Zilele Europei la Biblioteca Națională: iată ce evenimente vor fi organizate

În perioada 8-31 mai, la Biblioteca Națională se vor desfășura „Zilele Europei 2024”. Evenimentele care vor avea loc sunt organizate de Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE.

Potrivit BNRM, activitățile au scopul de a sensibiliza cetățenii țării noastre cu privire la procesul de integrare europeană și beneficiile aderării la UE.

Astfel, inaugurarea „Zilelor Europei 2024 la Biblioteca Națională” va avea loc la 8 mai, ora 11:00.

Iată, mai jos, programul evenimentelor: 

Expoziții aniversare

– „Consiliul Europei: 75 de ani de consolidare a spațiului European (1949-2024)”. Organizată în perioada 5 mai – 5 iunie 2024, în spațiul expozițional, parter, blocul central al Bibliotecii Naționale. Expoziția conține publicații despre istoricul, obiectivele, realizările și provocările Consiliului Europei (CoE), la fel, reflectă conlucrarea Republicii Moldova, stat membru al CoE din 1995, în cadrul Programelor de cooperare și al mecanismelor de monitorizare. 

– „30 de ani ai parcursului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană”. 8 mai – 31 mai 2024, spațiul expozițional, parter, blocul central. Expoziția conține publicații, informații și materiale audiovizuale care reflectă întreaga cale pe care a parcurs-o Republica Moldova de la primul pas oficial către Uniunea Europeană (Acordul de parteneriat și cooperare UE-RM, 1994) până în prezent, când a obținut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Sesiuni educațional-informative

14 – 31 mai 2024, Centrul Pro-European de servicii și comunicare, BNRM.

– „Moldova Europeană: Procesul de aderare a Republicii Mol la UE pe înțelesul tuturor”, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (pentru studenți).

– „Europa pentru tineri – Europa pentru tine”, în parteneriat cu Programul „Tinerii Ambasadori Europeni” (pentru elevi).

Evenimente pentru comunitatea bibliotecară, 8 – 22 mai 2024

– Conferință publică online „Beneficiile aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, în parteneriat cu Institutul European de Studii Politice din Moldova. 8 mai 2024.

– Forumul Național al Formatorilor din cadrul Sistemului Național de Biblioteci cu genericul „Biblioteca – promotor al integrării europene în comunitate”, în colaborare cu Institutul European de Studii Politice din Moldova și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, 17 mai 2024.

– Conferința online „Rolul Centrelor de Informare UE și a bibliotecilor în diseminarea informației despre parcursul european al Republicii Moldova” în parteneriat cu Europe Cafe, 22 mai 2024.

Expoziții organizate de ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene

– „Franz Kafka la Praga”, organizată de Ambasada Austriei și Ambasada Republicii Cehe în Republica Moldova, 21 mai, ora 18:00.

– „Ingeborg Bachmann – Scriind împotriva războiului”, oferită de Ambasada Austriei în Republica Moldova, cu ocazia Zilei Naționale a Austriei, 25 mai, orele 10:00-16:00. 

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

Mândrie pentru țara noastră! O moldoveancă joacă într-o nouă producție internațională
Articolul anterior
Toate punctele de trecere a frontierei funcționează echilibrat. Anunțul poliției de frontieră
Articolul următor