Cine sunt moldovenii care pot obține o locuință prin programul ,,Prima casă”

Până în prezent, prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost cumpărate 5.043 locuințe. Alte 9 cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens.

separator

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,54 miliarde lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,27 miliarde lei.

Din 5.043 beneficiari, 3.472 sunt familii, iar 1.571 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani.

De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 734 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1.895– în cadrul programului Prima Casă 3, 447 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 3 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 24,30 milioane lei.

Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 6,72 milioane lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 15,58 milioane lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,99 milioane lei.

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,16 metri pătrați. Valoarea medie a locuințelor procurate este de 598,45 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate, 4.721 sunt amplasate în zonele urbane, iar 322 – în zonele rurale. 4.629 locuințe procurate sunt apartamente, iar 414 – case de locuit individuale.

Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale.

Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate: PA și PCCOCS ar putea fi desființate

Președintele Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS), scrie ZdG citat de politik.md. Membrii CSS s-au întrunit în ședință la ora 13:00 și ar discuta lichidarea Procuraturii Anticorupție (PA) și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit Ziarului de Gardă, în locul celor două procuraturi s-ar vrea crearea unei noi instituții.

PCCOCS a fost creată în 2016, iar PA în 2002 în baza unui ordin al Procurorului General

Anterior, autoritățile discutau despre crearea unui Tribunal Anticorupție, care va judeca în primă instanță cauzele penale trimise în judecată de Procuratura Anticorupție, demersurile și plângerile împotriva hotărârilor și acțiunilor procurorilor și va asigura controlul judecătoresc în perioada urmăririi penale.

În martie 2023, președinta Maia Sandu a cerut Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției. Argumentul șefei statului a fost că atât timp cât avem corupție în justiție, atât timp „eforturile noastre de combatere a corupției sunt în van”.

Incendiu uriaș într-un depozit din Chișinău. Șapte echipaje de pompieri au intervenit la fața locului

În după-amiaza zilei de 20 ianuarie 2025, pompierii IGSU au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Tudor Vladimirescu 70/B, informează unica.md cu referire la un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:47. Potrivit informațiilor primite, un depozit a fost cuprins de flăcări. Pentru stingerea incendiului, la fața locului au fost trimise 7 echipe de pompieri, conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că incendiul s-a produs într-o clădire cu trei nivele. Potrivit salvatorilor, focul a afectat o încăpere cu suprafața de 80 m² de la primul etaj, unde erau depozitați saci cu plastic. Nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat, iar în total 4 echipe de pompieri au fost implicate în procesul de stingere a incendiului.

Pompierii au reușit localizarea arderii la ora 13:09 , incendiul fiind lichidat complet la ora13:20. Datorită intervenției eficiente a angajaților IGSU, focul nu a obținut răspândire spre etajele superioare, fiind salvată suprafața de 160 m² a depozitului.

Victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști.

Tragedie într-o cafenea din Edineț: un bărbat a murit după ce i s-a făcut brusc rău

Un incident tragic a avut loc pe 19 ianuarie, în jurul orei 11:00, într-o cafenea din municipiul Edineț. Poliția a fost alertată de medici despre decesul unui bărbat de 50 de ani, fără semne vizibile de moarte violentă, scrie tvn.md.

Potrivit informațiilor, victima, originară din raionul Briceni, se afla în cafenea împreună cu un prieten, când i s-a făcut rău brusc. Un echipaj medical a fost solicitat de urgență, însă, la sosirea acestuia, s-a constatat decesul bărbatului.

Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru efectuarea expertizei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului.

În Chișinău, nu există cazuri atestate de transmitere a Covid-19 de la elev la elev
Articolul anterior
Îngrijirea părului: produsele care întăresc foliculii piloși și oferă volum și strălucire
Articolul următor