeni și în acest an, și vom trece și această iarnă cu bine. Vă mulțumesc încă o dată pentru răbdare și înțelegere! Depunem toate eforturile pentru a recepționa și soluționa toate solicitările voastre în timp util”, a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Tot astăzi, Linia Verde a programului de compensații 0 8000 5000 a fost suprasolicitată, datorită unui număr mare de apeluri din partea cetățenilor. Până la ora 15:00 au fost preluate peste 3000 de apeluri de către colegi. Îndemnăm cetățenii să mai aștepte puțin până la contactarea Liniei Verzi pentru a garanta accesibilitatea tuturor la răspunsul operatorilor. Vom reuși să răspundem tuturor la toate solicitările și neclaritățile în timp util.

,,Putem îmbogăți solul în loc să îl poluăm”. Olandezii au creat sicriul viu realizat din compost făcut din miceliu
Articolul anterior
A rămas pe drumuri. O profesoară din Moldova, înșelată după ce a fost anunțată că va primi în dar 250.000 de dolari
Articolul următor