Rezultatele celui mai recent studiu: Jumătate dintre respondenții europeni își planifică vacanțele de iarnă

În timp ce impactul pandemiei de COVID-19 ne forțează să ne adaptăm la „un nou normal”, mulți europeni încă își doresc să călătorească în țările lor, sau chiar mai departe. Conform ultimului studiu realizat de LuggageHero, aproximativ jumătate dintre respondenții din Europa își planifică vacanțele de iarnă.

separator

Alte constatări curioase:

1. Chiar dacă doar 13% dintre respondenți au planificat la începutul anului o călătorie în interiorul țării, 38% au călătorit în acest fel, de fapt, datorită restricțiilor de călătorie internaționale. În ceea ce privește destinațiile turistice, orașele au devenit mai puțin atractive, primind doar 37% dintre respondenți. Din nou, acest lucru contrastează cu planurile inițiale, conform cărora 77% dintre participanți planificaseră cel puțin un city break în 2020.

2. Nu mai puțin de 53% dintre participanții europeni încă își doresc să călătorească în vacanța de iarnă, dintre care aproximativ o treime se vor limita la deplasări în interiorul țării.

Încă de la începutul restricțiilor datorate pandemiei, compania de găzduire a bagajelor pe termen scurt LuggageHero a efectuat sondaje repetate în Europa, Statele Unite ale Americii și în restul lumii. Acest chestionar a fost completat între 20-26 Octombrie prin formulare online, respectând echilibrul de vârstă și gen. Aici pot fi găsite detaliile raportului din luna Octombrie, dar puteți citi și rapoartele celorlalte sondaje din lunile iulie, mai, aprilie, sau martie.

Planurile de la începutul anului nu au putut fi realizate

Chiar dacă europenii și-au dorit multe călătorii atunci când acest an a început, restricțiile de călătorie și îngrijorările privind sănătatea au limitat multe dintre acele dorințe: deși doar 11% dintre participanții europeni la sondajul din luna Octombrie nu planificaseră nicio călătorie în 2020, aproape de trei ori mai mulți (31%) au stat acasă în primele 10 luni ale anului.

În ceea ce îi privește pe cei care au reușit să călătorească, 38% s-au deplasat cel puțin o dată în interiorul țării, de trei ori mai mult decât au planificat înainte de răspândirea virusului.

Pe lângă distanțe, tipurile de călătorii s-au modificat, de asemenea, în 2020, reducând călătoriile de tip city break până la 37% dintre alegerile europenilor, o scădere drastică de la 77%, înainte ca restricțiile de călătorie să fie un factor principal al planurilor de vacanță.

Călătoriile în natură nu au compensat prea mult din pierderea călătoriilor în orașe, acest tip de excursii crescând doar cu 5% în comparație cu planurile inițiale.

Ce urmează?

Odată cu trecerea timpului, europenii par să se obișnuiască cu acest mod mai atent de a călători și se simt încrezători în lunile care urmează. Mai mult de jumătate dintre participanții din Europa (53%) își fac planuri de vacanță pentru lunile de iarnă, sperând că noile valuri de infecții vor fi controlate și că un vaccin ar putea fi disponibil în curând. Totuși, aproximativ o treime dintre acești călători vor sta mai aproape de casă, luând în calcul doar deplasări în interiorul țării.

Cum vor arăta călătoriile în lunile viitoare?

Închirierile pe termen scurt sunt încă preferate în defavoarea hotelurilor, deoarece călătorii consideră că unitățile independente le permit să își asigure igiena corespunzătoare și managementul riscurilor privind infecțiile cu COVID-19. Doar 14% dintre respondenții europeni preferă hotelurile, în timp ce 41% nu vor folosi unități externe pentru cazarea în lunile de iarnă.

În ceea ce privește finanțele, bugetele de călătorie din 2020 au suferit un impact considerabil, doar 36% dintre fondurile inițiale pentru vacanță rămânând neatinse. Tăierile masive încă sunt prezente, 40% dintre participanții din Europa afirmând că și-au redus cheltuielile de vacanță pentru acest an cu mai mult de 40% în comparație cu planurile inițiale. Aceste valori reprezintă cel mai mare impact financiar de când LuggageHero a început să analizeze acest aspect, în luna martie.

„Aceste rezultate relevă ceea ce am observat și prin activitatea noastră de găzduire a bagajelor – mai mulți oameni călătoresc în înteriorul țării și folosesc închirierile pe termen scurt, parte din segmentul nostru de piață,” a afirmat Jannik Lawaetz, CEO și co-fondator al LuggageHero.

„Suntem optimiști în privința călătoriilor în 2021, dar și încântați că oamenii sunt precauți și atenți la provocările din această perioadă, pentru că doar așa ne vom putea întoarce la un ritm sustenabil al călătoriilor.”, a adăugat el.

Imediat după începutul pandemiei, LuggageHero a adoptat noi măsuri pentru a deveni un furnizor turistic „fără atingeri”. Rezervările se fac prin aplicație, iar clienții aplică singuri sigiliile de securitate în timpul procesului de stocare. Ca întotdeauna, anulările sunt complet gratuite.

Despre LuggageHero

LuggageHero este o rețea globală de stocare a bagajelor într-un mod sigur, comod și econom, prin parteneriate cu afaceri locale precum cafenele, magazine sau hoteluri. A stocat deja bagaje pentru mai mult de 2 milioane de ore în cele peste 1000 de locații partenere în Europa și America de Nord. A fost recomandat de publicații importante, precum New York Times, Lonely Planet, The Washington Post sau CNBC.

Vladimir Plahotniuc ar putea fi dat în căutare internațională. Cererea de revizuire, acceptată de INTERPOL

Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție, depusă prin intermediul Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI), de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc, scrie unimedia.info.

„Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei INTERPOL de a bloca Notificări Roșii și anunțuri în căutare internațională. Pe baza probelor și informației acumulate în acest dosar, dar și altor circumstanțe noi, în octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către INTERPOL, solicitând revizuirea deciziei din iulie 2020. Pe baza acestei cereri, DCPI – autoritatea centrală a Republicii Moldova pentru cooperare cu INTERPOL – a expediat un demers către INTERPOL pentru revizuirea deciziei de respingerea solicitării Republicii Moldova de anunțare în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc.

La 25 noiembrie 2024, noul șef al DCPI, a informat Procuratura Anticorupție despre decizia Comisiei INTERPOL, care a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe. Ca urmare, persoana vizată și avocații săi vor avea oportunitatea să prezinte informație și argumente, dar și Republica Moldova va putea din nou argumenta de ce această cauză penală este una legală, corectă și în conformitate cu Constituția INTERPOL.

Amintim că, în octombrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, DCPI a solicitat anunțarea în căutare prin intermediul INTERPOL a lui Vladimir Plahotniuc, în privința căruia a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară care a avut loc în Republica Moldova în anii 2013-2015, prin care au fost scoși peste un miliard de dolari din sistemul bancar și eventual din bugetul statului, investigația denumită generic ,,Frauda Bancară”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

În iulie 2020, Comisia INTERPOL a informat Republica Moldova că, la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cauza respectivă a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea Republicii Moldova, fiind radiate din sistemul INTERPOL toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către INTERPOL din partea Republicii Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.

Procuratura Anticorupție, în coordonare cu instituțiile naționale competente, va continua să depună tot efortul pentru a asigura că persoanele vizate în cauzele penale în gestiunea instituției sunt anunțate în căutare, arestate și extrădate în Republica Moldova pentru a fi trase la răspundere penală”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.

În luna februarie 2020, procurorul general, Alexandr Stoianoglo a precizat că INTERPOL examinează cererea Republicii Moldova privind darea în căutare interpațională a lui Vladimir Plahotniuc.

Vânătoarea la graniță se admite doar cu avizul Poliției de Frontieră

Pentru a participa la vânătoare în sezonul 2024-2025 în zona de frontieră, este obligatoriu să obții un aviz eliberat de Poliția de Frontieră, informează unica.md.

”Solicită avizul Poliției de Frontieră în baza permisului electronic de acces în zona de frontieră. Acesta îți oferă dreptul de aflare în zona de frontieră pentru desfășurarea vânătorii, în termenul de vânătoare stabilit și în limitele sectorului indicate în acesta.

Avizul este obligatoriu pentru toți vânătorii, chiar și pentru cei care locuiesc în zona de frontieră.”, anunță Poliția de Frontieră.

Doar două zile rămase pentru înregistrarea în programul de compensații la energie

Consumatorii casnici care doresc să beneficieze de compensații pentru energia consumată în sezonul rece 2024-2025 mai au doar câteva zile pentru a se înregistra în sistemul guvernamental „Ajutor la contor”, scrie agrotv.md.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este 28 noiembrie, iar cei care nu se înscriu până atunci vor putea obține compensațiile doar începând cu luna decembrie. Înscrierea se face pe platforma compensatii.gov.md, iar beneficiarii vor primi ajutoarele sub formă de plată monetară, fie pe cardul social, prin poștă sau direct în cont bancar.

În acest an, guvernul a simplificat procesul prin acordarea compensațiilor sub formă de bani, iar suma alocată fiecărei gospodării va fi calculată în funcție de venitul, numărul de membri și statutul acestora. Astfel, persoanele vulnerabile, precum copiii, pensionarii sau persoanele cu dizabilități, vor beneficia de un ajutor suplimentar. Ministerul Muncii și Protecției Sociale a subliniat importanța unui sistem personalizat care să sprijine eficient gospodăriile cele mai afectate de costurile energetice.

De asemenea, autoritățile au implementat măsuri de verificare mai stricte, prin utilizarea unor baze de date integrate cu instituțiile statului, pentru a calcula exact nevoile fiecărei familii. Cei care nu au acces la internet pot depune cererea cu ajutorul asistenților sociali sau al echipelor mobile din zonele cu mulți solicitanți. În cazul în care nu reușiți să vă înregistrați până pe 28 noiembrie, nu veți putea beneficia de compensații retroactiv.

Conform rapoartelor instituțiilor medicale, utilizarea Proteflazid reduce numărul de îmbolnăviri ale medicilor de 2,2 ori ©
Articolul anterior
Coronavirus: 935 de cazuri confirmate, astăzi, în Moldova
Articolul următor