Doi italieni trăiesc singuri într-un sat izolat, dar poartă mască când se întâlnesc

Deși trăiesc singuri într-un sat greu accesibil, doi vârstnici din Italia respectă cu sfințenie regulie anti-Covid 19. Ambii poartă mască inclusiv în aer liber și păstrează distanța unul față de celălalt.

separator
Portul măștii în spații publice – inclusiv în aer liber – și păstrarea unei distanțe de un metru față de celelalte persoane sunt obligatorii. Iar amenzile pentru cei care nu respectă regulie ajung și la 1.000 de euro.

Chiar și așa, unora dintre italieni le e greu să respecte regulile. Dar nu tuturor. Unii le respectă din principiu.

Un exemplu sunt Giovanni Carilli (82 de ani) și Giampiero Nobili (74 de ani). Vârstnicii sunt rude prin alianță. Mai exact, Nobili este fratele cumnatului lui Carilii, potrivit CNN.

Amândoi trăiesc întru-un sat izolat și greu accesibil numit Nortosce din Perugia. Înainte de pandemie, turiștilor le plăcea să urce până în sat, mai ales vara.

CNN a vizitat satul și a constat că – deși sunt singurii locuitori și nu prea primesc vizite – cei doi italieni respectă cu strictețe regulile de izolare socială.

Niciun nu iese din casă fără măscă sanitară. Niciunul nu se apropie la mai mult de 1 metru de celălalt, nici atunci când se plimbă împreună și nici când merg să ia apă.

Iar când se întâlnesc la cafea, cei doi se așează la o masă lungă, care le permite să stea la 2 metri distanță.

”Mi-e o frică de moarte de acest virus. Dacă mă îmbolnăvesc, va trebui să mă descurc de unul singur. Cine să mă îngrijească aici?

Poate că sunt bătrân. Dar vreau să trăiasc, să am grijă de oile mele, de vie, de stupi și de livadă. Să caut trufe și alte ciuperci. Îmi place viața mea!”, a precizat Giovanni Carilli.

sursa

R. Moldova va putea exporta preparate din carne de pasăre în UE

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) aduce la cunoștința agenților economici, producători de produse din carne de pasăre, despre modificările efectuate în legislația Uniunii Europene, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial

Astfel,  Republica Moldova a fost autorizată să exporte în Uniunea Europeană,  începând cu data de 01 ianuarie 2025, produse din carne de pasăre “care nu trebuie să fie supuse unui tratament specific de atenuare a riscurilor în conformitate cu anexa XXVI la Regulamentul delegat (UE) 2020/692 (spre exemplu  preparate din carne de pasăre)”.

ANSA îndeamnă mediul privat să depună, la sediile autorității, cererea pentru exportul categoriei date de produse din carne de pasăre.

Menționăm că, la producerea preparatelor din carne de pasăre se va permite utilizarea cărnii materie-primă de pasăre, provenită de la abatoare care sunt listate cu drept de export în Uniunea Europeană.

Amintim că, primele exporturi de carne de pasăre, din Republica Moldova în statele-membre ale Uniunii Europene, au fost lansate începând cu luna noiembrie 2024.

Din cauza crizei energetice, în stânga Nistrului se vor închide unele policlinici și spitale

Unele spitale și policlinici din Transnistria își vor suspenda activitatea, în cazul întreruperii livrărilor de gaze naturale. Despre asta anunță canalele TV locale. Acestea precizează că pacienții din instituțiile medicale care vor fi închise vor fi redirecționați spre cele care își vor continua activitatea. Lista lor va fi stabilită de așa-zisul minister al sănătății de la Tiraspol.

De asemenea, presa din regiune anunță că, de luni, în Transnistria vor fi suspendate examenele medicale programate. Decizia are la bază necesitatea eliberării paturilor pentru situații de urgență, în cazul în care va fi nevoie de acordarea asistenței în condiții de staționar.

Pe lângă apelurile obișnuite, ambulanțele vor transporta pacienții și la spitalele în care va exista încălzire centralizată, a declarat șefa așa-zisului minister al sănătății de la Tiraspol, Cristina Albul.

Servicii medicale urgente mai calitative pentru locuitorii din 18 sate din raionul Soroca

Astăzi, 20 decembrie, a avut loc inaugurarea Punctului de asistență medicală urgentă (PAMU) Bădiceni din cadrul Substației Soroca, după reparație capitală și dotare cu echipament. Locuitorii din 18 sate, Grigorăuca, Bădiceni, Dărcăuți, Mălcăuți, Sobari, Valea, Livezi, Cremenciug, Oclanda, Iarova, Balinți, Balinții Noi, Decebal, Slobozia Nouă, Niorcani, Tolocănești, Rudi și Visoca din raionul Soroca, beneficiază de servicii medicale urgente calitative la etapa de prespital, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Sediul, reparat și modernizat, cu o suprafață totală de 189,6 metri pătrați, dispune de săli de alertă, de păstrare a medicamentelor, de odihnă pentru angajați etc. Totodată, punctul de urgență are și un garaj nou, cu două boxe, pentru ambulanțe.

PAMU Bădiceni a fost reparat și dotat cu ajutorul financiar al Ministerului Sănătății, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Suma investițiilor este de aproximativ cinci milioane de lei.

Menționăm că PAMU Bădiceni are 13 angajați, care, de astăzi, au parte de condiții mai bune de muncă.

Preşedintele Volodimir Zelenski ar fi fost spitalizat după infectarea cu Covid-19
Articolul anterior
Tragedie în Rusia. O moldoveancă, ucisă cu toporul de către soț pentru că l-a părăsit. Trei copii au rămas fără mamă
Articolul următor