Maia Sandu a avut astăzi o convorbire telefonică cu președintele Germaniei

Președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu a avut astăzi, o convorbire telefonică cu președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Maia Sandu, a menționat că că în cadrul discuției, i-a mulțumit președintelui Germaniei pentru felicitările adresate cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale și pentru sprijinul constant al Germaniei acordat țării noastre.

„Președintele Steinmeier a reconfirmat susținerea Germaniei în procesul de transformare democratică a Republicii Moldova, menționând atenția sporită ce trebuie acordată reformelor care au un impact direct asupra creșterii bunăstării cetățenilor. 

Am accentuat că reforma justiției este o prioritate a mandatului meu, combaterea corupției fiind unul dintre subiectele majore pe agenda de reforme a Republicii Moldova, dar și un subiect de maximă importanță pentru securitatea națională a statului. 

Am discutat despre efectele pandemiei și modul în care putem atenua impactul crizei, precizând că Moldova are nevoie de ajutor de la partenerii noștri pentru a ajuta cetățenii și anreprenorii”, a menționat Maia Sandu.

Totodată, președintele R. Moldova a subliniat că a stabilit cu președintele Germaniei o întrevedere imediat ce situația sanitară va permite acest lucru.

sursa: www.stiri.md

Președinta Maia Sandu, discurs cu prilejul Zilei Naționale a României

Președinta Maia Sandu a ținut un discurs la recepția oferită de Excelența Sa, Cristian-Leon Țurcanu, ambasador al României în Republica Moldova, cu prilejul marcării pe 1 decembrie a Zilei Naționale a României. Președinta a subliniat legăturile strânse dintre cele două maluri ale Prutului, a apreciat sprijinul constant și necondiționat al României pe calea integrării europene a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Discursul președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la recepția oferită cu prilejul marcării Zilei Naționale a României: 

Onorată asistență,
Dragi români și prieteni ai României,

Este o bucurie să celebrăm împreună Ziua Națională a României, un moment plin de semnificație pentru toți cei care iubesc România. Această zi ne amintește de legătura profundă dintre cele două maluri ale Prutului.

Noi, cei din Republica Moldova, iubim România așa cum iubești o soră mai mare: pentru că avem aceleași rădăcini, aceeași limbă, aceeași credință într-un viitor mai bun. 

O iubim fără egoism, fără rezerve, fără așteptări. Orice biruință a României e și biruința noastră. Orice greutate o trăim împreună.

Mă bucur că ne revedem anume în această săptămână. Sunt momente când familiile trebuie să se adune, să stea împreună și să privească provocările în față. 

Trăim vremuri care pun la încercare democrația și valorile noastre comune. România și Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile. Dar fiecare încercare este și un prilej de a ne sprijini reciproc și de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici.

Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună. 

Știm ce înseamnă despărțirea – 50 de ani de granițe închise și tăceri impuse de un regim care ne-a vrut străini unul față de celălalt. Nu mai vrem să fim separați. Vrem să mergem împreună, liberi, spre un viitor comun.

Dragi prieteni,

Toți moldovenii cu cetățenie română care au ieșit la vot – peste 80 de mii – au arătat grija și dragostea lor față de România. Votul lor spune că pașaportul românesc nu e doar un beneficiu, dar și o responsabilitate. Le mulțumesc pentru că au ales să apere viitorul României, așa cum au făcut-o și pentru Republica Moldova.

Alegerile din România ne-au mai arătat un lucru, pe care noi, cei din Republica Moldova, l-am trăit pe propria piele: democrația și libertatea sunt sub asediu în întreaga lume. Lupta pentru libertate nu încetează niciodată. Distanța de la democrație la autoritarism poate fi tare scurtă.

Duminică, am retrăit emoțiile alegerilor noastre. Și ele ne-au pus degetul pe rană. Dar ne-au amintit și despre puterea unui popor care se mobilizează în fața pericolului.

Am înțeles că speranța, oricât de puternică, nu e suficientă pentru ca binele să învingă. E nevoie ca un popor să își apere la vot soarta și locul în lume. 

Dragi români,

Viitorul Moldovei depinde și de calea pe care o alege România. În zilele ce urmează, românii vor merge din nou la vot, și am toată încrederea că vor apăra România, cu toate lucrurile pe care le iubim la ea.

România este pentru noi umărul pe care ne sprijinim când ne e greu. Dar și umărul alături de care mergem în momentele de celebrare. Și noi ne dorim un umăr puternic! Să ne sprijinim reciproc și să mergem umăr la umăr spre un viitor mai bun. 

Ne dorim o Românie liberă și puternică, la fel de mult pe cât ne dorim o Moldovă liberă și puternică. Căci așa-i între surori! 

La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!

Lista laureaților Premiului Național 2024, aprobată de Guvern

Cabinetul de miniștri a aprobat, în data de 27 noiembrie, lista personalităților desemnate câștigătoare a Premiului Național, ediția 2024, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Laureații din acest an sunt:

  • Maria Mocanu, interpretă, folcloristă, scriitoare, jurnalistă, Artistă a Poporului – pentru contribuția remarcabilă la promovarea valorilor naționale; 
  • Sergiu Galben, artist plastic – pentru activitatea prodigioasă în domeniul artelor plastice și realizarea unor opere de valoare; 
  • Nicolae Dohotaru, director general și prim-dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”, Maestru în Artă, profesor – pentru realizări remarcabile în dezvoltarea culturii naționale, promovarea valorilor artistice și management cultural; 
  • Ion Ciutac, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, coordonator pe chirurgia urgentă la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” – pentru realizările de excepție în chirurgie;
  • Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar universitar, cercetător – pentru aportul semnificativ în dezvoltarea teoriei fundamentale a transportului termic în nanostructuri;
  • Nicolae Negru, scriitor, autor de piese de teatru, analist politic, editorialist al Ziarului Național – pentru mesajul național și pentru profunzimea operei sale literare, dramaturgice și publicistice, precum și pentru cartea autobiografică „O progenitură dușmană”; 
  • Serghei Tarnovschii, Maestru Emerit al Sportului, participant și medaliat la Jocurile Olimpice, campion mondial și medaliat la jocurile/campionatele europene, triplu campion mondial universitar, sportiv profesionist – pentru performanțele sportive de excepție și contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova; 
  • Sergiu Cumătrenco, producător și distribuitor de filme – pentru merite deosebite și aportul artistic în distribuția și promovarea artei cinematografice din Republica Moldova, precum și pentru contribuția la dezvoltarea patrimoniului cultural al țării.

Laureații au fost desemnați, prin vot secret, în cadrul ședinței din 24 noiembrie a Comisiei pentru decernarea Premiului Național. Câștigătorii vor primi medalie, diploma Guvernului, precum și un premiu bănesc în valoare de 100 000 de lei. Detaliile privind data și locul desfășurării ceremoniei de decernare a premiului vor fi anunțate de Ministerul Culturii.  

Parteneriate pentru un viitor fără violență: Poliția va colabora cu activiștii

Campania națională „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” – O platformă de consolidare a parteneriatelor pentru un viitor fără violență.

Direcția de Poliție Chișinău și-a întărit relațiile de colaborare cu parteneri cheie, esențiali în prevenirea și combaterea violenței în familie, violenței sexuale și a traficului de ființe umane, pentru crearea unui răspuns eficient, coordonat și complet în sprijinul victimelor și pentru protejarea drepturilor acestora.

În acest sens, șeful Direcției de Poliție Chișinău, Marin Garaz a semnat un acord de colaborare cu șefa Centrului de Asistență și Protecție a Victimelor și Potențialelor Victime ale Traficului de Ființe Umane, Liuba Todica.

Acest act vine în sprijinul consolidării conlucrării cu Centrul de Justiție Familială al Poliției la furnizarea serviciilor de calitate victimelor.

Împreună putem combate violența și să promovăm un mediu sigur și protector pentru toți cetățenii.

Curtea Constituțională a validat mandatul noului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu
Articolul anterior
Custodele Coroanei României i-a adresat urări de bine Președintei Maia Sandu
Articolul următor