O tânără doctoriţă, răpusă de Covid-19. S-a stins pe patul de spital, după o lună de luptă

O doctoriță din România, în vârstă de 48 de ani, medic la urgență, care nu suferea de alte boli, a decedat după ce s-a infectat cu Covid-19.

Miora Neagu, medicul coordonator al Compartimentului de Primiri Urgenţe de la Spitalul Municipal Anghel Saligny din Feteşti, a murit pe un pat de spital.

Femeia fusese infectată cu noul coronavirus în luna septembrie şi, deşi a luptat pentru viaţă, organismul său nu a făcut faţă.

Mioara Neagu avea 48 de ani şi era medic specialist medicină de urgenţă.

Ea a început să se simtă rău în urmă cu o lună, iar acum două săptămâni a fost transferată la Spitalul Colentina.  Din păcate, stare de sănătate a acesteia s-a înrăutăţit, iar în noaptea de joi spre vineri a murit, scrie presa de peste Prut.

Tarifele la gaz, apă și lumină vor crește de două ori în stânga Nistrului, din 1 martie

Autoritățile separatiste din regiunea transnistreană au anunțat creșterea tarifelor pentru servicii, începând cu 1 martie. Consumatorii vor plăti aproape dublu pentru gazele naturale, energia electrică, termoficare și livrarea apei, scrie veridica.md.

Regimul de la Tiraspol argumentează  majorările prin condițiile dificile de livrare a gazului, scăderea producției de energie electrică și reducerea semnificativă a generării la Centrala de la Dnestrovsk, transmite postul oficial din regiune Pervîi Prednestrovskii.

Regimul de la Tiraspol  refuzat ajutorul  european în valoare de 60 de milioane de Euro, care ar fi acoperit necesitățile până la jumătatea lunii aprilie și a ales ca gazele naturale să fie livrate în regiune în baza unui credit rusesc de către o companie maghiară, cu bani oferiți de o firmă din Dubai.  

Această decizie a fost luată după ce, în primele 10 zile ale lunii februarie, regiunea a fost aprovizionată cu gaze cumpărate cu sprijinul Uniunii Europene.

Captură uriașă de droguri de circa 2 mil de lei, ridicată de polițiști: Un tânăr de 22 de ani din Tiraspol, reținut de oamenii legii

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Botanica, în conlucrare cu Procuratura municipiului Chișinău-oficiul Botanica, au deconspirat activitatea infracțională a unui grup de persoane, specializat în punerea în circulație ilegală a drogurilor și etnobotanicelor, prin intermediul aplicației mobile ,,Telegram”, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Polițiștii au stabilit că bănuiții, deținători ai mai multor canale de telegram, aprovizionează cu substanțe narcotice consumatorii sectorului Botanica al capitalei. 

Mai mult, oamenii legii au recepționat o informație operativă precum că un tânăr de 22 de ani, din Tiraspol, ar fi implicat în transportarea prin contrabandă și distribuirea substanțelor narcotice în proporții mari.

În urma acțiunilor întreprinse, ofițerii de investigație au stabilit că suspectul, fiind la volanul unui Audi, s-a deplasat spre Polonia pentru a prelua o cantitate impunătoare de substanțe narcotice, care urma sǎ ajungǎ spre comercializare ilegalǎ pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, cu suportul colegilor din cadrul IGPF, tânărul a fost reținut în momentul traversării frontierei de stat Cahul-Oancea, direcția de intrare în Republica Moldova.

În cadrul percheziției automobilului acestuia au fost depistate 3 kg de mefedronă, camuflate în ascunzișuri special amenajate.

Valoare totală a drogurilor depistate și ridicate, pe piața tenebră este de aproximativ 1 800 000 de lei.

Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, cu garantarea prezumției nevinovăției, potrivit legii.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Merele moldovenești pot fi exportate liber pe piața din India

Merele moldovenești pot fi exportate liber pe piața indiană. După acest anunț, premierul Dorin Recean a comentat că Moldova poate și a reușit să-și extindă piețele de export pentru merele sale, transmite IPN.

„Vom rămâne alături de producătorii noștri pentru a contribui împreună la sporirea competitivității produselor moldovenești și asigurarea unui mediu de afaceri sigur și predictibil, pe noile piețe de export”, a spus Dorin Recean.

Pentru a obține accesul pe piața indiană, în cadrul programului de livrări de probă, membrii Asociației Moldova Fruct au exportat sub supravegherea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, din 2023 până în prezent, 340 de tone de mere în India. „Rezultatele livrărilor de probă au demonstrat conformitatea cu reglementările fitosanitare impuse de autoritățile indiene”, a precizat premierul.

O fetiţă de 2 ani a trimis poze nud ale mamei sale tuturor contactelor din telefon
Articolul anterior
Fiecare al treilea tânăr din Moldova nu învață și nu lucrează
Articolul următor