Președintele Poloniei, infectat cu Coronavirus

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, este infectat cu virusul SARS-CoV-2. Potrivit purtătorului de cuvânt al administrației prezidențiale, Błażej Spychalski, președintele polonez se simte bine și este în contact permanent cu medicii.

separator

Vineri, Duda a vizitat stadionul național din Varșovia care a fost transformat în spital temporar COVID-19, transmite Digi24.ro.

„Așa cum i s-a recomandat ieri, președintele Andrzej Duda a făcut un test pentru coronavirus, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Șeful statului se simte bine, suntem în permanentă legătură cu medicii”, a scris Spychalski, pe Twitter.

De asemenea, și purtătorul de cuvânt al președintelui a intrat în izolare.

Întreaga Polonie intră în „zona roşie”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri că întreaga ţară intră în ”zona roşie” începând de sâmbătă, cu o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor, în urma unei creşteri record a cazurilor de COVID-19.

Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut ”tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă” începând de săptămâna viitoare.

El a îndemnat persoanele în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui ”Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.

Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând să se desfăşoare online.

Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu.

Orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile suspendate şi a fost restrâns numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.

CNN. Europa își pregătește cetățenii pentru război: ghiduri de supraviețuire, strângerea de provizii și exerciții de evacuare în masă

Cu ghiduri de supraviețuire, sfaturi de depozitare a produselor strategice și exerciții de evacuare în masă, unele țări europene își pregătesc cetățenii în contextul creșterii amenințării unui conflict armat, relatează CNN.

Autoritățile unor țări europene au oferit îndrumări serioase în ultimele luni, imaginând garaje și stații de metrou transformate în buncăre și promovând reziliența psihologică.

Europenii trebuie să fie mai pregătiți în cazul unui atac din partea Rusiei

Mesajul general: este nevoie de o schimbare în mentalitatea populației pentru a deveni mai pregătită în cazul unui atac armat din partea unui actor statal ostil.

„Este timpul să trecem la o mentalitate de război”, după cum a îndemnat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Liderii europeni sunt îngrijorați că dictatorul rus Vladimir Putin ar putea provoca direct NATO dacă ar obține un acord de pace favorabil regimului său în Ucraina. Aceste îngrijorări sunt alimentate și de poziția adoptată de Statele Unite sub administrația președintelui Donald Trump, care intenționează să retragă o parte din trupele americane staționate în Europa, după ce a spus la un moment dat că nu-și va apăra aliații care nu investesc suficient în propria apărare.

Rămân, totuși, întrebări cu privire la cât de eficiente ar fi cu adevărat aceste planuri de urgență și dacă oamenii le iau în serios.

Comisia Europeană își îndeamnă cetățenii să depoziteze alimente și alte provizii esențiale pentru a rezista măcar 72 de ore în caz de criză. Europa este obligată să promoveze o cultură a „pregătirii” și a „rezilienței”.

Acest ghid de supraviețuire urmează altora elaborate și difuzate la nivel național, cum ar fi în Germania și Suedia.

În iunie anul trecut, Germania și-a actualizat directiva-cadru de apărare generală, care conține instrucțiuni cu privire la ce trebuie de făcut în cazul izbucnirii unui conflict armat în Europa. Documentul prevede transformarea completă a vieții de zi cu zi a cetățenilor germani în caz de război.

Andrey și Irina Spătar au uimit o țară întreagă cu momentul lor de gimnastică aeriană! Pe cât de riscant, pe atât de spectaculos

Andrey și Irina Spătar formează un duo remarcabil în lumea circului contemporan. Specializați în gimnastică aeriană, cei doi artiști profesioniști au impresionat publicul de la Românii au talent transmite protv.ro

​Talentul lor nu este moștenit, ci construit cu răbdare și determinare încă din copilărie. Ambii au început antrenamentele la doar șase ani, urmând apoi instituții de prestigiu în domeniu: Andrey la Academia Municipală de Circ și Arte Variate din Kiev, iar Irina la Școala de Stat de Circ și Arte Variate din Moscova.

De-a lungul carierei, cei doi au ales scena în locul reflectoarelor televiziunii, rămânând fideli emoției directe a spectacolului live. Pentru ei, talentul nu este doar o profesie, ci un mod de a trăi, iar visul care îi unește este acela de a cuceri lumea prin artă, călătorind din oraș în oraș.

Printre cele mai importante repere din parcursul lor artistic se numără victoria echipei My Land la prestigiosul festival Edinburgh Fringe, în cazul lui Andrey, și semnarea primului contract profesional după absolvire, în cazul Irinei.

Întâlnirea lor a fost începutul unei povești de dragoste care s-a transformat, în urmă cu un an, într-un parteneriat scenic.

Pe lângă aspirațiile artistice, Andrei și Irina visează la o viață liniștită într-o casă la munte și la extinderea familiei – o nouă etapă în acest număr spectaculos pe care îl trăiesc împreună.

Andrey și Irina Spătar, moment magnific pe scena talentelor

Andra: „Vă admir foarte mult pentru ceea ce faceți. Mi se pare că depuneți foarte multă muncă și vă riscați foarte mult la fiecare apariție. Pentru asta aveți toată admirația mea.”

Andy: „Mi se pare extrem de riscant. Te țin cu inima strânsă până la final, iar asta înseamnă că sunt niște atleți foarte buni”

Ultimele informații despre accidentul grav din Iaşi: Toate victimele sunt cetăţeni ai Republicii Moldova

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au venit cu precizări în privința accidentuui cumplit din România, unde o maşină înmatriculată în Republica Moldova a fost lovită de un tren.

Potrivit infomarţiilor, toate victimele implicate în accident sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.”

Consulatul General al Republicii Moldova la Iași se află în contact permanent cu autoritățile române, precum și cu rudele victimelor și acordă întreaga asistență consulară necesară, inclusiv în ceea ce privește îngrijirile medicale și procedurile aferente repatrierii.

Ministerul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei persoanei decedate și este alături de cei răniți și familiile acestora.

MAE, prin misiunea sa consulară și Direcția Afaceri Consulare, va continua să urmărească evoluția situației și va reveni cu informații suplimentare, pe măsura disponibilității acestora”, transmite ministerul.

Amintim că impactul violent a dus la intervenția de urgență a echipajelor medicale, pompierilor de descarcerare și poliției.

Din păcate, una dintre victime, o femeie în vârstă de 53 de ani, pasageră pe bancheta din spate, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată la fața locului.

Șoferul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator. Acesta a fost resuscitat, intubat și transportat de urgență la spital în stare critică.

Cea de-a treia victimă, un bărbat de 57 de ani, a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, fiind conștient, dar cu multiple traumatisme.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Țara care are spitale pline și trimite pacienții cu Covid în Germania
Articolul anterior
Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău aniversează 30 de ani de la fondare
Articolul următor
Close menu